Daca treci podul Soweto – Monica Savulescu Voudouri – Editura Tracus Arte

Dacă treci podul Soweto, de Monica Săvulescu Voudouri

An publicare: 2015
Număr de pagini: 191
Editura: Tracus Arte

   Daca treci podul Soweto – Monica Săvulescu Voudouri – recenzie

„Nimicul înspre care ne îndreptăm îl confundăm cu eternul întrupat într-un om străin; probabil, prezent şi-n această viaţă.” (Nicolae Cornescian), frază care prezintă cel mai bine viziunea Monicăi Săvulescu Voudouri. Nu am crezut sau nu am vrut să cred în antonimul sentimentului de apartenenţă, înstrăinarea… dar a trebuit să mă confrunt cu el în toate paginile acestui volum. Am văzut în lexeme bunătatea sau, dimpotrivă, răutatea unor persoane, cum este să fugi din propria-ţi ţară pentru aţi găsi una nouă, să fugi de tot ceea ce îţi e cunoscut pentru a te arunca în cuşca leilor: STRĂINĂTATEA. Considerată de mulţi colacul de salvare…oare chiar asta să fie? Îţi dă cineva vreo garanţie că odată plecat din odaia copilăriei, de lângă ceea ce iubeşti, vei găsi un nou început? Descurajaţi nu trebuie să fim, ci să privim spre viitor; să mergem spre acel aeroport numit ŞANSĂ şi să o jucăm. Zarurile au fost aruncate, iar acum vă propun să aflăm cine este mintea din spatele podului Soweto.

Monica Săvulescu Voudouri este scriitor şi sociolog care a plecat din România în 1985 şi care a trăit în Olanda până în 2007, iar acum locuieşte în Grecia. Pe lângă proză ea mai scrie şi eseu, poezie, studii în sociologia migraţiei. Autoarea mai este cunoscută în alte ţări precum Olanda, Grecia, Anglia, Peru etc. Câteva titluri din opera sa sunt „Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă” (2010), „România din afara României: „Avem!””(2012) şi „Vă scriu din Atena, în anii crizei”(2014).

Cum anume a început totul? Probabil v-aţi aşteptat ca volumul să se deschidă cu o anume imagine – podul Soweto, dar v-aţi înşelat şi m-am înşelat! Cartea debutează cu un citat al lui Ioan Alexandru pe care ţin să vi-l redau „Cine are Pustia e mort/ Cine n-o are-i steril”. Din cele citite mi-am dat seama că Pustia sălăsluieşte în fiecare dintre noi şi aşteaptă momentul prielnic să izbucnească. Aflăm, mai apoi, cine este personajul principal, Marisa. Ea are un coşmar despre fiica ei, Nadia, şi familia acesteia „urlu, dar nu ştiu dacă mi se aude glasul…Simt că mă sufoc”, despre „bărbatul meu. Şi mai realizez că de acest moment mi-a fost frică de când mă ştiu”. Visul acesta ascunde, în fond, temerile femeii: de a nu-şi pierde fiica şi aceea de a-l revedea pe soţul său. De ce îi este atât de teamă de el? Nu vom şti decât mai târziu… Marisa se trezeşte, dar urmele nopţii nu s-au retras, pare că o vede pe mama sa înmânându-i o carte „cu colţuri îndoite” şi care îi spune că „ţi-e terfelită viaţa…Scrie-o din nou!”. Mă gândesc şi eu acum: cum ar fi să putem şterge greşelile trecutului, să o luăm de la capăt pur şi simplu? „Cum ar arăta o asemenea carte? O realiate-n fâşii.”. Am putea face acest lucru fără a-i afecta pe cei din jur? Răspunsul se află în paginile următoare: nu. Marisa îşi va scrie şi rescrie la nesfârşit viaţa, plecând, mai întâi, dintr-o Românie a comunismului. Această nevoie de eliberare, putem spune, a prins contur în mintea sa de mică, de la prima vizită în cortul circului „LUNA PARC DIN PARIS”. Tatăl ei s-a opus acestei vizite, dar unul din prietenii de familie i-a făcut o surpriză fetiţei, dându-i banii necesari pentru a merge.

Nici nu începuse bine reprezentaţia, că a fost dată afară pe motiv că „nu se lasă manipulată. Nu poate participa la un lucru în care nu crede”. Ce înseamnă toate acestea până la urmă? Ei bine, sunt cartea de vizită a Marisei. La fel cum circul se mută din oraş în oraş, din ţară în ţară, fără a crede propriilei scamatorii, fata va fugi din loc în loc, din România fiindcă nu credea în comunism, ci în salvarea de dincolo de graniţă. Credeţi că s-a stabilit vreodată undeva? Nu ştiu, dar Nadia, fiica ei ştie. Aceasta ne dezvăluie cum a copilărit în România, cum a stat la un azil în Olanda, a făcut facultatea şi a plecat în Franţa, lăsând-o pe Marisa în Atena. Schimbările acestea le-au afectat diferit „avem carectere diferite…Suntem făcute din alt aluat”, „M-am învăţat aşa. Să nu-i spun nimic din ceea ce mă apasă. Totdeauna am considerat că povara ei e prea mare, nu mai e loc şi pentru frământările mele. M-am închis faţă de ea”. S-a închis, într-adevăr, faţă de mama care a încercat să şteargă cu buretele un perete de care ne lovim cu toţii. Soluţia vieţii , răspunsul la acest E=mc2 din noi înşine nu este fuga. Poate că este…podul Soweto. Ce este şi unde se află? În Olanda, locul de unde a început adevărata poveste a Marisei, în care oamenii se vor cunoaşte cu fericirile şi necazurile fiecăruia. Aici ni se arată că „Nu poţi trăi o viaţă care nu ţi se potriveşte”. Aici eşti tu cu sinele şi staţi, parcă pe o moviliţă, înconjuraţi de neant şi flăcări. Ceea ce veţi face mai departe va decide dacă va veni ploaia şi podul va renaşte. Din acest loc poţi să zbori către alte hotare, iar maşina va „traversa în sens invers podul Soweto”. Pe străzile apropiate lui Soweto îi vom întâlni pe Jurrian, Piet, Denise, doctor Gerrit, iar, mai târziu, pe Mamphela, Sofia şi Iorgos. Stau întişi pe iarbă acum, cu ochii deschişi sau închişi.

„Dacă treci podul Soweto” este o lucrare memorialistică, formată din amintirile unor persoane care, vrând-nevrând, se vor întâlni şi se vor lega de protagonistă, Marisa. Acţiunea este realatată la persoana I, dar de naratori diferiţi. Acest fapt conferă originalitate operei, pe de o parte, iar pe de alta, bulversează cititorul. În plus, frazele sunt prea comprimate, se amestecă unele cu altele descoperind o lectură ceva mai complicată „încadrându-i doar ochii. Parcă numai ei, prin curte, aleargă de-a lungul zidului…Merg cu capul în pământ. Să nu mă uit la ea, să nu mă uit la casele de peste drum”. Descrierile m-au impresionat prin cromatica lor „era şi nu era întuneric. Fiindcă cerul nu era negru. Sau negrul lui se spărgea de pereţii din tablă ai caselor. Feerice. Strălucitoare. În toate culorile. Un uriaş linţoliu albastru închis, un mov bleumarin…pe cer, aici, strălucea luna. În bătaia ei, pereţii din obloane scânteiau ca într-o imagine de basm.”. Este o carte a cunoaşterii, unde aflăm cum era în comunism, cum s-a simţit valul lui 1989, când oamenii alegeau calea Occidentului şi suntem, apoi, aduşi în prezent, în 2015 când au loc atentatele din Franţa şi criza din Grecia.

Soweto e încă la picioarele noastre şi am devenit pe nesimţite nişte martori, am intrat în psihicul personajelor şi simţim şi vedem cum se luptă indivizii cu rasismul „simţeam sufletul unei naţii”, cum apare o nouă viaţă. La final ştim că „miraculosul şi inconturnabilul EXISTĂ, acesta e singurul adevăr. Chiar dacă el se manifestă în realitatea palpabilă, în lumea reală, sau în imaginaţie, în vis, în halucinaţii. EXISTĂ, deci este un dat al vieţii, nu e o construcţie falsă. Fiindcă are o acoperire pe un plan existenţial, oricare ar fi acela.” Tu vei fi un martor sau un erou din SOWETO?

Lectură plăcută!

Nota mea: 7/10 stilouri

Cartea Dacă treci podul Soweto de Monica Săvulescu Voudouri poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Crina Stanciu