Recenzii carti

Stropi de lumina de Corina Iancu

Stropi de lumină, de Corina Iancu

Editura: Celestium

Categoria: Kid

Număr de pagini: 54

Anul apariţiei: 2016

O carte pentru copii îți reamintește să nu uiți să te bucuri de lucrurile simple

   Cartea asta m-a bucurat enorm. Pe mine ca adult, m-a dus direct în copilărie, atunci când nu am avut sau nu prea am avut cărți dedicate vârstei copilăriei. Și acum că mi-am amintit, să știi că singura carte (mai pentru copii) din bibliotecă erau poveștile nemuritoare- o carte veche, cu pagini ce abia mai stăteau lipite de cotor, din câte îmi amintesc, nici măcar nu avea autor. Avea copertele lipsă, așa că i-am făcut noi coperte din scoci (s-ar putea să nu se scrie chiar așa) lat, de culoare maro – știi ce spun, așa-i?

   Doar văzând copertele cărții m-am bucurat de imagini, culori, emoții. Ce-am simțit? Bucurie. Da, doar privind o copertă viu colorată, ce sigur are o poveste – scrisă de sufletul meu, povestită  fără cuvinte, rămasă în colțul cu amintiri neprețuite. Fiecare culoare de pe copertă mi-a încântat inima și copilul interior. Am avut  copilărie, dar nu am avut cărți adaptate vârstei și nu am descoperit universul închis între coperte decât în liceu.

   Am citit cărțulia asta imediat ce am primit-o și nu regret nimic. E o carte pentru toți copiii. Ei se vor bucura foarte mult de cele 54 de pagini ale cărții, de scrisul mare, de imaginile superbe care însoțesc fiecare poveste. Micuții  vor simți emoția, bucuria, fericirea, simplitatea și frumusețea unor lucruri cărora, poate până acum nu le-au acordat atenție, importanță sau timp.

   Sunt un adult care apreciază cărțile și lectura, unul care își va da silința să insufle copiilor săi dragostea pentru cărți și lectură, fără să oblige sau să condiționeze dragostea pentru cărți.

   Este nevoie de autori noi, povești noi, cărți noi, emoții noi, care să atragă micii cititori spre lectură, povești, emoția descoperirii, setea pentru cunoaștere și învățare prin joacă, prin simplitate și zâmbet. E nevoie ca oamenii mari să reînvețe să fie copii, să creeze foarte des noutate și  diversitate în copilăria tuturor.

    Este minunat ca un autor să scrie pentru copii și să atragă nu doar copiii, ci și părinții prin cărților pe care le scriu, le simt și le lasă moștenire celorlalți. Pe mine poveștile Corinei Iancu m-au cucerit, mi-au îmbălsămat sufletul cu iubire, mi-a clătit mintea și ochii cu desene superbe și culori fericite. Cele câteva zeci de minute petrecute în compania ,,Stopilor de lumină”, au fost o adevărată desfătate, un adevărat răsfât mental și sufletesc. Mi-am reîncărcat inima cu energie pozitivă, cu iubire și frumos – evidențiat atât de simplu prin cuvinte ce merg la suflet.

   Corina Iancu, reusește prin ,,Stropi de lumină să redea universului copilăriei strălucirea, bucuria și fericirea, curiozitatea, curajul și culoarea unui spațiu ușor abandonat, și învechit. Autoarea dă un restart unui spațiu vast, oferă culoare, emoție, trăire, lecții de viață, sfaturi utile – într-un stil aparte, care să-i cucerească pe cei mici, să-i atragă, să-i mențină și le trezească mereu curiozitatea și dorința de a evolua, de a crește, de a învăța – ușor și cu foarte multă plăcere.

Dacă un adult se bucură citind ,,Stropi de lumină”, un copil este de-a dreptul fascinant și fericit într-un spațiu feeric, plin de lumină, căldură și emoție pură.

O carte pentru copii luminează mintea și sufletul copiilor – oferind un spațiu în care gustă fericirea, iar pe părinți îi face fericiți gândul că puii lor învață, se bucură, au parte de experiențe noi.

    Titlul cărții este foarte bine ales. Un titlu care chiar asta face: oferă stropi de lumină, culoare, bucurie. Oferă motive de fericire simplă, învață picii despre și cum să devină atenți, comunicativi, responsabili, ascultători, cum să renunțe la teamă, cum să nu fie răutăcioși, cum să ofere, să asculte, să înțeleagă și să fie independenți și sufletiști.

     Stropi de lumină în viața copiilor, stropi de lumină în ochii copiilor, simțite ca și emoții de către părinții mândri și fericiți că au alături copii curajoși, puternici, descurcăreți, motivați, cu suflețele blânde pline de iubire și bunătate  – pe care o revarsă asupra lor, asupra celor din jur, asupra animalelor.

    Copiii învață lucruri despre viață prin bucurie, joacă, atenție. Părinții își reamintesc despre cum este să fii copil într-o lume plină de griji, își reamintesc multe lucruri pe care le considerau uitate și învață și ei alături de proprii bobocei, căci nimeni nu se naște învățat și nici măcar mami și tati nu le știu pe toate.

    Un copil ce citește devine prieten de nădejde pentru părinți, pentru copii și pentru animăluțe!

Lectură plăcută copii și părinți deopotrivă!

Cartea Stropi de lumină de Corina Iancu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Poate fi comandată de pe site-ul editurii Editura Celestium.

Autor: Laura Apetroaie
Laura Apetroaie

View Comments

  • Din cand in cand, o carte copilareasca ne prieste. :) Imi place mult titlul, dar si recenzia! Felicitari, Laura, este frumoasa! :) locco_smiley_10

  • Intotdeauna o carte pentru copii va avea intaietate. Imi place mult prezentarea, iar coperta cartii este atat de vesela incat iti este imposibil sa nu te faca sa o doresti! :)

  • O recenzie frumoasa. Intr-adevar, cartile pentru copii trebuie sa fie frumoase, din toate punctele de vedere, atat ca si continut, cat si ca aspect.

  • Imi place coperta :) . Nu am auzit de autoare dar ma bucur cand autori romani scriu carti pentru copii. Copiii din ziua de azi au nevoie de povesti minunate in viata lor :)

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

4 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago