Sub flori, sânge – Dana Stupar – recenzie

Titlu: Sub flori, sânge

Autor: Dana Stupar 

Editura Story Craft Publishing

An apariție – 2026, București

Nr. Pagini – 225

  “Sub flori, sânge”, romanul polițist al Danei Stupar și primul volum din seria Luna & Brad, pornește de la o premisă care funcționează foarte bine pentru acest gen: o crimă violentă care se petrece într-un loc destinat vindecării și dezvoltării personale, oameni cu istorii complicate adunați în același spațiu și un criminal care are o legătură directă cu trecutul unuia dintre anchetatori. 

 Luna Gojdu este detectiv, mamă și candidată la conducerea Serviciului de Investigații Criminale. Cazul care i se repartizează ar putea fi ocazia perfectă pentru a-și demonstra abilitățile, asta dacă n-ar trebui să lucreze împreună cu Brad Herescu, un coleg cu care Luna are un trecut comun, greu de ignorat.

“Când grupul se împrăștie și-l văd pe nou-venit, plonjez într-o piscină cu melasă. Sunetele devin elastice și se întind în jurul meu, fără să le pot concentra în cuvinte inteligibile. Pe spate îmi coboară un fir de transpirație rece, iar cerul gurii mi seacă. Iau paharul cu apă de pe masă și-l golesc dintr-o înghițitură. Gâtul îmi rămâne uscat, un frison mă face să-mi strâng brațele. Le sprijin de birou și mă rog să nu observe nimeni tremurul ce mi-a cuprins tot corpul.”

  Victima, Petra, este o fostă colegă de școală a Lunei, iar printre participanții la retreat se află încă o persoană cunoscută din trecutul ei. De aici, ancheta începe să se ramifice în mai multe direcții, iar autoarea construiește treptat o rețea de relații, suspiciuni și istorii personale care îi oferă cititorului suficiente piste false cât să nu poată închide prea repede cazul.

  Unul dintre punctele forte ale romanului este tocmai partea de investigație. Se vede documentarea și preocuparea pentru mecanismele unei anchete: polițiștii urmăresc piste, verifică declarații, coroborează informații și încearcă să separe ceea ce pare relevant de ceea ce este doar zgomot de fundal. Nu am avut impresia că ancheta există doar ca pretext pentru a ajunge la dezvăluirea criminalului, ci mai degrabă am considerat că are propriul ei mecanism. Pentru un cititor obișnuit cu genul polițist, acesta este un mare plus.

“Fac câțiva pași să ajung pe partea cealaltă. Părul roșcat al femeii e răsfirat ca un evantai în jurul capului. La capăt, firele lungi sunt îmbibate de sânge. La marginea unde sângele și-a oprit înaintarea, ca o hartă a drumului spre lumea umbrelor, criminalul a așezat garofițe vișinii, aproape de aceeași culoare cu sângele coagulat. Florile fără codiță creează o imagine ce îmi tulbură respirația. Ca și cum un artist extravagant s-a jucat cu asocierea de texturi, iar rezultatul e o operă care te atinge profund, visceral. Pe corpul femeii nu se vede urma rănii, de parcă un scenarist omenos a făcut în așa fel încât suprafața rănită să fie ascunsă de plete.”

  Dintre personaje, mi-a plăcut în mod special de Brad. Are o prezență bine conturată, iar dinamica lui cu Luna este una dintre componentele care dau energie poveștii. Majoritatea personajelor secundare, mi s-au părut fad conturate și pe parcurs mi-a devenit dificil să le acord atenție, totuși, echipa Luna – Brad funcționează bine prin tensiunea dintre trecutul lor și obligația de a colabora în prezent.

  În ceea ce o privește pe Luna, mi-a plăcut mai ales poziția pe care o ocupă în poveste: nu este doar femeia care trebuie să rezolve o crimă, ci și cineva care ajunge să-și investigheze, indirect, propriul trecut. Din acest punct de vedere romanul găsește un echilibru interesant între procedura polițistă și componenta personală.

  Iar dacă vorbim despre criminal, aici am avut cea mai mare distanță față de poveste. Dezvăluirea finală se dovedește a fi o răzbunare construită pe un scenariu absurd, alimentat cu ură ani la rând, din partea unui personaj care nu a reușit, din păcate, să-mi trezească mila sau interesul. Ca mecanism de crimă și motivație, ideea funcționează. Ca resort psihologic, însă, nu am reușit să rezonez cu agresorul, poate tocmai pentru că între ceea ce a trăit acest personaj și amploarea răzbunării există o ruptură atât de mare, încât finalul mi-a rămas în minte mai degrabă ca o explicație a crimei decât ca o ocazie de a empatiza.

“Fac un pas mare spre ea și ajung cu umerii în dreptul alor ei. Diferența de înălțime dintre noi îmi dă încă un avantaj, o privesc de sus și îi pot urmări mișcările. În ochi i se vede o tresărire și deschide gura să spună ceva, dar imediat se răzgândește și dă să plece. Din întoarcerea corpului, părul îi saltă pe spate și-mi oferă, ca o ofrandă, priveliștea gâtului ei alb. Cuțitul îmi alunecă până în palmă, îl strâng bine de mâner, ridic brațul și, cu o mișcare sigură, ating ținta palidă din fața mea. E fix ca la porcii de Crăciun: o singură lovitură mortală. Un sunet ce seamănă cu un horcăit, dar și cu un scheunat slab îi iese din gât, înainte ca jetul de sânge să țâșnească din ea. Fac un pas lateral să mă feresc de stropi și privesc cum genunchii i se înmoaie, iar apoi cade pe o parte, cu ochii deschiși.”

  Per total, “Sub flori, sânge” este un roman polițist cu o premisă bună, o anchetă bine susținută și suficiente piste pentru a-ți menține interesul până la final. Cartea mi-a confirmat faptul că Dana Stupar știe să construiască atent și credibil o poveste și, mai ales, că are de unde să dezvolte un duo de investigatori interesant, iar pentru un debut polițist, aceste detalii fac ca seria să merite urmărită și în volumele următoare. 

Recenzii cărți