Trandafirul salbatic de Susan Elizabeth Phillips

Trandafirul sălbatic, de Susan Elizabeth Phillips

Editura: Lira, 2016

Titlul original: Just Imagine

Traducerea: Anca Cristina Ilie

Număr pagini: 318

Colecţia: Cărţi Romantice

    Susan Phillips s-a născut la data de 11 decembrie, în Cincinnati- OHIO. A primit BFA în teatru de la Universitatea din Ohio. A învăţat teatru şi limba engleză la un liceu local până când s-a născut primul ei copil, apoi a devenit o mamă casnică.

    În anul 1976 familia s-a mutat din Ohio la New Jersey. Acolo, Phillips şi vecina ei Claire Lefkowitz, au discutat de multe ori despre cărţile care le-au plăcut. Împreună au scris o poveste de dragoste istorică, Mireasa Copeland, care a fost publicată în 1983 sub pseudonimul Justine Cole. După ce Claire şi familia ei s-a mutat, Phillips a început să scrie singură. Romanele sale ulterioare au fost publicate sub numele ei propriu. Este singura scriitoare care are cinci premii RITA.

    Sincer, este prima carte citită de această autoare. Fiind şi prima apariţie la noi în ţară eram foarte curioasă daca o să îmi placă stilul şi subiectele abordate. Acum pot să vă spun cu certitudine-ador stilul autoarei, înţeleg de ce este numită Regina comediei romantice. Dialogurile savuroase între cei doi protagonişti ai cărţii, încăpăţânarea lor, determinarea de a se îngenunchea unul pe altul-o reţetă pentru serile călduroase de iarnă şi nu numai.

   Deşi războiul de Secesiune din Statele Unite s-a terminat, pentru Kit Weston se pare ca încă continuă. Curajoasă şi învăţată să nu aibă încredere în nimeni, Kit vine la New York cu un singur scop: deghizată în băiat vrea să îl omoare pe Baron Cain, băiatul mamei sale vitrege, cel care a moştenit plantaţia Risen Glory din Carolina de Sud.

„Păr negru tuns scurt, care ar fi putut fi cârlionţat dacă era curat, se iţea în toate părţile de sub marginea unei pălării ponosite de fetru. O cămaşă cadrilată, descheiată la gât, poate că o concesie făcută căldurii de început de iulie, acoperea nişte umeri înguşti şi fragili, în timp ce o curea de piele îi lega nădragii soioşi şi foarte mari. Băiatul avea în picioare ghete negre care păreau prea mari pentru un individ atât de mic, şi ducea o desagă sub braţ.”

   Împlinise deja optsprezece ani ceea ce însemna că era femeie. Era ceva ce corpul ei nu ar fi lăsat-o să uite, dar mintea ei refuza să accepte. Avea un singur scop-acela de a-şi salva scumpa sa plantaţie, pe care o iubeşte mai mult ca orice pe lume. Nu contează că a fost alungată din casă în locuinţele sclavilor, mama vitregă nu suporta copiii, ea a fost foarte fericită în viaţa sa de băieţoi.
     Întâlnirea dintre cei doi este memorabilă:

„Îi sări inima. Se lasă pe călcâie şi apoi se aruncă peste zid, dar viţa pe care o apucase că să se ajute să sară se rupse. Se apucă cu disperare de alta, îi scăpă desaga şi se trase în sus pe zid. Chiar când să ajungă sus, fu apucată cu putere de turul pantalonilor. Bătu cu mâinile în gol şi apoi căzu cu putere la pământ, pe burtă. O cizma i se aşeză pe spate.

-Ia te uită, ce avem noi aici? rosti tărăgănat proprietarul cizmei deasupra capului ei.
Înnebuni de furie. Îşi înfipse mâinile în pământ, luptându-se să se ridice, dar el nici nu se clinti.
-Ia-ţi dracului piciorul de pe mine, nenorocitul naibii!
-Nu cred că sunt pregătit să fac asta, replică el, cu un calm care o înfurie şi mai tare.
-Lasă-mă să mă ridic! Lasă-mă să mă ridic chiar acum!
-Ai mult tupeu pentru un hoţ.
-Hoţ! Indignată, ea dădu cu pumnii în pământ. N-am furat nimic în viaţa mea. Arată-mi un om care spune că am furat, iar eu o să-ţi arăt un mincinos.
-Atunci ce făceai în grajdul meu?”

   Am înţeles că ea ura apa, singura concesie pe care o făcea cu mare chin, era să se spele pe mijlocul fetei, dar şi aşa era prea mult.
   Pentru a reuşi să îl ucidă, se va angaja la grajdurile lui Baron. Problema era duhoarea pe care o emana. Menajera casei ameninţă cu plecarea, dacă nu face ceva în privinţa duhorii lui Kit, băiatul de la grajd.

„-Dacă crezi că ai fi fericit lucrând pentru altcineva, eu pot găsi oricând un alt băiat la grajd.

-N-am zis că vreau să lucrez pentru altcineva, mormăi ea.
-Atunci poate ar fi mai bine să încerci un pic mai mult să-ţi ţii gura.
Ea lovi în pământ cu piciorul.
-Şi, Kit?
-Da?
-Fă o baie. Oamenii se plâng de cum miroşi.
-O baie! Aproape că se sufocă de furie şi abia putu să-şi ţină cumpătul.”

   În schimb apariţia lui Baron o lasă fără suflare, nu credea să arate aşa de bine. Asta îi cam zdruncină planurile, este tentată să renunţe să îl mai ucidă. Dar, mai presus de orice este plantaţia ei, viaţa ei.

„Baron Cain era un om periculos de frumos, cu părul roşcat, un nas sculptat şi ochii cenuşii, care îi dădeau chipului aspectul nesăbuit al unui om care trăia la limita pericolului.

Era înalt, lat în umeri şi suplu. Cu toate că ea nu prea era atentă de obicei la astfel de lucruri, i se păru că era cel mai frumos bărbat pe care îl văzuse vreodată. Cravata îi atârna desfăcută la gât, sub gulerul descheiat al cămăşii albe cu mânecile închise cu butoni de onix. Purta pantaloni negri şi avea o ţinută relaxată, cu o mână uşor sprijinită în sold şi cu trabucul încă între dinţi.”

   Cum minciuna are picioare scurte, Kit va fi descoperită, va afla că de fapt Baron îi este şi tutore, iar moştenirea lăsată de bunica sa într-o bancă din Nord, are condiţiile ei. Va trebui să aştepte după bani până când împlinea douăzeci şi trei de ani, sau se poate căsători, dar soţul o poate folosi după bunul plac.
    Kit are nevoie de bani, vrea să cumpere plantaţia de bumbac de la Baron. Acesta în schimb, după ce scapă ne-ucis, vrea să se aşeze la un loc al lui. Deşi este considerat un erou de război, îşi câştigă traiul jucând poker.
    Ameninţată cu vânzarea plantatiei, Kit va pleca timp de trei ani la şcoala bunelor maniere. Ceea ce este hilar de urmărit: transformarea dintr-o sălbatică care a avut nevoie de Baron să o bage cu forţa în baie, şi frumosul trandafir care a absolvit şcoala.

   Acum, mai cizelată, mai matură (puţintel, nu mult) vrea să îşi găsească un soţ pe care să îl poată manevra cum vrea ea. Se va reîntoarce pe plantaţie, iar reîntâlnirea este …

„Lui Cain i se taie respiraţia.

Era atât de rafinată. Rochia ei de culoare gri porumbel era împodobită cu ornamente roz, iar o cascadă de dantelă gri pal îi atârna la gât, peste o pereche de sâni supli şi rotunzi. O pălărioară în aceeaşi nuanţă de roz pal ca şi ornamentele rochiei îi stătea cocoţată pe părul negru precum cerneala.
Celelalte trăsături ale femeii erau acoperite de voaleta neagră, fină că o pânză de păianjen. Picături mici ca o spumă erau agăţate de marginea ca un fagure a acesteia, şi doar gura de un roşu umed se vedea de sub voal. Gura şi o pereche de urechi mici.”

   Cum credeţi că va decurge relaţia dintre cei doi combatanţi?  El a fost abandonat de mamă, nu se ataşează de nimic, şi caii îi schimbă des tocmai în acest scop.
    Ea, o persoană care nu vrea să depindă de nimeni, vrea un soţ pentru bani, şi pentru a răscumpăra plantaţia.
     Cine îi va deveni soţ? Baron ca şi tutore, va fi de acord cu alesul?
    Animozitatea dintre cei doi, certurile dese şi violente, dar şi atracţia incendiară, ne va face să vrem să descoperim neapărat finalul acestei cărţi minunate.

    Avem în carte şi personaje secundare, foşti sclavi, care se dovedesc a fi cine nu ne-am aştepta. Povestea de dragoste, sau nu, dintre Sophronia menajera, bucătăreasa, fata care a avut grijă de Kit, şi Magnus, supraveghetorul lui Baron, este şi ea pe gustul meu.

      Nota mea pentru carte este 10.