Autori romani

O lacrimă de Batavia de Sergiu Someșan – Smart Publishing – recenzie

O lacrimă de Batavia, de Sergiu Someșan – Smart Publishing – recenzie

O lacrimă de Batavia

Autor: Sergiu Someșan

Titlul original: O lacrimă de Batavia
Editura: Smart Publishing
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 181
Gen: S.F., Distopic

  „O lacrimă de Batavia” este un amestec de întâmplări, genuri și stiluri, firul narativ urmând mai multe răsturnări de situație. Începe ca „Lolita”, continuă sub forma unui thriller S.F. distopic și se termină cu accente din alt roman al autorului, „Comisarul, Pisica și Malamutul”.

  Romanul se deschide cu atracția dintre Virgil, profesor în floarea vârstei la un liceu din Brașov și Clara, eleva sa de aproape 18 ani.

  Toate bune și frumoase, numai că se declanșează… Apocalipsa. Provocată, se pare, de anumite simulări.

  „Dacă înțeleg eu bine, presupuneți că dacă copia în miniatură a universului dumneavoastră este distrusă, se va distruge și universul în care trăim noi?”

  Se oprește curentul, nimic nu mai funcționează, iar oamenii sunt aruncați, practic, în epoca de dinaintea tehnologiei. Au loc jafuri, crime, violuri, fiecare luptă pentru supraviețuire.

  Personajele prinse laolaltă sunt Clara, Virgil, profesorul Stoia (un prieten de-al lui Virgil) și un colonel (vecinul lui Virgil). Ei sunt nevoiți să-și unească forțele pentru a supraviețui, colonelul având provizii și un adăpost.

  Este evidentă influența pandemiei în scrierea acestui roman. Vedem oglindite instinctele primare, disperarea și lupta oamenilor pentru supraviețuire într-un context extrem, indiferent că e vorba de pandemie, război sau Apocalipsa declanșată de dispariția curentului electric. De fapt, vedem o versiune augumentată a celor petrecute în perioada pandemiei.

„Pe scurt, tot orașul se transformase într-un câmp de bătălie. Magazinele erau golite de mult, iar acum oamenii se luptau și chiar se ucideau între ei pentru a-și lua unul de la altul alimentele și apa îmbuteliată. Fosta lui colegă de facultate, profesoara de informatică, fusese ucisă încă de ieri de cei convinși că toate necazurile se întâmplă în lume din cauza experienței ei.”

„Domnul colonel zicea că nu trebuie să ne așteptăm la prea multă logică din partea oamenilor zilele astea, a comentat Clara. S-a dărâmat o lume, lumea pe care ei o cunoșteau, și acum acționează haotic și atacă tot ce nu li se pare că se potrivește cu așteptările lor.”

Norocul cel mare a fost că întreruperea a fost globală, fiindcă dacă ar fi fost vreo țară ocolită de cataclism, ar fi fost prima care ar fi fost acuzată. Și așa au fost guverne extremiste care au acuzat oculta mondială de un experiment nereușit și scăpat de sub control.”

Sună cunoscut?

  Romanul are o viziune cinematografică. Pur și simplu, vezi derulându-se evenimentele. Aveam impresia că citesc un scenariu de film, nu (neapărat) o carte.

  Așadar, îl recomand pentru iubitorii de S.F., dar și pentru cei interesați de natura umană și reacțiile noastre în fața unui cataclism.

Despre autor:

  Sergiu Someșan este un autor român de S.F. și fantasy contemporan. Printre publicațiile sale se numără: „Comisarul și blestemul sângelui”, „Comisarul și cei șapte pitici”, „Comisarul, Pisica și Malamutul (seria Comisarul), „O lacrimă de Batavia”, „Să n-o săruți pe Isabel”, „Apocalipsa după Ceaușescu”, „Vampirul de pe strada Sforii”, „Șapte flori erotice”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Sorina Ciocarlan

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

View Comments

Recent Posts

Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie

Ora albastră - Paula Hawkins - recenzie Titlu: Ora albastră Autor: Paula Hawkins Editura Trei…

13 ore ago

Umbrele Demiurgului – Mircea Anghel – fragment

Umbrele Demiurgului - Mircea Anghel - fragment Titlu: Umbrele Demiurgului - dark fantasy/epic fantasy cu…

13 ore ago

Defecte perfecte – Alice Feeney – recenzie

Defecte perfecte - Alice Feeney - recenzie Titlu: Defecte perfecte Autor: Alice Feeney Categorii: Thriller,…

3 zile ago

Furtuna de zăpadă – Triona Walsh – recenzie

Furtuna de zăpadă - Triona Walsh - recenzie Titlu: Furtuna de zăpadă Autor: Triona Walsh…

4 zile ago

Romanian Gothic – Bogdan Piticariu – recenzie

Romanian Gothic - Bogdan Piticariu - recenzie Titlu: Romanian Gothic Autor: Bogdan Piticariu Editura Lebăda…

o săptămână ago

Dragul meu mincinos – James Patterson și David Ellis – recenzie

Dragul meu mincinos - James Patterson și David Ellis - recenzie Titlu: Dragul meu mincinos…

o săptămână ago