Editura: Tempus
Preludiu este a doisprezecea carte scrisă de Ileana Vulpescu.
Cartea Preludiu a apărut în luna aprilie 2017.
„Convinsă de când mă ştiu că omul propune şi Dumnezeu dispune, cuminte şi modest nu mi-am făcut planuri. Viaţă m-a-nvăţat să tac şi să-nghit, m-a-nvăţat să nu-mi propun să depăşesc pe nimeni şi nici propria umbră, m-a-nvăţat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferinţe decât a mea, m-a-nvăţat să-mbătrânesc decent şi mai ales să pierd.
Când ai pierdut esenţialul vieţii tale, totul îţi devine egal. La aceşti ani ai mei, Îl rog pe Dumnezeu să mă ţină pe picioare (chiar cu două bastoane) şi-n toate minţile, până-mi va face semn să mă duc la El.
Aş fi vrut să fiu Lev Tolstoi şi altă lumea-n care-am trăit şi mai trăiesc. N-a fost să fie. Mult a fost, puţin a rămas. Curaj pentru acest puţin.
De când fiinţele cele mai apropiate sufletului meu m-au părăsit, nu-mi mai sare inima din loc când sună telefonul, ori când se-anunţă vreo catastrofă. Catastrofă destinată mie s-a petrecut. Am rămas pasăre singuratică privind cu ochi impasibili lumea.
Un preludiu al marii linişti.”
Sursa: Librex.
Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți - Dolores Cannon - recenzie Titlul : Enigmele reîncarnării.…
Taina gaițelor - Anthony Horowitz - blog tour Titlu: Taina gaițelor Autor: Anthony Horowitz Titlu…
Bloody Women - Femei sângeroase - Helen Fitzgerald - recenzie Titlu: Bloody Women / Femei…
Cimitirul mării - Aslak Nore - Crime Scene Press - blog tour Titlu: Cimitirul mării…
Spărgătorul de gheață - Seria Srindberg, vol.2 - Kristina Ohlsson - blog tour Titlu: Spărgătorul…
Ultimul Reich - Brian Klein - Editura Niculescu - recenzie Titlu: Ultimul Reich Autor: Brian…
View Comments
Vreau cartea asta!
N-am reușit până acum să citesc ceva scris de Ileana Vulpescu, însă niciodată nu e prea târziu :D
multumesc iasmy!am si comandat-o!am toate cartile autoarei,iar "arta conversatiei"e cartea mea de suflet.