Romanul “Darling Lilly” al scriitorului american Michael Connelly a apărut la editura Orizonturi/Sirius în anul 2004 fiind tradus de traducătorul Stelu Cristian Fulaș. A fost publicat prima dată în 2002 cu titlul “Chasing the Dime” bucurându-se de mult succes la public şi la critică de specialitate.
Scriitorul Michael Connelly s-a născut la 21 iulie 1956 la Philadelphia, Pennsylvania. A publicat primul său roman “The Balck Echo” în anul 1992. Este creatorul a două personaje memorabile pe care le întâlnim în majoritatea romanelor sale. Este vorba de detectivul Hyeronimus Bosch care pentru prieteni este simplu Harry Bosch şi criminal defense attorney Mickey Haller. Cărţile sale au fost traduse în 39 de limbi şi se bucură de mult succes la public, dar şi la critica de specialitate primind premiul Edgar pentru cel mai bun roman de debut al unui scriitor american. A publicat anul acesta cel de al 19-lea roman cu Harry Bosch, “The Rong Side of Goodbey”. La noi s-a mai tradus şi romanul “Avocatul din limuzină” un roman care a fost şi ecranizat la fel ca şi “Legătură de sânge”.
Romanul “Darling Lilly” este un roman fără Harry Bosch ceea ce îl singularizează în creaţia atât de prolifică a autorului. Personajul principal al acestui roman, Henry Pierce nu va mai apare în alt roman al lui Michael Connelly cu toate că povestea copilăriei lui este legată de întâmplări la care participa Harry Bosch. Prin aceste are un loc deosebit între celelalte romane ale autorului.
După ce am terminat de citit romanul mi-am pus întrebarea logică şi spun eu, de bun simț: cine şi-ar risca viaţa pentru o femeie complet necunoscută? Şi de ce ar face asta ceva? În fond despre asta este vorba în cele 310 pagini ale romanului. Henry Pierce este un cercetător de succes, un om de ştiinţă avizat, un inventator cu sute de patente brevetate la activ, un întreprinzător inteligent şi curajos care în ciuda vârstei sale tinere deja are o mică companie proprie ce face cercetare ştiinţifică avansată într-un domeniu revoluţionar, cel al computerelor moleculare. Compania a cărui preşedinte este se numeşte Åmedeo Technologies numele ei fiind inspirat de cel al marelui chimist Amedeo Avogadro care cu două secole în urmă a precizat diferenţa dintre molecule şi atomi, dar nu a fost luat în seamă decât la 50 de ani după moartea sa. Henry Pierce are două mari preocupări în momentul în care începe acţiunea romanului: mutarea sa într-un apartement nou şi găsirea unuor investitori bogaţi şi dispuşi să dea câteva milioane de dolari pentru că “Amedeo Technologie“ să-şi ducă la bun sfârşit cercetările.
Părăsit de iubita lui, Nicole James, Henry Pierce este obligat să-şi înceapă noua viaţă într-un apartament nou din Santa Monica, la etajul 12, având doar un telefon nou, lucrurile personale şi un sac de dormit. Privind pe imensa fereastră cât un perete a apartamentului, Henry “şi-a dat seama că închiriase un apartament a cărui privelişte era compusă exact din lucrurile care aveau să-i amintească de Nicole”(pag. 9)
Lui Nicole îi rămăsese casa din Amalfi Drive cu tot ce era în ea inclusiv cărţile şi CD-urile lui îndrăgite. Decide să îşi seteze telefonul primit de la compania de telefonie pentru a anunţa pe toţi cei din agenda lui despre noul său număr. Îşi setează programul de mesagerie vocală cu parola 21-09-02 data la care Nicole îi spusese că relaţia lor s-a încheiat din cauza că munca îi ocupa lui aproape tot timpul şi relaţia ajunsese să fie doar formală. Aşteptase în zadar un mesaj telefonic de la Nicole pe care încă o iubea, dar în loc de asta a început să primească zeci de telefoane şi mesaje de la bărbaţi care o căutau pe o anume Lilly. Intrigat şi enervat de faptul că nu putea opri aceste insistente mesaje telefonice, Henry s-a decis să rezolve problema cu compania de telefonie care îi dăduse numărul unui fost abonat fără să-l radieze de pe lista lor.
Interesante sunt persoanele care împreună cu Henry formează Compania Amedeo. Îl avem mai întâi pe Cody Zeller, specialist în calculatoare şi hacker de mare talent, pe care îl cunoştea încă din timpul facultăţii. Împreună cu alţii formaseră atunci un grup numit “Doomsters” după romanul lui Ross MacDonald. În urmă unei glume puţin gustate de decanul facultăţii cei doi prieteni fuseseră exmatriculaţi. Henry se întorsese să-şi termine studiile pe când Cody Zeller nu a mai făcut pasul înapoi considerând că munca de hacker care îi era plătită cu 500 de dolari pe oră era suficient de motivantă. Cody Zeller devine apoi partenerul de afaceri al lui Henry Pierce fiind şi consultant pentru securitatea computerelor, proiectând numeroase sisteme pentru prietenul sau pe măsură ce firma se dezvoltă.
Fosta iubita a lui Henry Pierce, Nicole James lucra şi ea pentru compania Amedeo ca funcţionar cu informaţiile şi director de informaţii despre concurenţă. Dar imediat după despărţire Nicole îşi dăduse demisia de la companie.
Un alt personaj care ocupă un loc important în companie era Clyde Vernon, şeful securităţii care avea 55 de ani, era un angajat relativ nou şi lucrase înainte timp de 25 de ani pentru FBI. Cel care îl angajase pe Clyde era Charlie Condon, consilierul financiar principal. Compania şi Henry erau într-un moment crucial. Concurenţa îşi asigurase deja finanţarea şi ei trebuiau să convingă un nou finanţator, pe Maurice Goddard, să dea pentru ei minim 6 milioane de dolari pentru trei ani, pe care să-i investească în finalizarea descoperirilor pe care acum Henry le perfectă. Pentru că ştiinţa fără bani nu poate face nimic aşa cum bine subliniază reprezentantul firmei concurente, Elliot Bronson: “Nu există două moduri de a privi problema. E nevoie de bani pentru a fi competitiv. Instrumentele de baza ale ştiinţei sunt scumpe. Costă mai mult de un milion de dolari pentru a dota un laborator.”(pag. 21) Proiectul computerului molecular primise numele de “Proteus” după numele submarinului din filmul “Călătorie fantastică” din 1966.
Henry Pierce se lasă purtat de curiozitate şi începe să caute date despre această Lilly cu toată meticulozitatea unei minţi de om de stiint care are nevoie de răspunsuri logice la întrebările care şi le pune. Ajunge astfel să descopere site-ul on-line pe care putea fi găsită Lilly şi de aici pe partenera ocazională a acesteia, Rodin de la care află o adresă, numele ei întreg şi faptul că probabil păţise ceva. Îl angajează personal pe Cody Zeller pentru ca acesta să controleze toate companiile legate de angajarea şi exploatarea muncii lui Lilly şi a celor ca ea. Căutând-o pe această necunoscută Lilly, Henry Pierce se trezeşte scufundat într-o lume de subterană, întunecată, lumea femeilor şi bărbaţilor amestecaţi în prostituţia de lux pentru cei bogaţi. O lume a serviciilor on-line şi a identităţilor secrete. Alergând s-o găsească pe Lilly şi dacă putea chiar să o salveze, Pierce iese din stilul sau de viaţă obişnuit, părăseşte laboratorul care era principala lui casă, şi se afundă tot mai mult în dubioasa lume a lui Lilly ajungând să-şi pună viaţa în pericol şi să între în atenţia poliţiei. Dar la capătul acestui drum periculos Henry Pierce reuşeşte să descopere adevăraţi prieteni şi adevăraţi duşmani, să-şi salveze compania şi să se elibereze pe sine de demonii trecutului.
Tot ceea ce i se întâmplă lui Henry Pierce după despărţirea de Nicole are de fapt legătură cu trecutul lui, de lucruri de care se despărţise întorcând spatele şi mergând mai departe fără să se uite înapoi. Dar acum când problema finanţării proiectului “Proteus” se întrepătrunde în chip absurd cu lumea întunecată, violenţa, criminală, marginală în care o caută pe Lilly, incredibile legături se fac între aceste două lumi. Pentru că cercetarea are nevoie de foarte mulţi bani şi banii nu se fac întotdeauna prin mijloace oneste. Un cercetător ştiinţific genial este de obicei naiv şi puţin cunoscător al realităţilor neplăcute din societatea în care trăieşte. Henry Pierce are şansă, graţie pierdutei Lilly, să cunoască acea lume ascunsă şi rea care calcă pe cadavre să adune bani şi vrea să folosească banii pentru a adună Putere, orice fel de Putere.
La finalul cărţii mi-am pus întrebarea cum de s-a lăsat prin un om de ştiinţă pasionat ca Henry Pierce în jocul periculos al găsirii unei oarecare Lilly doar pentru că era căutată la telefonul lui? Părăsise laboratorul şi preocupările lui, ceea ce nu a făcut de dragul menţinerii relaţiei cu Nicole, şi s-a lăsat târat în ceva absurd şi îngrozitor. Răspunsul îl găsim la începutul capitolului 5 când Henry se visează copil căutând-o noaptea, printre copiii străzii, pe surioara lui pierdută. Toată acea întâmplare îi lăsase o traumă în suflet şi îl determinase să înceapă absurdă căutare a dispărutei Lilly. Pentru că surioara lui fusese omorâtă de un criminal, împuşcat apoi de celebrul detectiv Harry Bosch. Doar aşa este prezent acest personaj celebru al autorului în acest roman, un nume pomenit la un moment dat şi un poster pe peretele de la Amedeo Technologies.
Romanul “Darling Lilly” este o lectură plăcută şi incitantă care te ţine în priză până la ultima pagină. Prima parte se citeşte poate ceva mai dificil din cauza numeroaselor referiri ştiinţifice pentru ca apoi ritmul să devină mult mai alert şi finalul complet neaşteptat. Are părţi savuroase şi surprize plăcute prin dese referiri la alte cărţi, alte personaje cunoscute şi la filme. Ca toate romanele de acest gen este de fapt un semnal de alarmă pentru marile probleme ale lumii în care trăim. Banii negri care provin din crimă şi exploatare tind să devină albi prin investiţii în finanţarea unor cercetări de mare interes a căror rezultat final poate asigura mai multă putere şi mai mulţi bani unor minţi criminale. Asta şi spune Michael Connely într-un interviu legat de romanul recenzat aici:
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Hmmm. Carte nouă. Sună chiar bine recenzia. Pariez ca este o carte pe gustul meu, careia nu ii voi spune pas
Stii cat de des m-am impiedicat de aceasta carte? Si niciodata nu am fost curioasa sa o rasfoiesc... Cred ca e cazul sa remediez problema!
Multumesc pentru ispita !
Am citit cartea si mi-a si placut. E plina de adrenalina si ai senzatia ca esti tot timpul contra-cronometru. Prezentarea este una foarte frumoasa! Felicitari!
Felicitări pentru recenzie :)
Felicitări pentru recenzie,imi place genul autorului !
Felicitari pentru recenzie!!
Cred ca am mai auzit de cartea aceasta. Felicitari pentru recenzie!
frumoasa prezentare dana!
recunosc ca autorul este unul dintre favoritii mei si am citit tot ce a aparut la noi,toate cartile lui sunt fff bune fetelor.
felicitari dana! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
Pare destul de interesanta.
Wow!!! Frumoasa recenzia Dana. Cartea este chiar interesanta. Cel putin la prima vedere :) . Mersi de recomandare.