Planurile Războiului Rece care nu s-au finalizat niciodată: 1945-1991 – Editura Rao – recenzie

Planurile Războiului Rece care nu s-au finalizat niciodată: 1945-1991

Editura: Rao

An apariție: 2021

Nr de pagini: 192

Mi-a plăcut cartea, este potrivită atât pentru cei care iubesc istoria cât și pentru cei interesați de problemele politico-sociale ale lumii în care trăim azi, nu de alta, dar sunt sigură că vechile conflicte se oglindesc în prezentul nostru.

Sunt tratate mai multe capitole din ceea ce știm că se intitulează Războiul Rece și care este ceva mai mult decât conflictul între Rusia și SUA, așa cum tinde să se creadă. Mi-a plăcut faptul că în această carte sunt explicate, pe scurt, mai multe episoade importante din perioada de după încheierea celui De-al doilea Război Mondial și căderea URSS-ului, totul într-un limbaj nu prea greoi, ceea ce o face accesibilă pentru toți cei curioși și interesați de acest subiect.

Mi s-a părut interesant faptul că deși este o perioadă în care s-a discutat foarte mult despre pace, ceea ce este cumva normal, după două conflicte mondiale, marile puteri ale lumii au părut să se concentreze tot mai tare asupra planurilor de înarmare. După cum scrie și autorul, este o perioadă a paradoxurilor, discursurile sunt despre pace, dar faptele se concentrează asupra războiului

Din păcate cred că această perioadă nu s-a terminat încă, deoarece toată lumea pare să se pregătească încă pentru conflicte armate. Cine știe peste câți ani vom afla despre planurile de după 1991 care nu au fost puse în aplicare și ne vom îngrozi.

„Dar până la urmă, era o epocă a paradoxurilor, ambele tabere mulțumindu-se să țină cont de sfatul lui Vegetius, scriitorul roman din Antichitate: cine își dorește pacea, să se pregătească de război”

Cartea este frumos asezonată cu fotografii vechi, cu hărți și ilustrații care fac materialul și mai interesant. Am aflat multe informații noi, aceste planuri care s-au pus la punct, nu chiar atât de departe de zilele noastre, nu au fost puse în aplicare, ceea ce este bine, dar simpla lor existentă este suficientă pentru a crea panică.

Am observat că cea mai mare temere a respectivelor zile era legată de atacurile nucleare și de armele atomice. Cred că această frică încă a rămas, ba poate chiar mai trebuie adăugate armele chimice și cele biologice.

În capitolul despre armele atomice se aduce în discuție o poveste la care eu m-am tot gândit și anume dacă nu cumva bombele americanilor au fost create cu dedicație pentru Uniunea Sovietică și nu pentru Japonia. Oricum, decizia SUA de a bombarda Hiroshima și Nagasaki, provocând atâtea pierderi și suferințe în cadrul populației civile, este pentru mine, încă, una dintre cele mai neprevăzute și tragice ale istoriei moderne.

S-au făcut diferite teste, cu arme din ce în ce mai grotești, capabile de-o violență inimaginabilă și cu cât avansează tehnica, cu atâta sunt convinsă de faptul că lucrurile care stau în umbra noastră sunt din ce în ce mai îngrozitoare.

„Fizicianul Kenneth Bainbridge, cel care condusese testul, avea să declare, la rândul său, cu o limpezime aproape brutală, în timp ce observa explozia: acum suntem cu toții niște ticăloși.„

Întrebarea este cât o să mai dureze până când planurile, pe care toate marile puteri le fac încă, în secret și în detrimentul nostru, al oamenilor de rând de pe peste tot, se vor concretiza și nu vor mai fi doar arhive despre care vom afla la bătrânețe.