Dispărută în Moscova, Povestea unei spioane americane în anii 1920, de Marguerite Harrison-recenzie

Titlul original: Marooned in Moscow

Colecția: Istorie

Editura: Corint

Anul apariției: 2017

Traducător: Alina Popescu

Număr de pagini: 464

   „Numai în aventură unii oameni reușesc să ajungă să se cunoască pe sine, să se găsească pe sine”, spunea Andre Gide, iar cartea „Dispărută în Moscova. Povestea unei spioane americane în anii 1920” este o inestimabilă dovadă a faptului că spiritul de aventură nu este caracteristic unei epoci anume, ci a contaminat oamenii de când a luat naștere omenirea.

   „Dispărută în Moskova” e o carte excepțională, o armonioasă împletire de mărturisiri și istorie. Cartea face parte din colecția „Istorie” a editurii Corint, colecție din care am devorat anterior zeci de alte titluri, unele mai fascinante decât altele.

   Am o mare pasiune pentru cărțile memorii, cred că nimic nu poate fi mai frumos decât o istorie povestită din partea celor care au trăit-o. O astfel de carte e un concentrat de emoții… și poate că istoria e mai mult decât o înșiruire de date, e o colecție de trăiri pe care cei prezenți la evenimente le-au simțit și au fost profund marcați.

   Miracolul cărților constă în posibilitatea de a călători, fie în trecut, fie în viitor, în funcție de perioada descrisă. De data aceasta, am călătorit în trecut, într-un teritoriu actualmente plin de farmec… dar la vremea aceea destul de controversat și chiar periculos – Moscova.

   „Periculos” e un cuvânt care declanșează o în firile aventuriere un soi de inexplicabilă adrenalină… așa s-a întâmplat și în cazul Margueritei Harrison, o americancă care decide, la cei 39 de ani ai săi, să devină spion.

   Marguerite Elton Harrison s-a născut în 1879, în Baltimore. Fiică a unui magnat, Marguerite a fost crescută în bogăție. Tatăl său se asigura mereu că celor două fiice ale sale le sunt îndeplinite toate dorințele. Totuși… se pare că Marguerite a avut mereu un dor ascuns de aventură… și acesta a determinat-o să recurgă la acțiuni pe care unii oameni ai timpului respectiv le-ar fi catalogat drept „vecine cu nebunia”. Contrar așteptărilor familiei, Marguerite se căsătorește cu un bărbat dintr-o clasă socială inferioară, iar în 1902 se naște fiul lor. 13 ani mai târziu, Marguerite rămâne văduvă, cu un copil ajuns la vârsta adolescenței și cu nenumărate datorii de plătit de pe urma soțului său. Dacă pe unii, aceste circumstanțe i-ar fi răpus, nu același lucru s-a întâmplat cu Marguerite.

   Cu ajutorul rudelor, se angajează la celebra publicație „Baltimore Sun”, apoi în 1918, după ce se prezintă la „Departamentului de Informații Militare al Armatei Statelor Unite”, își îndeplinește visul de a deveni spion.

   Misiunea sa are în vedere explorarea situației economice și nu numai. Totuși, în Rusia sovietică de atunci, nicio misiune de spion nu putea fi catalogată drept „ușoară”. Astfel, după o primă vizită scurtă, care s-a terminat cu un arest, Marguerite părăsește Rusia.

   Ajunsă din nou pe teren american, Marguerite realizează că viața fără aventură e lipsită de sens și nu se asortează cu caracterul său, așadar… se întoarce în Rusia. Marguerite știe cu siguranță, că poate să aducă mai multe informații. A doua sa incursiune în lumea bolșevică este mai îndelungată și mai profitabilă. Rapoartele pe care reușește să le trimită sunt mai numeroase și mai detaliate decât în cazul primei șederi. Totuși, când totul părea să meargă bine, este săltată de CEKA și încarcerată.

        De-a lungul cărții, prin expunerea trăirilor intense, dar și a raționamentelor juste făcute în diverse situații critice, nu fac decât să creioneze un personaj cu o deosebită putere și stăpânire de sine, un caracter bine construit, adaptat la situații limită.

   În calitate de jurnalist, Marguerite aduna informații pe care le centraliza în rapoarte trimise ulterior în SUA. Interesant este faptul că Marguerite, obișnuită un un trai cel puțin decent, într-o țară liberă, experimentează acum circumstanțe complet diferite. Este însă, o alegere pe care a făcut-o mânată de spiritul de aventură și eroina nu se dă înapoi atunci când îi apar în cale obstacole, indiferent de amploarea acestora.

   Stilul cărții este unul special, la un moment dat ai impresia că scrisul devine o voce, că însăși Marguerite e cea care îți povestește. Iată, de exemplu, ce spune despre întâlnirea sa cu Lenin:

„Când l-am văzut urcând pe scenă, primul meu sentiment a fost acela de dezamăgire. Era un omuleț scund, solid și cu o înfățișare modestă, cu păr și ten fără culoare, cu o bărbuță ascuțită, ochi albaștri pătrunzători și o adresare lipsită de emoție, liniștită, aproape monotonă.Purta un costum de stofă englezească aspră și semăna cu un relativ prosper om de afaceri de clasă mijlocie. Însă, după numai câteva cuvinte, am început, asemeni întregii asistențe, să ascult cu mare atenție”.

   Dincolo de mărturisirea sa, cartea Margueritei Harrison ne oferă oportunitatea de a descoperi un episod istoric delicat din Rusia. Aflăm și aspecte din viața economică și socială a rușilor de rând. Discrepanța dintre facilitățile mediului urban și mediul rural o uimește pe Marguerite. Inevitabil, descoperirile pe care le face le trece mai întâi prin filtrul emoțiilor feminine, pe care însă reușește să se gestioneze foarte bine.

   O parte considerabilă din carte este dedicată descrierii perioadei a doua de arest. Este o perioadă în care, deși se află închisă, Marguerite cunoaște o Rusie pe care nu o descoperise încă, dar căreia reușește să-i supraviețuiască.

   Frazele nu sunt lungi și elaborate, ci relativ scurte și succinte, lucru explicabil, de altfel, în lumea spionilor, unde rapoartele trebuie să fie cât la precise. Cuvintele sunt și ele simple, concise, autoarea nu folosește foarte multe figuri de stil, dar reușește să transmită cu o mare acuratețe ceea ce a trăit în timpul experienței sale în Rusia.  

   Există oameni care s-au întrebat dacă incursiunea Margueritei în Rusia a fost spirit de aventură sau nebunie. Ei bine, ea scrie această carte imediat după sosirea din Rusia, de parcă și-ar fi alocat astfel un timp de odihnă, după care se implică în alte acțiuni cum ar fi expediții de studiere a migrației nomazilor.

  În 1926, Marguerite se căsătorește cu actorul englez Arthur M. Blake și își petrece următorii 20 de ani la Hollywood. După moartea soțului său, Marguerite se mută la fiul său, cu gândul de a duce o viață liniștită… însă, mânată de spiritul aventurii, la vârsta de 70 de ani reîncepe expedițiile în Africa de Sud. După o viață plină de aventuri, a recunoscut că Rusia e  cel mai fascinant loc pe care l-a vizitat vreodată.

   Mi-a plăcut foarte mult faptul că Marguerite reușește, în cuvinte simple, să țină cititorul lipit de carte, ca și cum l-ar plasa în fața unui ecran pe care rulează un documentar foarte reușit.

   Dacă ar fi să dispar undeva – metaforic vorbind, desigur – mi-ar plăcea ca acel loc să fie Moskova, cu catedralele ei speciale, cu poveștile atât de fermecătoare.

Cartea Dispărută în Moscova, Povestea unei spioane americane în anii 1920 de Marguerite Harrison a fost oferită de Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti