Ultimul oaspete, de Megan Miranda – Editura Leda – recenzie

Ultimul oaspete

Megan Miranda

Titlu: The Last House Guest

Traducator: Maria Adam

Editura: Leda

Colectie: Leda Edge

An aparitie: 2020

Nr. pagini: 368

Gen: thriller, mister, suspans

  Ultimul oaspete de Megan Miranda thriller

Littleport, Maine, două orașe într-unul singur: o destinație de vacanță pentru cei înstăriți, ale căror case se înșiruie precum mărgelele pe plajă, și o mică așezare portuară fără pretenții pentru localnicii de rând, care își câștigă existența din turism.

În mod obișnuit, între o turistă bogată și cineva din partea locului nu s-ar înfiripa niciodată o prietenie trainică; totuși, vizitatoarea Sadie Loman și localnica Avery Greer descoperă că au nenumărate lucruri în comun. Timp de zece ani, vară de vară, fetele sunt de nedespărțit. Asta până când Sadie este găsită moartă. Deși polițiștii merg pe varianta sinuciderii, există doi oameni care dau vina pe Avery pentru cele întâmplate: un detectiv din oraș și Parker, fratele lui Sadie. Evident, Avery nu are de gând să stea cu brațele încrucișate și este hotărâtă să își dovedească nevinovăția, înainte ca lucrurile să scape de sub control.

    Cu toate că sunt o fană a genului romantic, simt uneori nevoia să revin, măcar pentru puțin timp, la prima mea dragoste, thriller-ul. Ador poveștile palpitante, pline de suspans, cu întorsături de situație și cu personaje misterioase, și dacă au și un iz romantic, cu atât mai bine. Așadar, nu-i de mirare că m-am lăsat ademenită atât sinopsisul cărții de față, cât și de parererile pro și contra ale cititorilor. Voiam să-mi fac propria impresia, să văd dacă prezintă un scenariu suficient de încâlcit încât să mă bage în ceață și să nu descopăr prea ușor vinovatul. Iar acum, după ce am citit cartea, pot spune că ,,Ultimul oaspete” este un thriller destul de reușit, cu o intrigă interesantă, dar care nu a prea avut suspans decât despre final, atunci când autoarea a scos din pălărie un element surprinză.

    E drept că, pe parcursul lecturii, mi-am făcut anumite scenarii, și am ajuns să fiu convinsă de vinovăția unui anumit personaj, iar atunci când mi s-a confirmat acest lucru, am fost puțin dezamăgită. Sincer vă spun, am fost supărată pe autoare pentru că nu a știut să păstreze mai mult misterul asupra respectivului personaj. Practic, toate indiciile îl arătau ca vinovat. Dar atunci când am ajuns spre final, a avut loc o răsturnare de situație care m-a lăsat mască. De fapt, eu am pus bine ochii pe acea persoană, dar nu am ghicit motivul și nici cine anume a profitat de întreaga situație. Tocmai acest element surpriză mi-a dat lovitura de grație și m-a determinat să spun că a meritat să citesc cartea.

    Romanul se citește ușor, acțiunea curge parcă de la sine, asta în ciuda faptului că te plimbă din trecut în prezent, și ajungi să încurci anumite evenimente. Dar povestea se leagă puțin cate puțin și dezvăluie un adevăr greu de imaginat. Faptul că personajele sunt superficial creionate în carte, te determină să trăiești cu impresia că fiecare ascunde ceva.

   De asemenea, izul romantic aduce cu sine anumite implicații și încurcături de situație. Vrei să afli motivul pentru care Sadie era împotriva unei eventuale relații între fratele ei și Avery, sau să descoperi ce anume s-a întâmplat între Sadie și Connor, tânărul cu care Avery a avut cândva o legătură. De altfel, flashback-urile din noaptea morții lui Sadie dezvăluie anumite fisuri în relația celor doua prietene.

,

,Iată cum stăteau lucrurile: la început, nu l-am vrut pe Parker. Nu în toți anii în care am ştiut cine era înainte să ne cunoaştem, și nu când l-am văzut prima dată în casa aia. Nu cu adevărat, până când Sadie mi-a spus că nu puteam să-l am. Știam că era un clişeu, că nu eram cu nimic diferită față de atâtea altele. Dar era ceva în asta – o atracție universală față de ceea ce nu puteai avea. Ceva care, pentru un anumit tip de persoană, se instalează și intensifică dorința.”

    ,,Ultimul oaspete” are toate ingredientele necesare ale unui roman de calitate – bine scris, ușor de parcurs, plin de mister, secrete și situații imprevizibile, însă, ceea ce atrage cel mai tare, după umila mea părere, este tensiunea apăsătoare și atmosfera lugubră.

,,Mi-am dat cu apă pe față și mi s-a părut că văd o umbră trecând pe sub ușă. Am oprit robinetul și m-am uitat la mâner, ținându-mi respirația, dar nu s-a întâmplat nimic.

A fost doar în imaginația mea. Speranța unei amintiri de demult.”

 ,,Acum, în fiecare seară, treceam pe acolo în drum spre casa de oaspeți și zăream ceva ce mă făcea să mă uit şi a doua oară – o mişcare neclară. Mă gândeam preț de o secundă îngrozitoare, frumoasă: Sadie. Dar singurul lucru pe care l-am văzut vreodată în ferestrele întunecate a fost propria imagine distorsionată care mă privea. Propria mea bântuire.”

    Totuși, cartea prezintă și câteva puncte slabe: în ciuda începutului captivant, povestea  își pierde din ,,luciu” din cauza amănuntelor de umplutură; suspansul ar fi trebuit să fie mai bine dozat; personaje slab conturate, motiv pentru care nu te poți atașa de cineva anume.

  Avery Greer a trăit toată viața în Littleport, un micuț orășel din Maine. Nu a avut deloc un trai ușor.Părinții ei au murit într-un accident de mașină, iar bunica a murit când fata avea optsprezece ani. La foarte scurt timp de la decesul bătrânei, Avery ajunge să o cunoască pe Sadie Loman, ce făcea parte dintr-o familie înstărită ce deținea mai multe case de vacanță din Littleport.

    Între cele două fete se leagă o frumoasă relație de prietenie, ele fiind ca și inseparabile, în fiecare vară. De altfel, părinții lui Sadie au crescut-o pe Avery, îi finanțase cursurile, apoi au pus-o să aibă grijă de proprietățile din oraş, să se ocupe de închirierile viitoare și să supravegheze noile construcții. Trăia și muncea în casa lor de oaspeți de ani de zile, de când Grant Loman cumpărase casa bunicii ei. Casa era pe numele Loman, dar ea era trecută ca administrator al proprietății. Mai mult decât atât, Avery trebuia să medieze între cele două lumi aici, de parcă aparținea amândurora, când în realitate nu făcea parte nici din una, nici din cealaltă. Toată lumea credea că Avery huzurește în lux, având probabil o relație cu Parker, fratele lui Sadie. Adevărul este cu totul altul, ea este văzută de familia Loman ca o simplă angajată, iar Sadie i-a interzis de la bun început să se apropie de Parker.

  Timp de zece ani, fetele sunt de nedespărțit, asta până în vara anului 2017, când Sadie este găsită moartă. Aceasta trebuia să se întâlnească cu Avery și Parker la petrecerea perechilor, dar n-a mai ajuns. Avery i-a trimis un mesaj – Unde ești? – și imediat a văzut punctele care confirmau că  în curând va primi un răspuns, apoi au dispărut. S-a uitat la ecran un minut, apoi a pus telefonul deoparte, presupunând că era pe drum.

  În acea noapte, în timp ce petrecerea era în toi, un echipaj de politie își face apariția și anunță că au găsit un cadavru pe plajă, iar toate indiciile arată că e vorba de Sadie Loman.

   Ancheta care a urmat a fost strictă și la obiect. Așadar, faptele: nu existau indicii de crimă. Nu avea droguri sau alcool în organism. Nu existau neconcordanțe în interogatorii. Părea că nimeni nu avusese motiv să-i facă rău lui Sadie Loman, nici ocazia. Oricine avea o relație cu ea avea alibi de la petrecerea perechilor. Cauza oficială a morții era înecul, dar oricum n-ar fi supraviețuit căzăturii – stâncile şi curentul, forța și frigul. Nu se știa dacă a fost un gest intenționat, dacă a alunecat pur și simplu sau a fost împinsă în apă.

    Dar seara, mai târziu, după interogatorii, au găsit un bilet în coşul de gunoi din bucătărie, care confirma că fata s-a sinucis. Totuși, până să fie găsit biletul lui Sadie, întrebările detectivului Ben Collins se tot întorseseră la Connor Harlow, fostul iubit al lui Avery, deși alibiul lui se verifica. Fusese la petrecere; nu-l văzuse nimeni plecând. Fusese văzut cu Sadie în săptămâna aceea, dar ea nu spusese nimănui despre asta. Biletul găsit de poliție l-a salvat pe Connor, dar întrebarea e : era biletul ei? L-au comparat cu un jurnal, dar ea nu avea niciun jurnal.

  ,,Nu văzusem semnele de avertizare. Cauza și efectul care o pe drum spre aduseseră pe Sadie în acel punct. Dar ştiam cât de repede te putea înhăța un vârtej, cât de departe părea suprafața privind de jos.”

  Un an mai târziu, în săptămâna dinainte ceremoniei de comemorare, Avery găsește telefonul lui Sadie ascuns în cabana de închiriat unde a avut loc petrecerea perechilor de anul trecut, atunci când s-a dus să verifice proprietatea. De altfel, mai multe lucruri se întâmplă – au loc mai multe spargeri, zgomote în timpul nopții, Avery simte că este urmărită de cineva – , așa că tânăra încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte. Moartea lui Sadie arată din ce în ce mai puțin a sinucidere, iar Avery se află în fruntea listei suspecților. Oare ce anume s-a întâmplat în acea noapte? Sadie s-a sinucis sau a fost omorâtă? Biletul era al ei? Ce ascunde familia Loman? Ce legătură avea Connor cu Sadie? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

,,Fuseseră două spargeri confirmate la proprietățile lor închiriate. Zgomote în timpul nopții, urme de pași în nisip.

Şi acum mă gândeam că mai era cineva cu Sadie după ce-i trimisesem mesajul acela. Cineva care era acolo, pe stânci, cu ea. Se certau. Poate a împins-o. Telefonul a căzut pe pietre și s-a spart. Cealaltă persoană l-a ridicat când a venit poliția. Cineva care fusese la petrecere, de fapt. Cineva care s-ar fi putut furişa afară şi s-a întors fără să știe nimeni.”

,, Însemna că mă înşelasem crezând că telefonul reprezenta ceva periculos. Telefonul nu era unde ar fi trebuit să fie, dar existau alte moduri prin care ar fi putut să ajungă în casă în ultimele unsprezece luni. Poate că Sadie îl scăpase în drumul ei spre stânci sau îl lăsase acolo, lângă sandalele aurii. Poate cineva se întorsese după ea în noaptea aia când eu nu m-am întors. Şi a găsit telefo- nul și l-a luat dintr-un impuls. Ceva care merita protejat, să fie păstrat ascuns.”

Carte disponibilă pe site-ul Libris.ro

Recenzii cărți thriller