Să nu râzi :(( de Raluca Feher – Editura Trei – recenzie

Să nu râzi

Autor: Raluca Feher

Editura: Trei

Colecție: Fiction Connection

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 256

Autori români

Recenzii cărţi Editura Trei

   Raluca Feher este director de creație la CAP și unul din fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala din România a unuia din cele mai importante cluburi de presă din lume. Lucrează în publicitate, scrie pentru numeroase reviste, atât în online, cât și în offline, și este o persoană ce descoperă lumea. La propriu, fiind pasionată de călătorii și scriind destul de mult pe acest subiect. Primul meu contact cu ea a fost prin intermediul cărții Să nu râzi :(( , dar după ce am parcurs-o am știut că nu va fi și ultimul.

”Să nu râzi,să nu plângi, doar să înțelegi.”

   Diana este o tânără ce decide să părăsească această lume, iar moartea ei aduce cu sine o mulțime de întrebări. Răspunsurile sunt undeva în pom sau în manuscrisele pe care le lasă ”moștenire”. Astfel iese la iveală o relație bolnavă mamă-fiică, sentimente dureroase și atitudini peste care nu se pot trece.

   Să nu râzi :(( este o carte ce vorbește despre mame. Mamele care cred că ele știu tot, mamele care vor să-și creeze copiii mai ceva ca Dumnezeu, după chipul și asemănarea lor. Și când nu reușesc, își revarsă furia asupra tuturor, au impresia că au eșuat lamentabil în viață. Sunt acele mame ce au impresia că s-au sacrificat o viață întreagă pentru familie, nu au avut o viață proprie, nu au avut un serviciu, pur și simplu au ținut casa. Soțul, în general, om de nimic, ca și în cazul părinților Dianei, copiii, niște neisprăviți, nimeni nu e suficient de bun pentru a satisface mândria mamei.

”Diana a înregistrat totul, toate șoaptele și toate bocetele, toate vorbele la beție și toate vorbele la mânie. Nu știu cum de nu și-a pus ștreangul de gât mai devreme.

Cartea asta, Să nu râzi :((, este cartea pe care niciunul dintre noi nu vrea să și-o amintească. Umilințele, lașitățile, supușenia și metamorfoza ratată, în loc să devenim fluturi, am rămas niște larve rele, înjurând în barbă universul pentru incapacitatea noastră de a zbura.”

   Cartea nu este o poveste în sine, ci este o refulare. Așa cum spune și autoarea, ”Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi. Și tot nu mă simt bine.” Este o carte ce doare. M-a durut și pe mine. Pentru că în multe cazuri m-am regăsit. Poate nu în toate, dar unele dureri rămân pe veci și ies la iveală exact atunci când crezi că ai uitat de ele.

   Mama Dianei este tipul mamei posesive, cea care are impresia că mereu are dreptate. Cine nu e cu ea, e împotriva ei. Și toți trebuie să meargă pe sârmă, indiferent că asta le aduce nefericirea. Ba chiar cu atât mai bine. Să sufere și ei cum a suferit ea. S-a sacrificat, a tins mereu spre o viață mai bună, dar cei din jurul ei, din familia sa, nu au susținut-o și nu au avut aceleași idealuri. Este genul de femeie frustrată, care-și varsă durerile asupra celorlalți și le face viața un calvar.

   Scrierea Dianei este sinceră. Atât de sinceră că doare și după ce o termini de citit. Până și povestioarele ei sunt dureroase și triste.

”Cutia din fier, un metru pe un metru, tocmai era scoasă din mașina blindată, sub privirile poliției metropolitane chemate să protejeze comoara.

Un grup de istorici așteptau crispați să fie deschisă. Directorul își ținu răsuflarea ca un scufundător înainte de saltul în apă.

Înfășurată într-o folie specială, avea o siluetă pe care cu greu o puteai ghici, mâncată, spartă. Cea mai veche minciună din lume, probabil din Epoca Fierului, este la ei în muzeu. Nu o vor expune încă, trebuie să o restaureze. Este o operațiune delicată la care vor participa cai mai mari mincinoși din lume și doi doctori în istorie, unul din Rusia și unul din Marea Britanie. Din cercetările preliminare rezultă că cea mai veche minciună din lume este un ”te iubesc”. ”

   Diana este de o sinceritate abruptă. Chiar dacă asta o deranjează pe maică-sa, Mily. În general, ea nu e mulțumită de nimeni și nimic. Soțul, Vick, om de nimic și fără ambiție, curvar și leneș, a lăsat-o să se chinuie cu toate singură. Copiii, Vlad, cel mare, a ajuns profesor într-un sat de țigani. Fata, Diana, nemăritată, fără copii. Mily, țăranca din Găujani, poate deveni orice om vrea. De ce nu toți au aceeași ambiție? De ce nu toți au tras, la fel ca ea, pentru o viață mai bună? De ce nu se poate mândri cu un soț care e șef, cu un băiat profesor universitar sau o fată cu o familie numeroasă, cu un soț prolific?

   Mily este tipul femeii comuniste, femeia luată de la țară și adusă la oraș, care a uitat de unde a plecat. Doar că în goana ei după glorie calcă pe cadavre. Indiferent ale cui. Singurul ei țel este ca lumea să știe ce a ajuns și ce a reușit să obțină. Fericirea, iubirea, acestea sunt lucruri efemere și de prisos. Contează doar ca lumea să te știe, să audă de tine.

  Să nu râzi :(( este  carte tristă. Deprimantă. Dar deșteaptă, care te răscolește și îți pune atâtea întrebări, că nu găsești răspunsuri la niciuna. De ce există și mame pe care nu le poți mulțumi? De ce cred ele că au drept de viață și de moarte asupra celorlați? De ce sentimentul matern e dus la extrem și viața se învârte doar în jurul său? Se pare că unele femei pur și simplu nu sunt făcute să fie mame Pentru că astfel distrug totul în jurul lor…

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti