Volumul prim: ‘Întoarcerea fratelui risipitor’
Am scris o carte împreună cu fiica mea. Lucrurile s-au întâmplat astfel: eu strânsesem câteva proze scurte (ficţiuni şi eseuri apărute într-o cadenţă dezlânată), iar fiica mea – Anca – produsese o serie de texte (majoritatea lirice) ce-mi păreau reuşite. Cum nici unul dintre noi nu acumulase destule scrieri pentru un volum solid, ideea de a le ‘contopi’ într-o singură carte a venit firesc. Şi – pentru a nu avea aparenţa unui volum rezultat prin alipirea a două cărţi distincte – am propus să ne alternăm textele în cuprins: o scriitură de-a mea urmată de una de-a ei, ş.a.m.d. Rezultatul a fost interesant, şi cartea (‘Ficţiuni familiare’, Editura Conphys) a avut un pic de succes. Aşa încât – încurajat de această formulă (alternant-bicefală) – i-am propus apoi fiicei mele să scriem împreună un roman, dar unul la care să nu lucrăm ‘umăr-lângă-umăr’ (pentru că abordarea nu ar fi convenit spiritului ei de adolescent aflat în desprindere de tutela părinţilor), ci un roman împletit din capitole scrise alternativ şi cvasi-independent de către cei doi autori. Ceva ca un dialog, ori – mai degrabă – ca o alternanţă de monologuri servind aceluiaşi obiectiv literar. Şi, pentru ca eventualul cititor să înţeleagă rapid structura cu participările întreţesute ale autorilor, am spus că ne trebuie o temă cu doi poli, o temă uşor de recunoscut. Cea mai potrivită dintre ideile ce mi-au trecut prin minte mi s-a părut acea parabolă biblică cu întoarcerea fiului rătăcitor. Fiica mea n-a fost chiar încântată de propunere, dar nici n-a venit cu altă variantă. Mi-am zis că, dacă încep eu, şi îi arat unul-două capitole, va fi atrasă de proiect. Fixasem cadrul de lucru astfel: proza să cuprindă o perioadă din viaţa a două personaje legate biologic şi prin destin (fraţi dintr-o familie mică), iar firul epic să alterneze subcapitole „povestite” de cele două personaje. Pentru a accentua premisa temei biblice am propus să-i botezăm pe cei doi fraţi după alte două nume notorii: Cain şi Abel (într-o mică „anagramă”) – exploatând voit riscul prejudecării personajelor de către cititor….continuarea articolului aici
Volumul secund: ‘DonQuijotisme AntropoLexice’
Mult timp de-atunci m-am regăsit (cu încântare) prins în siajul stilistic născocit la scrierea acelei nuvele. Da, pentru a sugera că lucrurile se petrec în trecut (un trecut neclar fixat, dar totuşi „vechi”, nejudecabil cu acea familiaritate a contingenţei), îmi creasem o exprimare pseudo-arhaică, iar auto-impusa restrângere a lexicului mă forţa să mut expresia înspre o interiorizare a cuvintelor. Şi cum fascinaţia aceasta – a descoperirii greutăţii din cuvintele simple – nu mă părăsea, mi-am zis să încerc să continui. Totodată mi-am propus să mă desprind de zona ‘mitului biblic’, cumva şi de teama unor neînţelegeri (dezamăgiri?) privind abordarea mea laică.
Numai că pe-aici s-a mai altoit ceva: o sensibilizare, o preocupare tot mai accentuată în gândurile mele (simptom de bătrâneţe, deh!) pentru aspectele simple dar profunde ale existenţei umane. Pentru implicita dar discreta coordonată existenţială din actele/operele oamenilor…continuarea aici
AUTOR MIRCEA BĂDUŢ
View Comments
Felicitări pentru articol :)
Felicitari :)
Suna interesant. Sunt curioasa! :)
Ce idee interesanta, ca o familie sa scrie impreuna o carte, sub aceasta forma.
Hmm... interesant.
foarte interesant proiectul,felicitari.chiar sunt curioasa cum a iesit,mai ales ca stiti cum se spune cititorii citesc mai intai cu sufletul si apoi cu mintea,criticii au treaba lor.
inca odata felicitari! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10