Noutati editoriale Romania

Cum să fii și una, și alta de Ali Smith

Cum să fii și una, și alta, de Ali Smith

Editura: Univers
Traducere: Carmen Scarlet
Numar pagini: 288

    Punând în paralel poveştile efervescente pe care le au de spus un pictor italian renascentist şi o adolescentă modernă, această carte explorează iubirea, arta şi domeniul posibilităţii cu o extraordinară prospeţime, ceea ce i‑a adus o nominalizare pe lista finaliştilor la premiul Man Booker şi premiul Goldsmith pentru originalitate.“ The Guardian

    „Suferinţa doliului este întipărită în vieţile celor două eroine orfane de mamă ale lui Smith, dar, în ciuda înverşunatei lipse de sentimentalism şi a seriozităţii profunde a întrebărilor pe care le pune, romanul Cum să fii şi una, şi alta e plin de entuziasm nu numai faţă de limbaj, literatură şi puterea transformatoare a artei, ci şi faţă de încurcatele dileme ale unei vieţi de om, când ai vrea să fii mai multe deodată, nu doar să te încadrezi într‑o singură categorie de persoane. Dorinţa de a nu fi nici aşa, nici altfel deschide posibilităţi care înseamnă că te poţi strădui mereu, pentru totdeauna, să fii şi una, şi alta. Cu mare subtilitate şi inventivitate, Smith continuă să extindă graniţele romanului.“ The Telegraph

   „Nu există nici o îndoială că Smith e de o îndrăzneală ameţitoare. Eşti luat pe sus de forţa inovatoare a romanului până când ajungi, cu respiraţia tăiată, la ultima pagină.“The Observer

   „Acei scriitori care fac predicţii apocaliptice despre moartea romanului ar trebui să citească romanul re‑inventat al lui Smith şi să observe cu atenţie câtă viaţă cuprinde.“The Independent

Sursa text şi foto: Editura Univers

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

View Comments

Recent Posts

Cântec de leagăn – Sidonie Bonnec – blog tour

Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…

3 ore ago

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Fiica din Spania - Lorena Hughes -  Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…

6 zile ago

Întunericul de afară – Cormac McCarthy – Editura Polirom – recenzie

Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…

o săptămână ago

Post-mortem. Scarpetta – Patricia Cornwell – blog tour

Post-mortem. Scarpetta - Patricia Cornwell - blog tour Titlu: Post-mortem. Scarpetta Autor: Patricia Cornwell Editura:…

2 săptămâni ago

Sub flori, sânge – Dana Stupar – recenzie

Sub flori, sânge - Dana Stupar - recenzie Titlu: Sub flori, sânge Autor: Dana Stupar …

2 săptămâni ago

Femei care au condus lumea – Elizabeth Norton – recenzie

Femei care au condus lumea - Elizabeth Norton - recenzie Titlul: Femei care au condus…

2 săptămâni ago