Concurs-Librex.ro-Iubire dincolo de timp !

View Comments

• Frumoasa carte oferita de cei de la Librex, o tema frumoasa aleasa de voi pentru acest concurs si o carte surpriza.
  Bafta tuturor participantilor !
  Revin :P

• Michael

  Lumea spune că odată ce ai pierdut pe cineva, nu îl mai poţi recupera. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu te poate ierta. Le-am dat dreptate câteodată, însă de când am cunoscut-o pe ea, lumea mea s-a schimbat. Dacă ea nu ar fii cu mine, nu aş mai avea pentru ce să trăiesc.
  Asta e iubirea? Sau e doar o înfăţişare a ei?
  Da, cred că asta e iubirea. Am găsit răspunsul la această întrebare acum, când simt că nu pot să o iubesc mai mult decât o fac deja. Sufletul meu, inima mea, toate au prins viaţă datorită ei. Îi datoram atât de multe, iar ea atât de puţine. Însă nu mi-a cerut niciodată nimic în schimbul iubirii ei. Doar a stat lângă mine, iar eu am rănit-o.
  Am iubit-o, o iubesc şi o voi iubi mereu. Poate că am fost egoist, poate nu am fost corect faţă de toţi. Dar repet: o iubesc. Nu aş putea să îi mai dau drumul niciodată, este a mea. Singurul mod prin care riscam să o pierd din nou, era ca ea să-şi dorească să plece.
  Am înlăturat asta imediat din gândurile mele, ea mă iubeşte. Ştiam şi nu mă îndoiam de asta. Faptul că nu-şi mai aminteşte de mine nu mă mai deranjează atât de mult, îmi era de ajuns doar că mă iubeşte. Am ieşit din maşină şi m-am îndreptat spre casa familiei Eastford. Nu m-am mai obosit să mai sun la uşă, ci doar am intrat.
  - Michael! a exclamat Chrissa când m-a văzut.
  I-am zâmbit. A venit la mine şi m-a luat în braţe, iar eu am sărutat-o pe frunte. M-a luat de mână şi m-a tras spre scări. Din cauză că ea mergea prea repede, m-am împiedicat de prima treaptă, însă mi-am revenit imediat. Am auzit cum a chicotit, dar când am întrebat-o de ce râde, mi-a spus că nu a fost ea. Am zâmbit auzindu-i minciuna nevinovată.
  Imediat ce am intrat în camera ei, ea s-a dus să se schimbe. M-am aşezat pe pat, aşteptând să termine şi să mergem. Voiam neapărat s-o fac să-şi amintească, retrăind momentele importante pentru noi doi. Cum ar fi ieşirea la pizza. Nici acum nu îmi amintesc foarte bine ce s-a intâmplat în seara aia, nimeni nu mi-a spus. Deşi l-am rugat pe Rhett să-mi povestească, mi-a spus că nu a fost ceva foarte special. Doar că m-am dat la Chrissa în cel mai mare hal. Am zâmbit, eram beat şi îndrăgostit, ce puteam face?
  Chrissa a ieşit din baie îmbrăcată într-o rochiţă albă, iar sub sâni avea o cureluşă maro, care se potrivea cu gecuţa care îi acoperea umerii. S-a învârtit de câteva ori, permiţându-mi să-i văd ţinuta din toate unghiurile. Dar pe mine nu mă interesau hainele acelea, stăteam şi mă holbam la ea, gândindu-mă că femeia asta ar trebui interzisă. Interzis. Cuvântul ăsta mi se învârte tot mai des prin cap în ultima vreme, atunci când o văd. Am fost trezit din fanteziile mele de vocea Chrissei, care îmi striga numele.
  - Ai de gând să imi spui cum ţi se pare? m-a intrebat imbufnată.
  Dacă nu eram într-o situaţie tensionată ca asta, probabil aş fi râs de faţa ei. Era aşa drăguţă când era îmbufnată!
  - Eşti frumoasă! am spus sincer, în timp ce o sărutam.
  Am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre sufragerie. Acolo erau Rhett şi Sam. M-au salutat, iar eu le-am răspuns printr-un singur gest cu mâna.
  - Mergem undeva? a întrebat Sam.
  Rhett îi explicase deja lui Sam de planul nostru de a o face pe Chrissa să îşi recapete memoria, acesta acceptând să ne ajute. Am pornit cu toţii spre restaurant. După vreo douzeci de minute, ne-am dat jos din maşină şi am intrat în local.
  Evident că barmanul era acolo, dar în seara aceasta nu aveam de gând să îl mai urăsc atât de mult. Cred.
  Aveam nevoie de ajutorul lui. Am răsuflat uşurat când am văzut că masa, la care am stat atunci, era liberă. Chrissa se aşezase pe scaunul unde am stat eu data trecută, dar am fost nevoit să o mut. Totul trebuia să fie la fel ca atunci.
  - Poţi comanda orice vrei, am informat-o pe Chrissa care mă privea zâmbind.
  Am sperat că lucrurile vor sta cât de cât la fel ca în seara aceea, dacă nici asta nu mergea, atunci nu ştiam ce puteam să mai fac.
  De data aceasta a venit un chelner, nu barmanul. Mă întreb dacă a decis să nu ne mai bage în seamă şi să îşi vadă de băuturile lui. Doar nu o să înceapă să facă asta tocmai acum? Deja eram încordat, dacă asta nu va merge? Dacă nu o voi putea face pe Chrissa să îşi recapete memoria? Am respirat uşor pentru a-mi reveni.
  - Cum se face că ai venit iar cu ăştia? am auzit acea voce enervantă, pe care aş putea să o recunosc oriunde.
  M-am întors spre idiotul care îi vorbea frumoasei mele şi am simţit imediat dorinţa de a-l plesni. Se pare că nu va fi atât de greu să fac ca totul să pară ca înainte. Barmanul avea faţa foarte aproape de a Chrissei. In orice moment o putea săruta. Lucrul care m-a scos complet din minţi, a fost când am văzut că îi desena cu degetul cercuri pe braţ. M-am ridicat de pe scaun şi l-am luat de guler.
  Râzând, Rhett şi Sam l-au luat pe barman din faţa mea, iar eu am încercat să mă apropii de el, dar Chrissa m-a oprit. Deşi aveam impresia că totul mergea conform planului, nu era aşa. Chrissa nu mă sărutase, iar noi am fost daţi afară din restaurant. Imediat ce am ieşit, am început toţi trei să râdem ca demenţii pe acolo, iar ea, supărată, s-a dus la masină şi ne-a aşteptat acolo.
  - Michael, dă-mi cheile! a spus, încă imbufnată.
  Am băgat mâna în buzunar şi le-am scos, apoi i le-am aruncat. Nu am avut timp să reacţionez la greseala făcută. Chrissa a intrat repede în masină şi a plecat, înainte să mai spun ceva. Deşi acum câteva clipe râdeam, acum ne uitam toţi trei ca niste idioţi la maşina, care deja dispăruse din vedere. Am băgat din nou mâna în buzunar, căutând telefonul, dar mi-am amintit că era în maşină. La dracu!
  - Cred că mica ta mascaradă a cam supărat-o, a spus Rhett râzând.
  M-am întors spre ei şi am putut observa că de abia se mai abţineau să nu râdă. I-am dat uşor lui Rhett un pumn in umăr, iar apoi am început să râd şi eu. Chrissa ştia cum să păcălească pe cineva. Iniţial, am crezut că vrea cheile pentru a intra în masină, aşteptând să ne terminăm criza de râs. Nici nu mi-a trecut prin cap că ea voia să ne lase aici.
  - Nu-ţi fă griji, eu am venit cu a mea, a spus Sam.
  Ne-am urcat în maşină şi l-am rugat pe Sam să mă ducă acasă la Chrissa. Ştiam că ea e acolo. Ştiam că e supărată pe mine, pentru că am vrut să mă bat cu barmanul acela, dar sincer, el o cerea.
  Cei doi au râs tot drumul şi asta mă irita la culme. Oricum, am decis să nu îmi pese. Nimic nu era mai important ca ea. In faţa casei era parcată maşina mea, ceea ce îmi dovedea teoria. I-am salutat pe băieţi şi am ieşit, cei doi plecând imediat. Laşii!
  Am intrat în casă şi am mers cât de silenţios puteam spre camera ei. Am deschis uşa uşor. Stătea întinsă pe pat, cu faţa spre fereastră, aşa că nu mă putea vedea. Totuşi, când am închis uşa, aceasta a auzit şi s-a întors. Apoi a luat o pernă de pe pat şi a aruncat-o spre mine. Am fost mai rapid ca ea şi am prins-o înainte să îmi atingă faţa. M-am aşezat pe pat şi am luat-o în braţe. M-a respins imediat, ce mi-a simţit braţele în jurul ei.
  - M-ai facut de râs, a spus încă supărată, dar cu un mic zâmbet pe buze.
  Am râs la tonul folosit. Era aşa de scumpă, când se comporta ca un copil de trei ani.
  - Şi ce pot face ca să îţi treacă supărarea pe mine? i-am şoptit în timp ce îi sărutam lobul urechii.
  În timp ce vorbeam, depuneam mici sărutări pe întreaga ei faţă, începând cu fruntea şi terminând cu bărbia. Am sărutat-o în colţul gurii, dar ea s-a mişcat şi m-a sărutat pe buze.
  - Te iubesc, mi-a spus dulce.
  - Te iubesc, i-am răspuns.

• In tacerea noptii pasesc catre sufletul tremurator si delicat al unei lumi fantastice si pure, in care visele se implinesc, irigand sufletul cu dragoste si pasiune … o lume in care nu exista durere, caci se transforma in zambet … o lume in care lacrima nu-si cunoaste intelesul, caci se transforma in mangaiere … o lume in care departarea nu are sens, caci tu esti langa mine … In tacerea noptii, la hotarul trandafiriu al somnului, cand chipul meu culcat pe perna zambeste printre gene, in spatele pleoapelor inchise, unde cuvintele dispar, iar gandurile negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise, ochii tai scriu in mine o noua poveste, o poveste de dragoste … Te asezi langa mine, imi mangai fruntea, umerii si ma privesti zambind … Te simt langa mine, iti simt privirea, te prind de mana si ma ghemuiesc in bratele tale, de teama ca nu cumva noaptea sa mi te fure … Te privesc usor pe sub genele intredeschise, in timp ce-ti strang mana inconstient … vreau sa te vad, sa te simt, sa respir in acelasi timp cu tine, sa ma regasesc in toate gesturile tale marunte si tandre, stiute sau visate. Am nevoie sa te simt aproape si sa-mi legeni somnul incarcat de vise … Inchid ochii pentru ca stiu ca esti langa mine, pentru ca-ti simt privirea protectoare, pentru ca simt pana si aroma parfumului tau … pentru ca ma simt in siguranta si stiu ca nimic nu ma poate atinge … Adorm in tacerea noptii, in bratele tale si stiu ca ma voi trezi intr-o noua dimineata zambind, cu urma sarutului tau pe obrazul meu si cu parul ravasit de degetele tale, iar in camera va pluti parfumul tau amestecat cu cel al zorilor …
  In acea noapte mirifica am simtit iubirea adevarata si am cunoscut cele mai frumoase clipe ale vietii, insa ele sunt prezente si astazi in mintea mea copilaroasa care asteapta cu placere sa le descopere pas cu pas.

• 10 ani şi nimic mai mult.Nu cunoştea definiţia păcatului, în schimb se familiariza cu diverse întrebări precum: De ce existăm?Pentru ce ne naştem? De ce trăim dacă apoi murim ? De unde ştim când cineva e dragostea vieţii noastre din moment ce viaţa încă nu s-a sfârşit?
  Auzise din basme despre iubire şi ştia că totul se va termina cu bine la fel ca in Harap-Alb spre exemplu.Era deseori fermecată de clişee precum te iubesc cum n-am iubit pe nimeni şi alături de sora ei confecţiona rochii de mireasa din perdelele vechi ale bunicii(joacă de copil).Până într-o zi când...
  A păşit într-o altă lume, deşi nu-şi dădea seama unde se află, credea că este încă în viaţă.În primul rand, nu-şi dădea seama de ce părinţii ei plângeau pentru că ea era chiar lângă ei şi avea o putere uimitoare.De ce îi atingea şi ei nu simţeau acea atingere? Oare nu o mai iubeau? În fine, s-a resemnat şi a plecat la casa bunicilor în care a copilărit. Paradoxal, chiar în acel moment, erau plecaţi.De obicei o aşteptau zilnic cu cireşe pe masă şi cu speranţa că, într-o bună zi, nepoata lor le va spune că este un om de succes care se bucură de cantecul păsărelelor, adierea vântului şi altele d-ale muritorilor.
  Aşa că a plecat.S-a dus la prietenii ei care nu înţelegeau deseori de ce este atât de îngandurată.De ce are asemenea probleme la 10 ani şi, mai ales, de ce n-a mai venit sa se joace cu ei? Se pare că-i simţeau lipsa.În tot acest timp spiritul ei se ridica încet, încet şi simţea cum în curând va primi răspunsurile pe care le căuta.Aşa că a vazut o lumină şi a urmat-o.A ajuns într-un loc vesel unde toţi cei de acolo parcă o aşteptau cu drag şi chiar au făcut cunoştinţă cu ea.
  -Iti mai amintesti cum iti doreai sa afli cine sunt pentru ca bunicul tau imi citea tot timpul cartile? Numele meu este Constantin Noica.
  Dupa care s-a apropiat de ea un domn cu mustata iar chipul lui ma amuza teribil:
  -Mein name ist Nietzsche.Friedrich Nietzsche.Wie geht?
  Nu inţelegea nimic din ceea ce spune, de aceea a raspuns politicos cu un zambet.
  Apoi a aparut un domn care, în ciuda faptului că părea cam trist, când a văzut-o s-a bucurat şi i-a spus:
  -Deci tu esti cea care la 10 ani încerca să înţeleagă ce am scris...
  Era Emil Cioran.Stia că s-a născut pe data de 8 aprilie 1911 pentru că găsise în biblioteca bunicului ei o carte scrisa de el( „Silogismele amaraciunii” parcă se numea).
  Alături de ei a parcurs un drum cu imagini din viitor şi aşa a avut posibilitatea să se maturizeze: de la fetiţa de 10 ani a ajuns la domnişoara de 18 ani.A ales să se maturizeze pentru a putea înţelege ce scriau prietenii ei( sau mai bine zis noii ei prieteni).În schimb ceilalţi erau mai tineri faţă de momentul în care au murit: Noica avea în jur de 30 de ani, Nietzsche cam 26, iar Cioran 40 de ani.Dintre toţi cel care o fermeca era chiar cel care a întâmpinat-o când a ajuns în Rai: Noica.Cu cat îl cunoştea mai mult, cu atât îl îndrăgea mai mult.Era imbrăcat într-un costum pe care-l mai văzuse într-o poză cu el.S-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o:
  -Despre ce vrei să discutăm astăzi?
  Straniu, parcă o cunoştea de foarte mult timp.Tocmai de aceea i-a răspuns că-şi doreşte acel profesor blând, care să o inspire pentru că nu-şi aminteste cum era la şcoală din cauza faptului că a murit la doar 10 ani.
  -Vreau să discutăm de la egal la egal.Te rog, spune-mi Constantin.
  A rămas surprinsă pentru că atunci cand trăia totul era altfel, nimeni nu-i vorbea de la egal la egal, în schimb toţi îi spuneau că e prea mică pentru a înţelege ceva.
  -Ştii ce cred?Cred că la şcoală nu ar trebui să se predea nimic, ci mai degrabă ar trebui să trăieşti liniştit şi cuviincios într-o margine de cetate, iar caţiva oameni tineri ai lumii ar trebui să vină acolo pentru a se elibera de tirania profesoratului.Stări de spirit, asta le trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu invăţături.
  Jurnalul filosofic.Acolo a scris totul.
  -O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o absurditate.Eu sigur voi învăţa de la tine.
  Nu exista acolo noţiunea timpului.A citit cărţi întregi în doar câteva momente şi îşi amintea perfect totul.Dar, mai presus de toate, nu-şi imagina vreodata că a murit pentru a se îndrăgosti.Poate dacă era în viaţă nu avea parte de atât de multă bucurie iar totul era atat de lipsit de vulgaritate, atât de nobil.A cunoscut eternitatea alături de el.Ce însemnau toate basmele din copilarie in faţa unei iubiri din Rai?Ea era atat de tânără în timp ce el avusese atâta experienţă, dar se pare că în Rai diferenţa de vârstă nu contează tocmai pentru că nu există.În Rai existau doar ei.
  A luat-o de mână.
  -Unde mă duci?
  -Vreau să-ţi arăt cum ar fi arătat viaţa ta fără mine.
  Din nou a făcut o călătorie în viitor, în viitorul ei care ar fi fost posibil numai dacă ar fi trăit.I-a arătat cât de nefericită ar fi fost.Pentru ea, fericirea exista după moarte.
  -După ce ai fost căsătorit cât trăiai, te aştepţi să te mai îndrăgosteşti aici?
  -Deja m-am îndrăgostit, spuse el dupa ce şi-a aprins pipa.Viaţa spiritelor este mai imprevizibilă decât cea a oamenilor.
  Poate ar fi visat la un astfel de om mult timp dacă era în viaţă în timp ce acolo totul era atât de clar şi era atât de curioasă şi voia să-l asculte şi să-l privească în timp ce rescria cărţile pentru ea.A ajuns la concluzia că dacă timpul s-ar măsura în ore în Rai ar putea spune că-l asculta ore-n şir.În viaţă despre romantism doar se vorbeşte, însă acolo romantismul este veşnic.Aproape că îi compătimea pe cei care încă trăiau.

• Bafta tutu :D ror!
  La concursul acesta spun pas,dar va votez!

• Ivana

• Ivana

• Ivana

• Marina :)

• să-ţi spun tot ce aş vrea să-ţi spun, îţi scriu un mic răvaş. Nici azi nu am ştiut şi nici în alte aziuri, din alte dăţi. Şi au tot fost. Mereu îmi spun că de data asta o să pot să fac să fie altfel. Şi uite că nu mi-a ieşit nici azi cum aş fi vrut. Şi m-am trezit cu gândul c-o să fiu în stare şi c-o s-ajungă azi la tine tot. Dar nu. Nu m-am învrednicit.

  Aşa că o să te rog să mă laşi să-ţi spun că lângă tine mă ia somnul. Mereu. Miroşi a salcâm vara şi-a levănţică iarna. Primăvara, a Paşte, iar toamna, a ciorchini de struguri. Mâinile tale însă miros a ele însele, de parcă ar fi doi oameni mici şi buni, plecaţi mereu cu treburi. Neodihniţi vreodată.

  Mai ştii când îmi era aşa de dor de tine că alergam plângând în urmă-ţi? Mai ştii, cum nu, fiindcă o dată mi-am prins şi degetele într-o portieră, aşa c-am plâns de două ori în duminica aia. Era o duminică din aia cu soţ, sigur îţi aminteşti. Uite, sâmbăta trecută îi povesteam de tine unui prieten bun. Ţi-am zis eu de el în primăvară. I-am arătat şi poze cu tine şi-a zis că semănăm. I-am spus cum îmi amintesc de iarna aia în care stăteam noi sub o plapumă roz, iar tu trăgeai cu sofisticare dintr-o ţigară mentolată. Îmi amintesc şi cum se numea. Fumai cu stânga, zâmbeai mereu şi ştiai că nu te vei mai întâlni cu ocazia ca mama ta să te lase să fumezi în casă, mai ales iarna. Era o excepţie, iar tu aveai părul verde tot. Doar nu credeai c-am uitat, nu?

  Şi plapuma aia era una nouă, iar feţele îi semănau, dar nu erau la fel. Tu purtai inelul cu nufăr, mama ta era veselă şi se mira că nu te mai opreşti din povestit, iar eu stăteam lângă tine, sub o coastă, şi-mi mirosea a vanilie amestecată cu Salem, că se poate. Şi-aveai şi-o scrumieră neagră, lucioasă. Ţigara era albă şi parfumată. Scurtă. Eu te-am pândit pân-ai lăsat-o numai un pic să se odihnească. Scotea un fum albastru şi subţire. Am luat-o şi am tras cu sete. Şi aer mai gustos ca ăla plămânii mei n-au mai simţit vreodată.

  Apoi v-am văzut pe voi două, aplecate deasupra mea, tremurând de spaimă. În cameră mirosea un pic a oţet şi-a mere coapte pe sobă. Şi vocea ei: O dată te-am lăsat să fumezi în casă, iar tu omori copilu’! Pe urmă a venit la mine şi m-a luat în braţe, m-a legănat un pic, strângându-mi apoi nasul, uşurel, între două degete: Bine că n-ai mâncat-o. Dar dacă fumezi de la patru ani…

  Nu ştiu cum ţi se mai pare ţie astăzi întâmplarea asta sau dacă îţi mai aminteşti de ea. Şi iar nu ştiu de ce în ea suntem noi două, iar pe alocuri trei, mai mult decât în toate celelalte dintr-o viaţă. Îmi ţin minte febrele mari, mâinile tale pe frunte le văd cu fruntea, simt badijonările cu lămâie, cartofii cruzi şi spirtul, sarea grunjoasă pe amigdale, albastrul de metil, cearşafurile în care mă împachetai, furculiţa care mi-a înţepat gâtul ca să nu mor, fiindcă zăpezile erau prea mari şi prea multe ca să mai fi ajuns la vreun spital, ştiu tot, că doar aşa vă sperii eu pe voi mereu pentru că nu uit absolut nimic.

  Dar, mamă, niciodată nu am fost eu mai lângă tine şi cu tine decât atunci când ţi-am smuls ţigara, am tras şi-am leşinat pe plapuma cea nouă şi caldă, aia roz. Atunci am vrut doar să fiu tu şi iar în tine, ca-n vremurile amniotice şi dulci.