Comisarul și blestemul sângelui, de Sergiu Someșan – recenzie

Comisarul și blestemul sângelui

Autor: Sergiu Someșan 

  ”Comisarul și blestemul sângelui este un roman atipic și care depășește limitele consacrate ale genului policier. Sergiu Someșan este un prozator experimentat, care a obținut succes în multe specii ale prozei, de la romanul SF și povestirile fantasy până la epica realistă. Suspansul menținut cu atenție este însoțit în permanență de umor, bine dozat, și de un remarcabil dar de a crea personaje veridice, din medii sociale foarte diverse. Fundalul social al acțiunii dă consistență unui text excelent, care va avea succes nu doar în România. Tema va interesa numeroși cititori, în măsura în care romanul va fi tradus, așa cum merită.” Horia Gârbea

”Rămase un timp tăcut, apoi continuă c-o voce ceva mai scăzută:
– Blestemul sângelui este un blestem foarte puternic și la noi în șatră încă n-a fost nimeni blestemat în felul ăsta. Dar se cunoaște un caz în care acest semn a fost desenat cu catran pe-o căruță și toți ocupanții ei au murit în cursul zilei următoare.
Polițiștii, în frunte cu șeful lor, au rămas încurcați privind când la bulibașă, când la băiatul lui și parcă nici unul din ei nu vroia să vorbească primul.”(fragment roman)

  Nu știu cum s-a întâmplat dar este prima mea “întâlnire” cu scriitorul Sergiu Someșan. De fiecare dată aveam multe alte proiecte și am lăsat colegele să-l citească. Dar mi-au plăcut recenziile lor și am hotărât că trebuie să citesc și eu câte ceva.

  Și “Comisarul și Blestemul Sângelui” m-a tentat în primul rând ca titlu. Dar dacă credeți că veți citi o poveste obișnuită vă înșelați.

  Povestea debutează cu o secție de poliție, un birou în care erau adunați membrii Brigăzii Omucideri din Brașov, birou pe care ceilalți îl numeau “camera cu probe”, pentru că pe două mese erau și acum probe din cazurile anterioare. Brigada era condusă de un comisar-șef care urma să iasă la pensie, și-l pregătea oarecum pe comisarul venit recent din București – Ovidiu Brumaru. Acesta, întors de la un curs de perfecționare FBI de la New York, călcase “pe bătături” câțiva șefi, încercând să implementeze ce învățase. Așa că cea mai simplă rezolvare a fost mutarea lui la Brașov.  Mai erau în echipă tânăra Alina, inspector, avansată înainte de termen, atrasă de tehnica modernă și doi inspectori mai vechi Mihăilă și Crăciun. Asistăm la discuții, tachinări, glume între ei, până în momentul în care sunt anunțați că șeful este căutat de Gabor Tibor și de fiul lui Mihai.

  Cândva, în tinerețea șefului, Gabor Tibor îi salvase viața, între timp acesta ajunsese bulibașa țiganilor din Lacele, iar fiul cel mic Mihai era avocat. Cere ajutorul comisarului pentru că fiul cel mare, care  avea nuntă, primise un bilet în care i se spunea că la ora 16 va muri. Mireasa, tânăra Milena, fusese cumpărată de la sârbi și crescută în șatră pentru a fi soția fiului cel mare.

  Bulibașa îi invită pe polițiști la nuntă, sperând că prezența lor va descuraja criminalul, deși “blestemul sângelui”, cum sugera biletul, nu putea fi schimbat.

  Autorul ne povestește multe despre șatră, dezvoltată,  la sugestia tânărului avocat,  cu fonduri europene și transformată într-o atracție turistică. Totuși tradițiile și cutumele țigănești se păstrau cu sfințenie. De aceea dacă mirele pățea ceva mireasa era dată fratelui următor.

  Cu toată atenția poliției mirele moare la ora fatidică, de o hemoragie generalizată. Patologul nu reușește să găsească nici o cauză pentru hemoragie, de fapt pare o moarte imposibilă din punct de vedere medical, și poliția nu găsește nici un indiciu.

  Urmează a doua nuntă cu aceleași rezultate, apoi a treia. Dacă la primele morți polițiștii s-au gândit și la mireasă, ca la un eventual suspect, mama ei adoptivă fusese o mare specialistă în ierburi și plante vindecătoare, a treia moarte îi surprinde total.

  S-au gândit la Milena pentru că și-au dat seama că ea îl iubea pe Mihai, fratele mai mic, și ura ideea că ceilalți doi voiau să vândă calul ei superb. Dar moartea lui Mihai aducea cu ea multe nedumeriri. Milena le spune că acum ar trebui, conform cutumelor,  să se mărite cu Gabor Tudor, unchiul băieților. Acesta un tip roșcat, fusese și el adoptat și crescut în șatră, terminase facultatea și era managerul locului. Doar că pe el Milena chiar nu-l voia.

  Polițiștii se izbesc de  multe necunoscute. Totuși  Alina, cu prietenii ei de pe internet, află lucruri secretizate, cum ar fi satul decimat pe jumătate de-o boală misterioasă, și ia legătura cu o prințesă a casei regale din Buthan( de care aparținea satul  respectiv).  Alina îi spune lui Brumaru, își iau concediu și pleacă în Buthan, unde sunt întâmpinați la aeroport de prințesă.

  Pe drum aceasta le povestește despre țara ei, obiceiuri, legături, monarhie, credințe.  Ajunși în sat află povestea,  de la șeful satului,  și urcă la grota Dragonului să vorbească cu un tânăr, unicul supraviețuitor din masacru pentru că fusese sus pe munte. Tânărul le spune că a văzut un Dragon Negru (un avion) care a aruncat ceva deasupra satului. Chiar în timp ce ei erau la grotă apare un avion Negru,  care aruncă flăcări de napalm asupra părții de sat care scăpase, încercând să șteargă toate urmele.

Alina și Brumaru se întorc acasă, urmând să țină legătura cu prințesa.

Brumaru își contactează prietenii din FBI, așa ajunge la un englez Wilson, care îl cheamă la Londra.

  Aflăm despre un laborator secret, care produsese o substanță setată genetic să ucidă numai hinduși( iar țiganii erau de origine indiană). Wilson îi spune despre un bar unde s-ar face afaceri la negru, un bar urmărit de ei, îi arată mai multe poze și  vor recunoaște anumite personaje.

  Întorși acasă  sunt invitați cu toții la nunta unchiului, dar și acesta moare în aceleași circumstanțe. De data asta investigațiile și  filmările primite de Brumaru duc la aflarea vinovaților și a motivațiilor fiecăruia.

O poveste complexă cu o rezolvare surprinzatoiare,  și un final parcă în acord cu legile țigănești.

  Interesante sunt  descrierile șatrei începând de la realizările ei,conducătorii, oamenii, obiceiurile și legile țigănești, cutumele de care țin cont, indiferent de evoluția membrilor ei.

  La fel de interesantă, atractivă, pe alocuri amuzantă, este descrierea Buthanului, unde falusul este considerat un simbol și pictat peste tot. Aflăm lucruri interesante despre istoria, viața, obiceiurile, edictele locului. Un loc în care poligamia mai era încă acceptată, unde conta mai mult natalitatea decât paternitatea copilului.  Un loc idilic, în care,  pe lângă PIB , un indicator important era cel al fericirii.

  Mi-a plăcut foarte mult cartea lui Segiu Someșan, care, în numai 150 de pagini, reușește să ne spună o poveste interesantă, dar și multe amănunte necunoscute despre șatra țigănească și despre Buthan numit și “regatul fericirii.”

  Mărturisesc că,  după ce am citit cartea,  am intrat pe net căutând informații despre Buthan, și am citit multe articole scrise de călători.

Despre șatră și obiceiurile ei mai citisem.

  Așa că dacă, pe lângă o poveste ce te ține captiv,  mai ești curios și să te informezi despre diferite lucruri  citite, scriitorul și-a atins scopul.

Felicitări Sergiu Someșan și mulțumiri!

Carte disponibilă pe sie-ul Neuma

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți