Dama de pică – Cătălina Pană – Editura Petale Scrise – recenzie

 Dama de pică

Cătălina Pană                                                    

Editura: Petale Scrise

Anul apariției: 2021

Numărul de pagini: 272

Gen: chicklit, romance

  “Dama de pică” m-a atras încă de când cei de la Editura Petale Scrise i-au anunțat apariția, textul de prezentare de pe coperta a patra acționând asupra mea precum cântecul de sirenă. Având în vedere că era încadrată la clicklit, am crezut că lectura va fi una relaxantă și amuzantă. Și așa a fost. Povestea mi s-a părut absolut delicioasă, datorită scenelor fierbinți și a umorului de situație, dar și deosebit de emoționantă, fiind bine ancorată în realitate.

 

“- Uneori ne dăm seama de importanța unui moment doar atunci când devine amintire. Cana cu damă de pică îmi aduce aminte de momentele pe care le-am ratat și în același timp este dovada lașității mele. Da, îmi doresc să retrăiesc și să îndrept trecutul pentru că pur și simplu simt că trece timpul pe lângă mine iar eu stau pe loc. Și poate că dacă aș recupera acele momente m-aș simți mai bine, dar știu că visez cu ochii deschiși.“

  Am fost plăcut surprinsă să descopăr o carte pe gustul meu în proporție de 100%. O poveste desprinsă din viața cotidiană, din care nu lipsesc momentele dramatice, subiectele ceva mai delicate, în care sunt sondate trăirile unor personaje profund umane, pline de slăbiciuni și marcate de propriile greșeli. Totuși, în ciuda celor menționate, balanța înclină spre umor, asta pentru că autoarea a preferat să strecoare în carte numeroase momente amuzante și replici ironice (protagonista are un talent nemaipomenit de a face haz de necaz), pentru a detensiona situația.

 

,,OK, recunosc, nu știu să mă rog. Nu am fost dusă prea des la biserică, dar există oare un moment mai bun pentru a învăța să te rogi decât atunci când ești pe cale să fi arestat pentru trafic de droguri?

   – Ce grea e geanta asta! a spus tipa care tocmai îmi pusese buna funcționare a inimii la încercare.

– Am și eu una din asta, i-a explicat roşcata, luându-i-o din mână, și pot să jur că e mai grea. Dar e şi foarte rezistentă.

  Să mori tu! Am gândit eu simțind morcovul adânc înfipt, gâdilându-mi diafragma.

  – E totul în regulă aici, nimic suspect, mi-a zâmbit larg blonda, sunt sigură că și prietenii dumneavoastră sunt curați.

  Doamne, ce dinți albi are tipa asta! Oare face gargară cu înălbitor de rufe? mi-am spus eu încercând să mă mențin pe picioare.

   Am aprobat zâmbind în tăcere, concentrându-mă mai mult pe genunchii mei, care se simțeau ca de gelatină. Dacă deschideam gura se ducea pe apa sâmbetei tot teatrul meu, de altfel foarte atent studiat.

  Încă o dată! Unde dracu’ e Oscarul ăla?!“

  Ce anume am apreciat la romanul de față? Stilul ironic, exploziv, intriga bine închegată, impactul emoțional, profunzimea și complexitatea personajelor, atenția la detalii, combinația de romantism, umor, erotism și drama, dialogurile spumoase, replicile cu sens. Autoarea știe să transmită emoție și să dezvăluie treptat ce se ascunde în sufletul personajelor sale.

  De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că autoarea a introdus în poveste niște personaje secundare absolut minunate: nea Nelu, cel rotunjor și bun, ca pâinea caldă, omul care i-a întărit încrederea că totul va fi bine chiar dacă Ioana era conștientă că nu îi va fi ușor să răzbată toate piedicile, tanti Ani, o bătrânică uitată de cei trei copii ai săi după ce aceasta a refuzat să meargă la azil, Fatih Ulusoy, turc pe deasupra și drac pe dedesubt, înalt ca bradul, pachet de mușchi lucrați la sală, incredibil de sexy dar și incredibil de gay. Sfaturile și încurajările lor au influențat cu siguranță existența protagonistei.

 

„- Fericirea, copila mea, nu este ceva de-a gata. Fericirea se construiește, dar nu oricum. Este locul dintre prea mult și prea puțin, iar tu ai prea multe amintiri urâte la care nu vrei să renunți și prea puține motive pentru a schimba asta. Cu mult timp în urmă te-ai baricadat în spatele unui zid care te-a ținut captivă în întuneric și acest zid a început, iată, să crape. Mărește aceste crăpături, căci pe acolo intră lumina!”

    Ioana Pop, o tânără crescută într-un sat românesc, părăsește țara, în căutarea unui trai mai bun, la îndemnul Anei, o tipă pe care o văzuse o singură dată și care îi promisese un job la ea în cafenea. La două săptămâni după contractul verbal, urcă în trenul de Timișoara cu un singur rucsac în spinare, biletul de microbuz și 5 Euro în buzunar. Folosindu-se de varianta cu nașu‘, ajunge în Viena, de unde trebuie să fie luată cu mașina de către Ana, dar femeia nu îi mai răspunde la telefon. Ajutată de nea Nelu, șoferul microbuzului care a adus-o în Austria, ajunge în Linz, convinsă fiind că Ana o va întâmpina la gară.

  După 26 de ore de așteptare în Gara Linz, Ana își face apariția, beată și puțin drogată, fiind adusă cu mașina de către un prieten, Amine, după ce o culesese dintr-un cazinou. Tânăr, brunet și al dracu’ de sexy, răspândind o aură oarecum întunecată, dar cu niște ochi negri care emanau bunătate, bărbatul îi provoacă Ioanei ceva gânduri indecente, pe care ea încearcă să le ignore.

  Din vorbă în vorbă, Ioana află că Amine este oarecum partenerul de afaceri al lui Xoni, iubitul Anei, deținând împreună un local, Kobra. De asemenea, îi explică că o să locuiască într-o cameră din apartamentul Anei, împreună cu alte două fete venite din Slovacia. În ceea ce privește viitorul ei loc de muncă, aici lucrurile se cam complică pentru că, în afară de preparatul cafelelor și a băuturilor, va avea de șters aparatele de joc de praf și de spălat wc-urile. Nasol.

  În ciuda tuturor condițiilor nefavorabile, Ioana decide să lucreze în Kobra, tocmai pentru că are nevoie disperată de bani. Dar înfometarea, frigul, alcoolul, dormitul pe jos, efortul și statul în picioare la care se adăugau șicanele zilnice ale lui Xoni, o aduc în pragul disperării, așa că își face bagajul și părăsește locația.

  Din fericire, Ioana îl are de partea ei pe Amine, acesta oferindu-i sprijin moral și momente romantice la care ea nici nu visase. Însă frica de o altă suferință, dar și teama de atașament și respingere, o determină să găsească mai mereu motive de ceartă care să îl îndepărteze de ea, însă nu-i prea reușește figura. E absolut convinsă că Amine nu are nevoie de una ca ea, o ruină de femeie, bântuită de propriu trecut, așa că decide să-l părăsească.

 Nu vă dau mai multe detalii, vă las să descoperiți singuri ce se întâmplă mai departe cu personajele, dacă Ioana va da o șansă dragostei. Recomand din toată inima această carte.

 “Dama de pică” este o poveste plină de pasiune, antrenantă, emoționantă, plină de zvâc, cu un subiect inedit.

“

Înțeleg acum că noi, oamenii, suntem începători în ale vieții, trăim cu toții pentru prima dată și încercăm să ne adaptăm din mers. Dacă nu am reușit astăzi să trecem peste un obstacol, mâine soarele va răsări din nou.”

“Dar nu moartea este cel mai cumplit lucru care ni se poate întâmpla atunci când suntem deja morți pe dinăuntru, ci viața. Viața e cea care ne pedepsește pentru pângărirea propriilor suflete așa cum moartea n-ar putea niciodată. Ea e cea care ne aruncă în fața oglinzii și apoi ne obligă să trăim cu imaginea aceea pe conștiință. Așa cum eu nu voi uita niciodată imaginea înlăcrimată a lui Amine din ziua în care l-am părăsit. Această amintire este crucea pe care va trebui să o port până voi deveni eu însămi o amintire. Și mă întreb, tanti Ani, oare ce cruci trebuie să poarte?”

  “- Tinere! Ascultă de cineva care are zilele numărate, ascultă de cineva care a cunoscut pierderea iubirii de-o viață. Spune-i că o iubești pentru că nenorocitul ăsta de timp n-o să vă cruțe. Spune-i până nu e prea târziu. Spune-i ce simți, în orice clipă a zilei, nu trebuie să aștepți momentul potrivit, pentru că s-ar putea să nu mai vină. Așteptarea este cea mai mare greșeală. Așteptarea poate transforma doi îndrăgostiți în doi străini cu amintiri comune.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia

Recenzii cărți

Dama de pică – Cătălina Pană – recenzie – literaturapetocuri.ro