Pendragon-Farr, oraşul pierdut de D.J.MacHale-recenzie

Pendragon- Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale-recenzie

Titlul original: The Lost City Of Farr
Traducerea: Silviu Genescu
Editura: Nemira- 2011
Număr pagini: 577

   D.J.MacHale s-a născut la 11 martie 1956 în Connecticut. Este scriitor, regizor, producător executiv şi creatorul mai multor serii de televiziune populare şi filme. A publicat seria fantasy pentru copii Pendragon, care se bucură de un succes uriaş, numărând deja nouă volume, traduse în peste cincisprezece limbi.

   Bobby Pendragon un băiat de paisprezece ani duce o viaţă obişnuită în Stony Brook, Connecticut. Are o familie iubitoare, un cămin călduros, chiar şi un câine drag, Marley. Bobby va înţelege în curând că este cu totul deosebit, în mâinile sale aflându-se soarta lumii. Încet-încet, îşi dă seama că realitatea nu este aşa cum credea el. Ajunge cu unchiul său, Press Tilton, într-o gară abandonată, unde vor călători împreună într-o altă dimensiune.

„Dintr-odată, pereţii zgrunţuroşi păreau făcuţi din cristal sau diamant. Lumina peste tot, de parcă ar fi provenit din interiorul pereţilor.
Este o privelişte cu adevărat uluitoare. Atât de uluitoare, încât, încât nu m-am putut opri să mă minunez şi să mă întreb ce erau toate astea. Apoi s-a auzit muzică. Nu era vreo melodie pe care s-o poţi recunoaşte; erau doar nişte sunete blânde şi dulcege, amestecate. Erau aproape hipnotice. Sunetele combinate se auzeau tot mai tare şi mai tare, de parcă totul era din ce în ce mai aproape.
O mâna uriaşă, invizibilă mă apucase şi mă trăgea înăuntru.”

   Proiectat prin timp şi spaţiu, misiunea sa este de a apara ţinutul Halla (practic Universul) de demonul Saint Dane, un răufăcător diabolic care încearcă să distrugă omenirea. Prima sa aventură îl poartă prin Denduron, un teritoriu locuit de fiinţe ciudate, condus de un vrăjitor tiranic şi ameninţat de războaie interne.

   Saint Dane a fugit din Denduron pe Cloral, acolo unde totul este acoperit de ape. Din jurnalele pe care le trimite la Mark, prietenul de pe Pământ, şi fetei care i-a dat primul sărut lui Bobby, aflăm mai departe peripeţiile prin care trec unchiul Press şi Bobby.

„Se numeşte Cloral şi totul este acoperit de apă. Nu glumesc. Totul este sub apă. Iar guigii de pe Cloral sunt nişte rechini uriaşi şi răi, cărora tare le mai place carnea de om.
Am fost, din nou, pe punctul să fiu mâncat. A fost cât pe ce să mă înec. Braţele aproape că mi-au fost smulse din umeri şi cred că mi-am fisurat câteva coaste. Şi toate acestea în prima oră de la venirea mea aici, pe Cloral. Pare un loc distractiv, nu-i aşa?”

   Loor, călătoarea de pe tărâmul Zadda, situat într-un alt timp şi spaţiu, nu va reuşi să meargă pe Cloral. Vor exista tensiuni între oamenii tărâmului ei, astfel că, va încerca să rezolve problemele şi să supravegheze dacă îşi face apariţia maleficul Dane.

   Cloral este un tărâm al apelor. Oameni trăiesc în oraşe plutitoare, numite „habitate”. Comunităţi întregi sunt construite pe nişte barje uriaşe, iar unele sunt atât de întinse, încât poţi jura că te afli pe o insulă.
Deplasarea prin apă se face cu sănii acvatice rapide, anume construite. Respiraţia se face printr-o sferă de plastic, anume construită să se muleze pe faţa celui care o poartă. Salvaţi de Spader, un acvaner de pe Grallion, cei doi vor călători cu glisoarele pe apă. Vehiculele lor de deplasare, adaptate apei erau înlocuitoarele maşinilor de pe pământ.

„Glisoarele semănau cu nişte skijeturi, dar mult mai sofisticate. Fiecare avea forma şi mărimea unei căzi nu prea adânci. Erau de un alb strălucitor şi păreau făcute din plastic. Prova era ascuţită, iar pupa plată. Pentru a controla ambarcaţiunea, cârmaciul avea o manşă cu mânere ca de motocicletă. În spatele cârmaciului mai era un scaun turnat, pentru pasager. Marginile bordajului se ridicau doar câtva centimetri deasupra apei. Glisoarele aveau tangoane pe ambele părţi. Tangoanele erau ridicate din apă şi asta conferea ambarcaţiunilor aspectul unor păsări în zbor. Flotoarele erau motoarele glisorului. Ambarcaţiunea nu avea cârmă sau ceva similar. Când unchiul Press răsucea manetele de control, acestea săreau şi măreau forţa jeturilor din flotoare. Aşa era dirijat glisorul”

   Bobby va afla că Spader este şi el un Călător, doar că, încă nu ştie. Grallion este un habitat, cât o insulă, pe care sunt recolte bogate, necesare hrănirii oamenilor de pe Cloral.

   Bobby şi unchiul său vor lucra o perioadă şi ei la aceste ferme, încercând să îşi dea seama unde este Dane. Nu au de aşteptat mult, iar pericolul vine de la un habitat plutitor imens, care se va ciocni de Grallion. Acest habitat imens, Magorran, va avea la bord doar oameni morţi, otrăviţi, printre care şi tatăl lui Spader. Ce s-a întâmplat? 200-300 de oameni nu mor din senin. Se pare că e mâna lui Dane. Acesta poate lua orice formă vrea, astfel că, sub înfăţişarea unui pirat, va ataca cu nava şi echipajul său Grallionul. Vor cere toată hrana sănătoasă de pe habitat. Vinovat de moartea oamenilor este infectarea hranei cu substanţe otrăvitoare. Pe lângă înfăţişarea de pirat, Dane este transformat şi într-o femeie agronom, şi care a reuşit să îi păcălească pe toţi! Ce se va întâmpla mai departe? Îngrăşămintele au fost împrăştiate şi la celelalte ferme din habitat, atât cele de la suprafaţă cât şi fermele acvatice.

   Farr, oraşul pierdut, singura bucată de uscat de pe Cloral, s-a scufundat cu multă vreme în urmă, iar acesta se spune că ar fi un mit! Într-adevăr aşa este? Există oraşul pierdut? Ar reuşi el să salveze lumea?Există într-adevăr nişte coordonate din adâncuri, dar Dane află şi el această poziţie. Spader, Bobby şi Unchiul Press, se va scufunda, iar ce vor găsi depăşeşte orice închipuire. Farr, nu numai că există, ci este şi locuit. Sub un munte, sub o cupolă uriaşă camuflată, locuitorii din Farr îşi văd de viaţa lor, dar şi protejează recoltele celor de pe Coral, la fermele acvatice.

,,Oraşul avea un aer antic. Nu existau nici clădiri moderne, nici maşini şi nici vreo tehnologie. Însă erau multe păsări. Vă vine să credeţi? În această cavernă submarină zburau păsări.
Clădirile aveau un aspect antic, grecesc, cu trepte de marmură, care duceau spre intrările mărginite de coloane ale unor structuri cu cupola. Erau împrăştiate peste tot pe versanţii abrupţi şi variau în mărime, de la clădiri monumentale imense, impresionante, aşa cum vedeţi prin Washington D.C., până la mici case din piatră, simple, acoperite cu stuc alb. Am văzut mulţi faarieni plimbându-se pe cărările line care şerpuiau în sus şi-n jos, prin tot locul. Mai existau şi lujeri minunaţi, agăţători, care drapau mare parte a clădirilor, iar câteva cascade curgeau din izvoare ascunse în adâncimea muntelui.”

   Ce se va întâmpla? Vor reuşi să găsească cei trei leacul pe Farr pentru recoltele otrăvite ? Ce se va întâmpla cu oraşul acesta când va apărea Dane? Vor reuşi cei trei călători să salveze această lume? Vor reuşi ei să se salveze?

   Mi-a plăcut mult acest al doilea volum din seria Pendragon. Eu sper să se traducă toată această serie remarcabilă. Din punctul meu de vedere este o serie mai bună ca Harry Potter.

 

Cartea Pendragon-Farr, oraşul pierdut, de D.J.MacHale a fost oferită de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărtii