Dezbatere Editura Tritonic: SF versus Crime – cui ii este frica de genurile minore?-Targoviste

Dezbatere Editura Tritonic: SF versus Crime – cui îi este frică de genurile minore?-Târgovişte

     În perioada 08-11 septembrie 2016 s-a desfăşurat la Târgovişte Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” aniversându-se cu această ocazie împlinirea a 620 ani de atestare documentară a oraşului Târgovişte.
   Fiecare zi a fost specială, dar sâmbătă, 10 septembrie, Editura Tritonic a ales să se prezinte altfel şi au dezbătut subiectul: „SF versus Crime – cui îi este frică de genurile minore?”
    Au participat:

   Michael Haulică, autorul volumelor 9 1/2 elegii și O hucă în minunatul Inand
   Teodora Matei, autoarea volumelor Cel-ce-simte și Stăpânul castelului
   Dănuț Ungureanu, autorul romanelor Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia și Urme de sfinți,
   Adina Speteanu autoarea seriei Dincolo de moarte și Bogdan Hrib, editor și autorul seriei Stelian Munteanu.

   M-am simţit onorată să fiu alături de dumnealor pentru a descoperi frânturi despre genurile preferate, dar şi despre anumite trăiri. Este o provocare să ştiu că sunt oameni care iubesc să scrie şi fac eforturi pentru a promova literatura.

     Pentru a întregi impresiile de la eveniment, dumnealor au avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări.

Teodora Matei

    1. Care e relația scriitorului cu emoțiile. E mai bine ca scriitorul să fie dominat de emoții sau el să le gestioneze?

    Când e copleșit de emoții, scriitorul se așază în fața tastaturii sau a foii de hârtie și transmite. Pentru că nu poate păstra doar pentru el curcubeiele de senzații, fie ele bune sau rele. Cred că împărtășirea lor face parte din procesul de gestionare. De aceea, autorii sunt, câte puțin, în spatele tuturor personajelor pe care le creează. Înainte de toate, scriitori sunt oameni. Sunt, doar, puțin mai norocoși decât alți semeni de-ai lor, pentru că reușesc să imortalizeze atât agonia cât și extazul.

   2. Ați afirmat că Stăpânul castelului este un „basm pentru oameni mari”. Vă rog să ne oferiți câteva argumente.

    Mi-a plăcut eticheta „basm pentru oameni mari” pusă, la scurt timp după lansare, de o doamnă la ale cărei opinii țin foarte mult. Fiind un text pe care l-am scris la foc automat, nici măcar eu n-am știut în ce categorie să-l încadrez. E o poveste despre inocență, iubire nevinovată, tentații, sacrificiu și decizii asumate. Toți ne dorim, în anumite momente, să fim în alte locuri decât cele unde ne e trupul. Sper ca, în urma lecturii, cititorul să se simtă rupt de lume, așa cum m-am simțit eu atunci când am scris “Stăpânul castelului”.

    3. Dacă ar exista posibilitatea să trăiți o oră într-o lume de basm, cum ați dori să o petreceți?

Într-o poiană, cu bunicul-magician din “Stăpânul castelului”, urmărindu-l cum îndeplinește diverse ritualuri. Să-i fur formule magice cu care să mă întorc în lumea reală pentru a supune timpul sau spațiul. Să învăț cum să alin dureri și doruri.

Dănuț Ungureanu

   1. Care este cea mai importantă lecție pe care un scriitor o poate învăța?

   Dacă ne referim la ce poate învăța un scriitor din propria… activitate (și aș prefera ca ăsta să fie sensul întrebării), cred lecția cea mai bună e sinceritatea. Mă refer la faptul că, după o vreme petrecută în minunata lume a scrisului, autorul învață acest lucru foarte, foarte prețios, anume că trebuie să-i înfățișeze cititorului ceea ce gândește el cu adevărat și să i se adreseze cu propria lui voce, nu cu una împrumutată. Fii tu însuți, îmi zic mereu, nu te fandosi, nu te ascunde.

     2. În calitate de scriitor, există vreo carte care v-a influențat foarte mult? Care și de de?

    Nu mi-ar ajunge paginile unui volum ca să cuprind cărțile care mi-au spus ceva într-un moment sau altul al vieții mele, sau al scrisului meu. Cărți care m-au fermecat, învățat, influențat, sprijinit. Mai mult, sunt sigur că există titluri care m-au ajutat să ies din multe fundături, ori să iau decizia corectă la vreo răscruce. Dar ele au făcut asta cu modestie și s-au retras în penumbră, așa că nu mi le mai amintesc zilnic, cum ar merita. Sunt sigur că există astfel de cărți în viața fiecărui om.

     3. Cărui gen de cititor vă adresați?

    Mă adresez oricărui cititor dispus să se bucure de o frază a unei cărți scrise de mine, așa cum m-am bucurat eu când am inventat-o și mi-a sunat bine. Nu sunt ipocrit, am nevoie ca el să fie prietenul meu, să mă placă. Vreau să-și zică, citindu-mă, ”așa gândeam și eu, nu-i mare brânză, bine totuși c-a spus-o ăsta”… Dacă râde un cititor la o glumă de-a mea, dintr-un volum de schițe, mă bucur ca și cum ar fi râs cinci mii (tiraj de neimaginat în zilele noastre). Dacă mă laudă altul pentru ce mi-a trecut prin cap într-un roman fantastic, mă simt egalul lui H. G. Wells. Am nevoie de măcar un cititor care să-mi fie alături…

Adina Speteanu

   1.Cum ai caracteriza generația actuală a scriitorilor de fantasy?

    Cred că avem multe idei şi potențial pentru a oferi poveşti originale, care să concureze în orice moment cu ce se află dincolo de granițe, dacă tot este la modă să fie mai bun ce vine „de afară”. E mai complicat să ajungem la sufletul cititorilor, ca să descopere că şi scriitorii români contemporani sunt buni, mai ales că romanele noastre, în mare parte, au acțiunea în țară, în locuri pe care le ştim şi le recunoaştem destul de uşor.

   2. Pentru tine ce contează mai mult, reacţiile criticilor sau ale cititorilor simpli?

   Mă interesează mai mult părerea cititorilor, pentru că ei sunt cei care îmi cumpără cărțile şi participă la evenimente. Vreau să primesc păreri şi critici despre ceea ce scriu, mai ales dacă sunt păreri constructive, pentru că ştiu că pot mai mult de atât şi mă ajută să înțeleg ce pot îndrepta.

    3. Ce carte ne pregătești? O continuare a seriei Dincolo de moarte sau alt roman?

   Din păcate pentru fanii seriei, următorul roman nu este o continuare a poveştii cu vampiri. Nu este nici măcar un roman fantasy. Va fi o dramă, cu o poveste de dragoste uşor încâlcită. O poveste despre aparențe, falsitate şi sincronizări proaste.

    Aş dori să-i mulţumesc lui Bogdan Hrib pentru că m-a provocat să vorbesc pentru prima dată la microfon în calitate de blogger, dar nu oriunde, ci în oraşul în care locuiesc.  🙂 

   Evenimentul a fost organizat de d-na Prof. Univ. Dr. Agnes ERICH, Director la Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa