Lifestyle

Webstock – o experiență ce merită repetată an de an

Webstock – o experiență ce merită repetată an de an

    Avem o agendă ocupată, însă în fiecare an știm ce vom face toamna. Participăm cu plăcere, ne dorim să simțim emoția, să profităm din plin de fiecare oportunitate. Cea de-a 10 ediţie Webstock a fost o încântare, o mobilizare generală de forţe şi sponsori pentru a face din această conferinţă naţională a bloggerilor un eveniment de neuitat. Bloggeri din toată ţara au aplicat şi au participat, o parte din ei s-au bucurat întreaga zi de privilegiul de blogger acreditat, însă cei mai puţin norocoşi au avut parte de un festin în partea a doua a evenimentului. Sesiuni pe alese în funcţie de preferinţe, invitaţi speciali şi sponsori dispuşi să îşi etaleze produsele.

    Atmosfera creată de Evensys, organizarea impecabilă ne-au adus mai aproape de cei care au vorbit. Un spațiu generos pentru primire, forfota de început de eveniment și cafeaua aburindă au compensat cu agitația din primele ore alergând pe tocuri prin mijloacele de transport ca să ajungem la program. Cei patru ani de bloggeri acreditați Webstock și-au spus cuvântul, am știut din timp ce să alegem, am profitat de răsfăț, am spus da tatuajelor oferite de Vodafone, ne-am fotografiat printre flori colorate, am zâmbit și am păstrat tradiția de la HP– #reinventeazamintirile. Printre dulcegării, tehnologie și bloggeri cu fețe cunoscute ne-am oprit la standul celor doi caricaturiști  de la portrete-caricaturi.comIancu Avram a rezistat cu stoicism întreaga zi și ne-a onorat cu varianta digitată, dar și înregistrată a portretului nostru.

   Deși a  trecut puțin timp de la eveniment, încă mai ascultăm melodia Deliei și ne bucurăm că sloganul Trăiește frumos se potrivește de minune cu gândurile personale. Versurile ne reprezintă și facem tot ce se poate ca să îmbinăm mediul online cu cel offline, să  echilibrăm pasiunea cu familia.

  Ediția #Webstock10 ani din 5 octombrie 2018 a fost despre experiențe, oameni frumoși care au construit proiecte de lungă durată. Amprenta lor, simplitatea, entuziasmul și dorința de a schimba ceva au făcut diferența. Fiecare invitat a transmis emoție, a empatizat vorbind cu plăcere despre proiectele în care sunt implicați. Mămicile nerăbdătoare au ținut în mod special să afle care este secretul din spatele succesului, cum și-au ales drumul în viață și după caz, ce alimente le-a stimulat neuronii în copilărie. Cornel Amariei-inventator, Andreea Esca, Mihaela Noroc-Fotograf (The Atlas of Beauty/Atlasul frumuseții), Vlad Voiculescu (MagiCamp) sunt doar câteva dintre numele care s-au evidențiat în prima parte a conferinței. 

   Ziua a continuat cu sesiuni tematice, împărțite pe săli, accesibile bloggerilor acceptați în ce-a de-a doua parte. Cu greu s-a putut obține câte un loc, însă am încercat să ne împărțim și să luăm pulsul. Restul sesiunilor le-am putut revedea online, în felul acesta am refăcut traseul și am prins trucurile invitaților.

   Pentru a înțelege cel mai bine ce ați ratat, vă invităm să urmăriți înregistrările video puse la dispoziție pe platforma Webstock și de ce nu, la anul să ne întâlnim în fața hotelului JW Mariott Grand Hotel și facem schimb de impresii. Veți avea ocazia să vedeți sesiunile de la NEW TRENDS STAGE, CREATIVITY STAGE și GALAXY STAGE. 

 Partea frumoasă la acest final de eveniment este că îți poți manifesta interesul și pentru următoarea conferință de Webstock 2019.
 Dacă v-am stârnit interesul, atunci nu mai oscilați, urmăriți înregistrările, vizualizați fotografiile de la eveniment și  bifați în agendă luna octombrie 2019. În cazul în care veți pierde notița, căutați în social media și dați follow.
   Webstock reprezintă nu doar o zi de răsfăț în offline, ci posibilitatea de a te revedea cu alți bloggeri și în măsura în care se poate să se interacționeze. Printre branduri și fotografii sunt oamenii, cei care influențează cititorul și cu ajutorul cuvintelor se poate clădi un întreg univers.
   Să îndrăznim și să ieșim din carapace.

Facebook: www.facebook.com/webstock
Instagram: www.instagram.com/webstockro
Twitter: www.twitter.com/webstockro

Mili & Iasmy

Hello!! Adminii vă salută!

View Comments

Recent Posts

Spărgătorul de gheață – Seria Srindberg, vol.2 – Kristina Ohlsson – blog tour

Spărgătorul de gheață - Seria Srindberg, vol.2 - Kristina Ohlsson - blog tour Titlu: Spărgătorul…

o zi ago

ltimul Reich – Brian Klein – Editura Niculescu – recenzie

Ultimul Reich - Brian Klein - Editura Niculescu - recenzie Titlu: Ultimul Reich Autor: Brian…

4 zile ago

Nepăsătorii – Sarah Wynn-Williams – Editura Alice Books – recenzie

Nepăsătorii - Sarah Wynn-Williams - Editura Alice Books - recenzie Titlu: Nepăsătorii Autor: Sarah Wynn-Williams …

5 zile ago

Anul lupilor – Ina David – recenzie

Anul lupilor - Ina David - recenzie Titlu: Anul Lupilor Autor: Ina David An apariție…

o săptămână ago

Lie to me – J.T. Ellison – Editura Prestige – blog tour

Lie to me - J.T. Ellison - Editura Prestige - blog tour Titlu: Lie to…

o săptămână ago

Amintiri despre viitor – Erich von Daniken – Editura Prestige – recenzie

Amintiri despre viitor. Mistere nerezolvate ale trecutului - Erich von Daniken - recenzie Titlul: Amintiri…

o săptămână ago