Concurs-Librex.ro-Iubire dincolo de timp !
De data aceasta dragi prieteni va provocam la un concurs de mini creatie. Majoritatea dintre noi cred ca avem o mica poveste conturata in minte, dar nu am avut curajul sa o spunem. Acum este momentul sa lasati sa iasa la iveala povestea de iubire din mintea voastra. Aceasta poveste o puteti spune in cate cuvinte doriti, mai multe sau mai putine, poate fi imaginara sau reala, in trecut, prezent sau viitor. Alegerea este a voastra, trebuie doar sa o asterneti in cuvinte. Creati-va personajele, momentele, orice doriti. Cateodata o poveste poate fi spusa si in cateva cuvinte.
Daca nu sunteti inspirati pentru o creatie se accepta si cateva cuvinte despre cum vedeti voi iubirea, pot fi chiar si citate.
Nu trebui talent literar, doar sa scrieti asa cum simtiti voi, cum va imaginati.
Deoarece este un concurs in care va trebui apreciata povestea in sine, castigatorul va fi ales in urma voturilor pe care le primiti. Asa putem vedea si cat de apreciate si cat de mult a placut povestea voastra. Ne rezervam dreptul de-a interveni doar daca va exista egalitate, atunci alegerea noastra va fi decisiva.
Pe langa premiul initial: creatia cea mai buna, din punctul nostru de vedere (adica ce vom alege noi-poate fi diferita de cea castigatoare) va fi postata intr-o rubrica speciala – CREATIE, si va avea posibilitatea de-a fi vizualizata de toti cei care ne viziteaza.
Premiul pentru cel mai votat comentariu : cartea „Iubire dincolo de timp” de Tamara Ireland Stone, Editura Leda.
Premiul este oferit de sponsorul concursului:Librex.ro
Literatura pe tocuri.ro, va oferi si un premiu constand intr-o carte surpriza. Acest premiu va fi acordat comentariului care va fi ales de programul random.org. Deci toate comentariile necastigatoare va participa la aceasta extragere.
Poate participa oricine are domiciliul pe teritoriul Romaniei.
Perioada de desfasurare a concursului: 22-29.08.2014
Va dorim succes si inspiratie!
Cu drag,
Mili & Iasmy!
Frumoasa carte oferita de cei de la Librex, o tema frumoasa aleasa de voi pentru acest concurs si o carte surpriza.
Bafta tuturor participantilor !
Revin 😛
Michael
Lumea spune că odată ce ai pierdut pe cineva, nu îl mai poţi recupera. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu te poate ierta. Le-am dat dreptate câteodată, însă de când am cunoscut-o pe ea, lumea mea s-a schimbat. Dacă ea nu ar fii cu mine, nu aş mai avea pentru ce să trăiesc.
Asta e iubirea? Sau e doar o înfăţişare a ei?
Da, cred că asta e iubirea. Am găsit răspunsul la această întrebare acum, când simt că nu pot să o iubesc mai mult decât o fac deja. Sufletul meu, inima mea, toate au prins viaţă datorită ei. Îi datoram atât de multe, iar ea atât de puţine. Însă nu mi-a cerut niciodată nimic în schimbul iubirii ei. Doar a stat lângă mine, iar eu am rănit-o.
Am iubit-o, o iubesc şi o voi iubi mereu. Poate că am fost egoist, poate nu am fost corect faţă de toţi. Dar repet: o iubesc. Nu aş putea să îi mai dau drumul niciodată, este a mea. Singurul mod prin care riscam să o pierd din nou, era ca ea să-şi dorească să plece.
Am înlăturat asta imediat din gândurile mele, ea mă iubeşte. Ştiam şi nu mă îndoiam de asta. Faptul că nu-şi mai aminteşte de mine nu mă mai deranjează atât de mult, îmi era de ajuns doar că mă iubeşte. Am ieşit din maşină şi m-am îndreptat spre casa familiei Eastford. Nu m-am mai obosit să mai sun la uşă, ci doar am intrat.
– Michael! a exclamat Chrissa când m-a văzut.
I-am zâmbit. A venit la mine şi m-a luat în braţe, iar eu am sărutat-o pe frunte. M-a luat de mână şi m-a tras spre scări. Din cauză că ea mergea prea repede, m-am împiedicat de prima treaptă, însă mi-am revenit imediat. Am auzit cum a chicotit, dar când am întrebat-o de ce râde, mi-a spus că nu a fost ea. Am zâmbit auzindu-i minciuna nevinovată.
Imediat ce am intrat în camera ei, ea s-a dus să se schimbe. M-am aşezat pe pat, aşteptând să termine şi să mergem. Voiam neapărat s-o fac să-şi amintească, retrăind momentele importante pentru noi doi. Cum ar fi ieşirea la pizza. Nici acum nu îmi amintesc foarte bine ce s-a intâmplat în seara aia, nimeni nu mi-a spus. Deşi l-am rugat pe Rhett să-mi povestească, mi-a spus că nu a fost ceva foarte special. Doar că m-am dat la Chrissa în cel mai mare hal. Am zâmbit, eram beat şi îndrăgostit, ce puteam face?
Chrissa a ieşit din baie îmbrăcată într-o rochiţă albă, iar sub sâni avea o cureluşă maro, care se potrivea cu gecuţa care îi acoperea umerii. S-a învârtit de câteva ori, permiţându-mi să-i văd ţinuta din toate unghiurile. Dar pe mine nu mă interesau hainele acelea, stăteam şi mă holbam la ea, gândindu-mă că femeia asta ar trebui interzisă. Interzis. Cuvântul ăsta mi se învârte tot mai des prin cap în ultima vreme, atunci când o văd. Am fost trezit din fanteziile mele de vocea Chrissei, care îmi striga numele.
– Ai de gând să imi spui cum ţi se pare? m-a intrebat imbufnată.
Dacă nu eram într-o situaţie tensionată ca asta, probabil aş fi râs de faţa ei. Era aşa drăguţă când era îmbufnată!
– Eşti frumoasă! am spus sincer, în timp ce o sărutam.
Am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre sufragerie. Acolo erau Rhett şi Sam. M-au salutat, iar eu le-am răspuns printr-un singur gest cu mâna.
– Mergem undeva? a întrebat Sam.
Rhett îi explicase deja lui Sam de planul nostru de a o face pe Chrissa să îşi recapete memoria, acesta acceptând să ne ajute. Am pornit cu toţii spre restaurant. După vreo douzeci de minute, ne-am dat jos din maşină şi am intrat în local.
Evident că barmanul era acolo, dar în seara aceasta nu aveam de gând să îl mai urăsc atât de mult. Cred.
Aveam nevoie de ajutorul lui. Am răsuflat uşurat când am văzut că masa, la care am stat atunci, era liberă. Chrissa se aşezase pe scaunul unde am stat eu data trecută, dar am fost nevoit să o mut. Totul trebuia să fie la fel ca atunci.
– Poţi comanda orice vrei, am informat-o pe Chrissa care mă privea zâmbind.
Am sperat că lucrurile vor sta cât de cât la fel ca în seara aceea, dacă nici asta nu mergea, atunci nu ştiam ce puteam să mai fac.
De data aceasta a venit un chelner, nu barmanul. Mă întreb dacă a decis să nu ne mai bage în seamă şi să îşi vadă de băuturile lui. Doar nu o să înceapă să facă asta tocmai acum? Deja eram încordat, dacă asta nu va merge? Dacă nu o voi putea face pe Chrissa să îşi recapete memoria? Am respirat uşor pentru a-mi reveni.
– Cum se face că ai venit iar cu ăştia? am auzit acea voce enervantă, pe care aş putea să o recunosc oriunde.
M-am întors spre idiotul care îi vorbea frumoasei mele şi am simţit imediat dorinţa de a-l plesni. Se pare că nu va fi atât de greu să fac ca totul să pară ca înainte. Barmanul avea faţa foarte aproape de a Chrissei. In orice moment o putea săruta. Lucrul care m-a scos complet din minţi, a fost când am văzut că îi desena cu degetul cercuri pe braţ. M-am ridicat de pe scaun şi l-am luat de guler.
Râzând, Rhett şi Sam l-au luat pe barman din faţa mea, iar eu am încercat să mă apropii de el, dar Chrissa m-a oprit. Deşi aveam impresia că totul mergea conform planului, nu era aşa. Chrissa nu mă sărutase, iar noi am fost daţi afară din restaurant. Imediat ce am ieşit, am început toţi trei să râdem ca demenţii pe acolo, iar ea, supărată, s-a dus la masină şi ne-a aşteptat acolo.
– Michael, dă-mi cheile! a spus, încă imbufnată.
Am băgat mâna în buzunar şi le-am scos, apoi i le-am aruncat. Nu am avut timp să reacţionez la greseala făcută. Chrissa a intrat repede în masină şi a plecat, înainte să mai spun ceva. Deşi acum câteva clipe râdeam, acum ne uitam toţi trei ca niste idioţi la maşina, care deja dispăruse din vedere. Am băgat din nou mâna în buzunar, căutând telefonul, dar mi-am amintit că era în maşină. La dracu!
– Cred că mica ta mascaradă a cam supărat-o, a spus Rhett râzând.
M-am întors spre ei şi am putut observa că de abia se mai abţineau să nu râdă. I-am dat uşor lui Rhett un pumn in umăr, iar apoi am început să râd şi eu. Chrissa ştia cum să păcălească pe cineva. Iniţial, am crezut că vrea cheile pentru a intra în masină, aşteptând să ne terminăm criza de râs. Nici nu mi-a trecut prin cap că ea voia să ne lase aici.
– Nu-ţi fă griji, eu am venit cu a mea, a spus Sam.
Ne-am urcat în maşină şi l-am rugat pe Sam să mă ducă acasă la Chrissa. Ştiam că ea e acolo. Ştiam că e supărată pe mine, pentru că am vrut să mă bat cu barmanul acela, dar sincer, el o cerea.
Cei doi au râs tot drumul şi asta mă irita la culme. Oricum, am decis să nu îmi pese. Nimic nu era mai important ca ea. In faţa casei era parcată maşina mea, ceea ce îmi dovedea teoria. I-am salutat pe băieţi şi am ieşit, cei doi plecând imediat. Laşii!
Am intrat în casă şi am mers cât de silenţios puteam spre camera ei. Am deschis uşa uşor. Stătea întinsă pe pat, cu faţa spre fereastră, aşa că nu mă putea vedea. Totuşi, când am închis uşa, aceasta a auzit şi s-a întors. Apoi a luat o pernă de pe pat şi a aruncat-o spre mine. Am fost mai rapid ca ea şi am prins-o înainte să îmi atingă faţa. M-am aşezat pe pat şi am luat-o în braţe. M-a respins imediat, ce mi-a simţit braţele în jurul ei.
– M-ai facut de râs, a spus încă supărată, dar cu un mic zâmbet pe buze.
Am râs la tonul folosit. Era aşa de scumpă, când se comporta ca un copil de trei ani.
– Şi ce pot face ca să îţi treacă supărarea pe mine? i-am şoptit în timp ce îi sărutam lobul urechii.
În timp ce vorbeam, depuneam mici sărutări pe întreaga ei faţă, începând cu fruntea şi terminând cu bărbia. Am sărutat-o în colţul gurii, dar ea s-a mişcat şi m-a sărutat pe buze.
– Te iubesc, mi-a spus dulce.
– Te iubesc, i-am răspuns.
In tacerea noptii pasesc catre sufletul tremurator si delicat al unei lumi fantastice si pure, in care visele se implinesc, irigand sufletul cu dragoste si pasiune … o lume in care nu exista durere, caci se transforma in zambet … o lume in care lacrima nu-si cunoaste intelesul, caci se transforma in mangaiere … o lume in care departarea nu are sens, caci tu esti langa mine … In tacerea noptii, la hotarul trandafiriu al somnului, cand chipul meu culcat pe perna zambeste printre gene, in spatele pleoapelor inchise, unde cuvintele dispar, iar gandurile negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise, ochii tai scriu in mine o noua poveste, o poveste de dragoste … Te asezi langa mine, imi mangai fruntea, umerii si ma privesti zambind … Te simt langa mine, iti simt privirea, te prind de mana si ma ghemuiesc in bratele tale, de teama ca nu cumva noaptea sa mi te fure … Te privesc usor pe sub genele intredeschise, in timp ce-ti strang mana inconstient … vreau sa te vad, sa te simt, sa respir in acelasi timp cu tine, sa ma regasesc in toate gesturile tale marunte si tandre, stiute sau visate. Am nevoie sa te simt aproape si sa-mi legeni somnul incarcat de vise … Inchid ochii pentru ca stiu ca esti langa mine, pentru ca-ti simt privirea protectoare, pentru ca simt pana si aroma parfumului tau … pentru ca ma simt in siguranta si stiu ca nimic nu ma poate atinge … Adorm in tacerea noptii, in bratele tale si stiu ca ma voi trezi intr-o noua dimineata zambind, cu urma sarutului tau pe obrazul meu si cu parul ravasit de degetele tale, iar in camera va pluti parfumul tau amestecat cu cel al zorilor …
In acea noapte mirifica am simtit iubirea adevarata si am cunoscut cele mai frumoase clipe ale vietii, insa ele sunt prezente si astazi in mintea mea copilaroasa care asteapta cu placere sa le descopere pas cu pas.
10 ani şi nimic mai mult.Nu cunoştea definiţia păcatului, în schimb se familiariza cu diverse întrebări precum: De ce existăm?Pentru ce ne naştem? De ce trăim dacă apoi murim ? De unde ştim când cineva e dragostea vieţii noastre din moment ce viaţa încă nu s-a sfârşit?
Auzise din basme despre iubire şi ştia că totul se va termina cu bine la fel ca in Harap-Alb spre exemplu.Era deseori fermecată de clişee precum te iubesc cum n-am iubit pe nimeni şi alături de sora ei confecţiona rochii de mireasa din perdelele vechi ale bunicii(joacă de copil).Până într-o zi când…
A păşit într-o altă lume, deşi nu-şi dădea seama unde se află, credea că este încă în viaţă.În primul rand, nu-şi dădea seama de ce părinţii ei plângeau pentru că ea era chiar lângă ei şi avea o putere uimitoare.De ce îi atingea şi ei nu simţeau acea atingere? Oare nu o mai iubeau? În fine, s-a resemnat şi a plecat la casa bunicilor în care a copilărit. Paradoxal, chiar în acel moment, erau plecaţi.De obicei o aşteptau zilnic cu cireşe pe masă şi cu speranţa că, într-o bună zi, nepoata lor le va spune că este un om de succes care se bucură de cantecul păsărelelor, adierea vântului şi altele d-ale muritorilor.
Aşa că a plecat.S-a dus la prietenii ei care nu înţelegeau deseori de ce este atât de îngandurată.De ce are asemenea probleme la 10 ani şi, mai ales, de ce n-a mai venit sa se joace cu ei? Se pare că-i simţeau lipsa.În tot acest timp spiritul ei se ridica încet, încet şi simţea cum în curând va primi răspunsurile pe care le căuta.Aşa că a vazut o lumină şi a urmat-o.A ajuns într-un loc vesel unde toţi cei de acolo parcă o aşteptau cu drag şi chiar au făcut cunoştinţă cu ea.
-Iti mai amintesti cum iti doreai sa afli cine sunt pentru ca bunicul tau imi citea tot timpul cartile? Numele meu este Constantin Noica.
Dupa care s-a apropiat de ea un domn cu mustata iar chipul lui ma amuza teribil:
-Mein name ist Nietzsche.Friedrich Nietzsche.Wie geht?
Nu inţelegea nimic din ceea ce spune, de aceea a raspuns politicos cu un zambet.
Apoi a aparut un domn care, în ciuda faptului că părea cam trist, când a văzut-o s-a bucurat şi i-a spus:
-Deci tu esti cea care la 10 ani încerca să înţeleagă ce am scris…
Era Emil Cioran.Stia că s-a născut pe data de 8 aprilie 1911 pentru că găsise în biblioteca bunicului ei o carte scrisa de el( „Silogismele amaraciunii” parcă se numea).
Alături de ei a parcurs un drum cu imagini din viitor şi aşa a avut posibilitatea să se maturizeze: de la fetiţa de 10 ani a ajuns la domnişoara de 18 ani.A ales să se maturizeze pentru a putea înţelege ce scriau prietenii ei( sau mai bine zis noii ei prieteni).În schimb ceilalţi erau mai tineri faţă de momentul în care au murit: Noica avea în jur de 30 de ani, Nietzsche cam 26, iar Cioran 40 de ani.Dintre toţi cel care o fermeca era chiar cel care a întâmpinat-o când a ajuns în Rai: Noica.Cu cat îl cunoştea mai mult, cu atât îl îndrăgea mai mult.Era imbrăcat într-un costum pe care-l mai văzuse într-o poză cu el.S-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o:
-Despre ce vrei să discutăm astăzi?
Straniu, parcă o cunoştea de foarte mult timp.Tocmai de aceea i-a răspuns că-şi doreşte acel profesor blând, care să o inspire pentru că nu-şi aminteste cum era la şcoală din cauza faptului că a murit la doar 10 ani.
-Vreau să discutăm de la egal la egal.Te rog, spune-mi Constantin.
A rămas surprinsă pentru că atunci cand trăia totul era altfel, nimeni nu-i vorbea de la egal la egal, în schimb toţi îi spuneau că e prea mică pentru a înţelege ceva.
-Ştii ce cred?Cred că la şcoală nu ar trebui să se predea nimic, ci mai degrabă ar trebui să trăieşti liniştit şi cuviincios într-o margine de cetate, iar caţiva oameni tineri ai lumii ar trebui să vină acolo pentru a se elibera de tirania profesoratului.Stări de spirit, asta le trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu invăţături.
Jurnalul filosofic.Acolo a scris totul.
-O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o absurditate.Eu sigur voi învăţa de la tine.
Nu exista acolo noţiunea timpului.A citit cărţi întregi în doar câteva momente şi îşi amintea perfect totul.Dar, mai presus de toate, nu-şi imagina vreodata că a murit pentru a se îndrăgosti.Poate dacă era în viaţă nu avea parte de atât de multă bucurie iar totul era atat de lipsit de vulgaritate, atât de nobil.A cunoscut eternitatea alături de el.Ce însemnau toate basmele din copilarie in faţa unei iubiri din Rai?Ea era atat de tânără în timp ce el avusese atâta experienţă, dar se pare că în Rai diferenţa de vârstă nu contează tocmai pentru că nu există.În Rai existau doar ei.
A luat-o de mână.
-Unde mă duci?
-Vreau să-ţi arăt cum ar fi arătat viaţa ta fără mine.
Din nou a făcut o călătorie în viitor, în viitorul ei care ar fi fost posibil numai dacă ar fi trăit.I-a arătat cât de nefericită ar fi fost.Pentru ea, fericirea exista după moarte.
-După ce ai fost căsătorit cât trăiai, te aştepţi să te mai îndrăgosteşti aici?
-Deja m-am îndrăgostit, spuse el dupa ce şi-a aprins pipa.Viaţa spiritelor este mai imprevizibilă decât cea a oamenilor.
Poate ar fi visat la un astfel de om mult timp dacă era în viaţă în timp ce acolo totul era atât de clar şi era atât de curioasă şi voia să-l asculte şi să-l privească în timp ce rescria cărţile pentru ea.A ajuns la concluzia că dacă timpul s-ar măsura în ore în Rai ar putea spune că-l asculta ore-n şir.În viaţă despre romantism doar se vorbeşte, însă acolo romantismul este veşnic.Aproape că îi compătimea pe cei care încă trăiau.
Bafta tutu 😀 ror!
La concursul acesta spun pas,dar va votez!
Ivana
Ivana
Ivana
Marina 🙂
să-ţi spun tot ce aş vrea să-ţi spun, îţi scriu un mic răvaş. Nici azi nu am ştiut şi nici în alte aziuri, din alte dăţi. Şi au tot fost. Mereu îmi spun că de data asta o să pot să fac să fie altfel. Şi uite că nu mi-a ieşit nici azi cum aş fi vrut. Şi m-am trezit cu gândul c-o să fiu în stare şi c-o s-ajungă azi la tine tot. Dar nu. Nu m-am învrednicit.
Aşa că o să te rog să mă laşi să-ţi spun că lângă tine mă ia somnul. Mereu. Miroşi a salcâm vara şi-a levănţică iarna. Primăvara, a Paşte, iar toamna, a ciorchini de struguri. Mâinile tale însă miros a ele însele, de parcă ar fi doi oameni mici şi buni, plecaţi mereu cu treburi. Neodihniţi vreodată.
Mai ştii când îmi era aşa de dor de tine că alergam plângând în urmă-ţi? Mai ştii, cum nu, fiindcă o dată mi-am prins şi degetele într-o portieră, aşa c-am plâns de două ori în duminica aia. Era o duminică din aia cu soţ, sigur îţi aminteşti. Uite, sâmbăta trecută îi povesteam de tine unui prieten bun. Ţi-am zis eu de el în primăvară. I-am arătat şi poze cu tine şi-a zis că semănăm. I-am spus cum îmi amintesc de iarna aia în care stăteam noi sub o plapumă roz, iar tu trăgeai cu sofisticare dintr-o ţigară mentolată. Îmi amintesc şi cum se numea. Fumai cu stânga, zâmbeai mereu şi ştiai că nu te vei mai întâlni cu ocazia ca mama ta să te lase să fumezi în casă, mai ales iarna. Era o excepţie, iar tu aveai părul verde tot. Doar nu credeai c-am uitat, nu?
Şi plapuma aia era una nouă, iar feţele îi semănau, dar nu erau la fel. Tu purtai inelul cu nufăr, mama ta era veselă şi se mira că nu te mai opreşti din povestit, iar eu stăteam lângă tine, sub o coastă, şi-mi mirosea a vanilie amestecată cu Salem, că se poate. Şi-aveai şi-o scrumieră neagră, lucioasă. Ţigara era albă şi parfumată. Scurtă. Eu te-am pândit pân-ai lăsat-o numai un pic să se odihnească. Scotea un fum albastru şi subţire. Am luat-o şi am tras cu sete. Şi aer mai gustos ca ăla plămânii mei n-au mai simţit vreodată.
Apoi v-am văzut pe voi două, aplecate deasupra mea, tremurând de spaimă. În cameră mirosea un pic a oţet şi-a mere coapte pe sobă. Şi vocea ei: O dată te-am lăsat să fumezi în casă, iar tu omori copilu’! Pe urmă a venit la mine şi m-a luat în braţe, m-a legănat un pic, strângându-mi apoi nasul, uşurel, între două degete: Bine că n-ai mâncat-o. Dar dacă fumezi de la patru ani…
Nu ştiu cum ţi se mai pare ţie astăzi întâmplarea asta sau dacă îţi mai aminteşti de ea. Şi iar nu ştiu de ce în ea suntem noi două, iar pe alocuri trei, mai mult decât în toate celelalte dintr-o viaţă. Îmi ţin minte febrele mari, mâinile tale pe frunte le văd cu fruntea, simt badijonările cu lămâie, cartofii cruzi şi spirtul, sarea grunjoasă pe amigdale, albastrul de metil, cearşafurile în care mă împachetai, furculiţa care mi-a înţepat gâtul ca să nu mor, fiindcă zăpezile erau prea mari şi prea multe ca să mai fi ajuns la vreun spital, ştiu tot, că doar aşa vă sperii eu pe voi mereu pentru că nu uit absolut nimic.
Dar, mamă, niciodată nu am fost eu mai lângă tine şi cu tine decât atunci când ţi-am smuls ţigara, am tras şi-am leşinat pe plapuma cea nouă şi caldă, aia roz. Atunci am vrut doar să fiu tu şi iar în tine, ca-n vremurile amniotice şi dulci.
Ivana
Ivana
Voturile negative nu vor fi luate in considerare. In cazul de fata nu sunt relevante, ele pot fi doar placerea celor care le da. Deci sunt inutile.
Povestea poate fi spusa si sub forma de poezie?
Daca povestea a mai fost publicata?
Alexander da, povestea poate fi si sub forma de poezie. Daca a fost publicata rugamintea noastra este de a mentiona numele si autorul.
poem pentru aliona
ţineţi-vă bine va fi cutremur
gara era
plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start
totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să îşi ia zborul
înota în bagaje
încă de la metrou
am văzut oamenii cum apăreau pur şi simplu
treptat de la glezne în sus
eu tăceam în puloverul meu gri
trebuia să ajung în acel oraş
de urgenţă
avioanele nu mai zburau de mult
pur şi simplu le desfiinţaseră
când au spus asta la radio
câteva păsări de pe acoperişul de vis-à-vis
au început sa ţiuie sub presiune
a trebuit să îmi vând paraşuta şi alte câteva frici
nu îmi mai erau de folos
fiecare vagon avea oameni specializaţi în a călători
adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă
tot nu aş fi nimerit
în acelaşi compartiment cu /ulm/
mare patron în industria de poduri şi mansarde
care
într-un spot publicitar ce putea fi
implantat în retină la cerere pentru numai treizeci şi patru de globule roşii
la centru de imaculat oameni
a folosit-o
pe
aliona
în acel spot aliona apare
în dreapta irisului cum te uiţi din faţă
zâmbeşte te îmbrăţişează
şi începe să îţi vorbească
tarararam tararam
despre înălţimile caselor din vis şi despre pielea copacilor
vorbele sar din ea ca nişte artificii
şi brusc
îţi arată nişte lucruri de calitate
ca de exemplu
dumnezeu
trenul a luat-o din loc ca piatra din praştia unui copil
şi
au început să treacă
prin dreapta munţi
prin stânga munţi
iiii sunt aceiaşi mai spunea câte un cârcotaş
încercând parcă să îşi treacă degetul arătător prin geam
când a intrat aliona
/ulm/
mi-a făcut cu ochiul în aer
semnul alfa
aliona merita toate celulele
vărsate atunci pe jos
ca nişte bile de sticlă
s-a aşezat undeva în compartiment
şi a început să vorbească
cu mine
despre creveţi şi paste
despre plante şi altele
când a oprit trenul să se schimbe geamurile
stropite de noroi
lucru normal dacă îl priveşti dintr-un glob de sticlă
aliona
m-a strecurat afară
lumea era curioasă
din ce erau acele geamuri
care nu făceau zgomot când se spărgeau
şi cui foloseau
credeam că îmi terminasem
primăvara pe viaţa asta
dar aliona
a scos din buzunar
o batistă împăturită
pe care a
despăturit-o încet încet
deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară aţi înţeles
pe obrajii ei apăruseră nişte stropi
nu de la ploaie
nici de la lacrimi
erau nişte stropi
aşa ca la platon
aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile
gen
echilibrul dintre acum şi niciodată se face cu pasiune şi distincţie ridică un deget în sus când iubeşti sau pune sub piele /dimineaţa/ să îţi aeriseşti sângele cine are răbdare până la capăt merită disfuncţiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că trăiesc într-un măr verde şi nu îl muşcă nimeni niciodată şi mărul rămâne verde pentru totdeauna paralelele au contribuţia lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii şi asta le dă putere ştii cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă şi o porţi ca pe nişte genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ştergi de praf de câte ori eşti singur
moment
aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naşti aşa
trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă
/ulm/
îşi calcula câştigurile
câinii de companie au început să latre
semn bun
oamenii se simţeau bine
excursioniştii au regulile lor în viaţă
scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’
eu
adunam frunze care să aibă forma
hărţii angliei
erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate
ea
râdea şi îmi zicea mereu
uite acolo una
uite acolo una
dar când ajungeam erau doar nişte
hărţi ale angliei uitate de turişti în iarbă
folosite pe post de covoraş zburător
din când în când
oamenii trenului
mai veneau până la noi pe bicicletele
pe care ni le doream când eram mici
atunci ea mă strângea de mână
tare tare
şi
bicilişti ne ocoleau
nişte atleţi aruncau suliţe
pentru a măsura distanţa dintre călătorii
împrăştiaţi în acel loc precum o dragoste în creier
aliona
proba zile
zicea că îi stă mai bine în
24 iunie decât în
9 iunie
ne-am aşezat la o masă de pământ
să ne bem ceaiul
al meu verde ochi
al ei un roşu aprins când îi rămânea pe buze
acum am avut curaj să îi vorbesc
despre
despre
despre
oricum i-am spus multe
poate şi de două ori
nu ca să fiu sigur că m-a auzit
ci ca să nu tac
dacă tăceam redeveneam
vulturi fără perspectivă zburau
ca nişte avioane de hârtie
oamenii erau tot mai denşi
trebuia să plecăm
copacii începuseră să huruie
conductorul a venit după noi
ne-a luat de mânerele oaselor
ne-a târât spre tren
aliona
îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau
atunci
pe cer
conductorul se comporta
ca şi când se făcea noapte în pădure
în faţa vagonului nostru
însemnat cu roşu ca la tăiere
era un foc mare de tabără
acolo îşi lungeau toţi umbrele
/ulm/
era când într-un loc
când în altul
momentul meu de sinceritate
i l-am spus
când toţi nu mai ştiau ce să mai ardă
pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc
că am două rânduri de linii în palmă
că mă cunosc chiar şi în oglindă
că răguşesc în tăcere când sunt în jurul ei
că are o colecţie de fluturi pe care îi înghite dimineaţa
toţi se pregăteau să urce
pământul parcă începuse să fugă de sub picioare
nu şi trenul
mai aşteptau ceva cu ochii întorşi spre interior
eu
am luat geanta cu mâner maro
am scos o chitară
şi am compus un cântec
aşa
copacii trăiesc iar în mine
paşii azi nu mai grăbesc
frunzele sunt un castel
între coline
fulgii de plop în iarbă se opresc
ziua de mâine nu vine
decât dacă vreau eu
măreşte pasul spre mine
iubirea mereului meu
cu iarna să fii duşmancă
pe toamnă să o goneşti
apropie-te precum o barcă
aduce pe lume poveşti
să nu treci prin mine absentă
să-mi laşi semne mereu
catarge şi păsări de cretă
ecou în sufletul meu
oamenii au fost urcaţi pe rând
ca nişte mobiliere
cred că ăsta era şi scopul
trenul a pornit apoi
culmea
de două ori din acelaşi loc
poezia este din volumul /aliona/ ed Amurg sentimental, Bucuresti 2007
Iubindu-te am inteles pentru prima data fosnetul frunzelor iar glasul cristalin al stropilor de ploaie inca mai dainuie in inima mea.Ce inger te-a indemnat sa imi zambesti si ti-a soptit sa-mi cuceresti sufletul cu vorbe alese?Cum de te-ai ratacit printre muritori si m-ai ales tocmai pe mine sa fiu fericita?Inima mea cauta enigma unui vis si descoperindu-ti lumina din privire a renuntat la cautari.A realizat ca dragostea e atat de aproape incat i-o simti caldura.
Imi amintesc si acum durerea ce-mi apasa pieptul,inca simt arsura lacrimilor si deznadejdea ce-mi strangea inima de parca vroia sa-i sufoce pana si speranta.Cine ar fi banuit ca aceea e ziua eliberarii?Ce ar fi fost viata daca intr-o seara de mai nu te-ai fi apropiat spunandu-mi ca frumusetea unui om vine din interior iar in privirea mea e concentrata puritatea celor mai minunate flori?Am plans de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile in causul palmelor tale si le-ai sarutat.
Zile intregi am crezut ca esti o plasmuire a unui inger ce se agata de minuni pentru a crede in viata.Intr-un tarziu ne-am reantalnit si am citit in privirea ta atata intelegere.Inca imi era frica sa nu ne contopim sufletele si sa ne pierdem identitatea.Ma intreb si azi daca merit aceasta fericire si mi-e frica ca nu voi reusi niciodata sa-i platesc pretul.
Caldura sarutului tau imi da putere sa continui sa gust din intensitatea momentului.
Privesc luna.Zambetul ei e atat de misterios incat parca e o intruchipare a viitorului ce-si intinde plasa sa ne inghita sau sa ne faca mai puternici.Imbratisarea ta pare o implorare catre destin.Care acesta ne va asculta ruga sau ne va strivi sub nepasare si ura? Spui ca dragostea e o inclestare a doua spirite insetate de liniste si frumos.Si atunci de unde pasiunea atat de furtunoasa in trairile noastre?
Opreste timpul,ademeneste-l cu caldura in lumea gerului vesnic si al oglinzilor de gheata unde totul e static si alb,iar noi,sa traim intr-un prezent continuu si fericit.Nu zambi!Lasa-ma pe mine sa inving raul,sa-I diminuesc puterea si sa-l fac sclavul meu.Raul si timpul sunt dusmanii nostrii!
Pe sotul meu, Mihai, l-am cunoscut la osedinta foto, organizata de fratele sau. Eram in ultimul an de liceu, eram cea mai buna din clasa, dar din pacate nu aveam o situatie financiara buna. Facultatea pe care mi-o doream sa o urmez, era foarte scumpa si nu imi permiteam. Dar am invatat si am trecut cu brio examenele si am intrat la buget. Acum problema era cum ma puteam intretine ? Atunci mi-a spus o prietena ca prietenul sau, face sedinte foto, pe care le plateste. Am acceptat din prima. Cand am ajuns acolo, Mihai m-a observat din prima, eram singura fata su ochii albastrii, blonda, parul lung, ingrijit si cu volum. Si mie mi-a placut de el, dar imi era rusine sa ma bag in seama cu el, eu venisem acolo pentru a castiga bani, nu pentru a ma indragosti. Sedintele au tinut o luna. La ultima sedinta, Mihai si-a facut curaj si a venit sa imi ceara sa iesim la o cafea, am acceptat imediat. Adoua zi am petrecut-o gandindu-ma cu ce o sa mai mbrac, cum o sa imi aranjez parul, pentru a il putea impresiona. Dupa ce m-am aranjat am pornit spre cafenea, acolo ma astepta Mihai cu un buchet imens de flori. Asa a inceput povestea noastra. Anii au trecut, ne-am casatorit. Acum o luna am observat ca nu se mai comporta, cum se comporta odata, asa ca m-am hotarat sa fac o schimbare. Mi.am luat vopsea si mi-am vopsit parul, in acel galben ce l.a cucerit pe el in aceea zi si sa ii redau volumul de altadata. A doua zi am primit un mesaj de la Mihai in care imi spunea ca ma asteapta la cafenea. Cand am ajuns, el ma astepta cu un buchet de flori si cu un inel, intrebandu-ma: „Vrei sa fii sotia mea, dinou ?”