Două adevăruri şi o minciună (seria Jocul minciunii #3), de Sara Shepard – recenzie

Două adevăruri şi o minciună 

Editura Leda

Data apariţiei: 2012

Titlul original: Two Truths and a Lie

Traducere: Sorin Petrescu

Număr de pagini: 288

 

    Greu de nominalizat cărţi mai amuzant-relaxante, care să te ţină totodată şi foarte conectat la poveste, ca ale Sarei Shepard. Cele două mari serii care i-au asigurat notorietatea, Micuţele mincinoase şi Jocul Minciunii, au nuanţe din toate genurile şi subgenurile literare înrudite care conţin, pe de o parte: suspans, mister, crimă elucidabilă, invenstigaţie deductivă, secrete familiale dezvăluite, supranatural în doze minuscule, iar pe de alta: viaţă de liceu, amorezări romantice, aventuri adolescentine, prietenii între fete, chick lit, îndrumar de shopping, ghid excursionistic şi ponturi despre cum să devii populară în şcoală. Amestecate se prezintă ca sticlele de şampanie pentru copii, alea imitative ce se folosesc la aniversări şi petreceri de minori pentru a reproduce atmosfera de fast, extrăgând alcoolul din ecuaţie. Arată la fel, ba chiar mai colorat şi mai drăguţ, fac gălăgie la deschidere, spumegă când sunt turnate în pahare, au bule efervescente, dar când le sorbi, sigur nu o să îţi producă tulburări majore. Într-un fel definiția relaxării livreşti: să fii prins total de cercetarea plină de suspans a unei misterioase crime, dar fără alte şocuri mai grave decât spaima nedifinită de la un party cu adolescenţi ce are loc într-o casă bântuită. Două adevăruri şi o minciună 

Atât Micuţele mincinoase cât şi Jocul minciunii au fost transformate în seriale de succes.

     În primul volum din Jocul Minciunii, facem cunoştinţă cu Sutton Mercer, o tânără… fantomă. Fata se “trezeşte” în baie ca după o beţie cruntă şi încet-încet realizează că nu mai este decât un spirit legat cumva de sora sa geamănă pe care nu o întâlnise niciodată, Emma. Acum poate recepta lumea din perspectiva ei, poate să-i simtă emoţiile şi gândurile, dar nu mai e capabilă de interacţiune cu mediul înconjurător. Nouă ne povesteşte, însă, tot ce percepe şi ce îşi mai aminteşte din viaţa sa, la persoana întâi. Intervenţiile ei fiind chiar foarte interesante pentru esența poveștii, altfel narată la persoana a treia, prin prisma gemenei vii. Din păcate, Sutton nu îşi mai aminteşte, totuşi, prea multe, având nevoie de asociaţii de idei, ca de nişte şocuri electrice care să-i producă mici episoade secvenţiale rememorarialistice.

    Emma a descoperit-o pe sora sa într-un video sinistru în care o fată ce arată exact ca ea era strangulată cu un colier, dar care se dovedeşte destul de repede a nu fi altceva decât o nouă farsă din Jocul Minciunii, o distracţie dusă la extrem, practicată de Sutton şi amicele ei de bani gata. Emma, singura dintre gemene rămasă cu mama naturală când Sutton a fost adoptată, trecând după dispariţia acesteia prin familii surogat ce au crescut-o neglijent, a trăit un cu totul alt fel de viaţă decât răsfăţatele din Tucson. Atunci când încearcă să se întâlnească cu sora ei, se întreabă ce influenţă vor avea asupra relaţiei lor, mentalităţile diferite şi felul de a fi al fiecăreia. Din păcate, nu apucă să afle în mod direct, pentru că Sutton este deja moartă şi o persoană neidentificabilă, mai mult ca sigur ucigașul, exercită acum presiuni asupra ei pentru a-i prelua locul în familie şi comunitate. Emma face acest pas tocmai în speranţa de a descoperi exact cum a sfârşit sora sa și a demasca criminalul.

    Poate firele epice par cam trase de păr la o prezentare recapitulativă, dar felul în care jonglează cu ele Sara Shepard te fascinează şi te face să întorci hipnotizat pagină după pagină.

    Dacă primul volum s-a concentrat pe substituirea lui Sutton cu Emma în familia Mercer şi pe adaptarea ei la noul trai de huzur cu gaşca veselă de fete răzgâiate de la şcoală, volumul doi, Adevăr sau provocare, se axează pe strădaniile efective de a descoperi asasinul. Prin descifrarea oricărui indiciu din trecut şi interogarea cu subtilitate a amicelor ce o cred Sutton, Emma încearcă să confirme ca suspecţi principali sau să scoată de pe listă, diferite personaje care aveau la un moment dat vreun mobil al intenţiei ucigaşe. Cele mai multe motive pentru ca Sutton să fie detestată izvorăsc din acel şir de farse malefice, Jocul Minciunii, ce afectează psihic şi chiar fizic victimele lui. Fetele au cam întrecut limitele unor simple feste distractive cu scenariile lor care, din ce reuşeşte să înţeleagă Emma, au devenit tot mai vicioase şi traumatice.

    Suspiciunea criminalistică se îndreaptă în toate direcţiile, autoarea jucându-se cu mintea cititorilor şi stârnind bănuieli faţă de oricare dintre prietenele, membrii familiei, foştii iubiţi, amicii sau colegele din galeria de apropiați ai lui Sutton.

    O latură aparte a integrării familiale a Emmei sensibilizează prin modul în care ea apreciază părinţii adoptivi minunaţi ai surorii ei moarte şi încearcă să corecteze frecuşurile lăsate de aceasta în relaţia cu fiica lor biolgică, Laurel, acum noua ei soră. Ca fantasmă, Sutton nu poate decât să asiste la toate acestea, cu remuşcări pentru felul cum s-a comportat cât era în viaţă şi să fie alături de Emma în  eforturile ei diplomatice şi detectivistice.

     Volumul trei, Două adevăruri şi o provocare, continuă de la cliffhanger-ul în care ne lăsase finalul celui de-al doilea, odată cu apariţia tenebrosului Thayer Vega, fratele uneia dintre prietenele lui Sutton, Madeline, despre care nu mai ştia nimeni unde se evaporase. O teorie era chiar că se poate să fi fost ucis şi el. Dar iată-l aici. În plină noapte. În camera Emmei (văzută de toţi ca Sutton). Intrat pe fereastră. Emma, cu nervii întinşi la maxim de criminalul hărţuitor care continuase să trimită mesaje de ameninţare cu moartea în caz că nu-i respectă impunerile, şi bănuind deja că acesta ar putea fi chiar Thayer, reacţionează destul de isteric, țipând și trezind toată casa. În frunte cu tatăl său care manifestă o antipatie personală exacerbată, probabil cu-o istorie-n spate, faţă de băiat. Odată cu arestarea lui, Emma/Sutton se pomenește că toată munca ei de împăciuire cu surioara caustică, Laurel, se duce pe Apa Sâmbetei, pentru că aceasta pare să aibă sentimente puternice pentru intrusul reţinut. Acum o învinuieşte pe Emma de perfidie, eroina noastră substitutivă neînţelegând prea bine de ce. Pentru că dispărutul s-a înfiinţat anume la ea, pentru că a reacţionat disproporţionat şi a dus la arestarea lui sau pentru vreo altă problemă necunoscută ei, din trecut, acum reactivată?

   Singurul confident al Emmei, cel care a aflat toată povestea înlocuirii identitare, Ethan îşi continuă cucerirea pas cu pas a sufletului fetei. Relaţia se dezvoltă mai accelerat ca oricând, dar are parte şi de o umbră serioasă pentru că echipa de şoc a amicelor implicate în Jocul Minciunii, îl iau ca ţintă tocmai pe el  pentru una dintre celebrele lor farse răutăcioase. Emma are de ales între a lăsa după maliţioasele Laurel, Madeleine, Charlotte şi mai nou coptatele la grup gemene Twitter sau a se opune, luând o atitudine foarte ne-Sutton-iană şi ieşind complet din personajul interpretat.

     În continuare Sara Shepard are grijă să bată darabana pe creierașele noastre, îndreptând prin diferite întâmplări şi revelaţii dubiul asupra fiecăruia dintre personaje, chiar şi înspre cele mai îndrăgite. Modul de a intercala amintiri ale fetei-stafie, izbucnind din uitare în flash-back-uri istorisite la persoana întâi, atinge perfecţiunea, pentru că ajungi să-i aștepți retrospectivele ca pe cele mai mari dezvăluiri iluminante posibile. Fiecare comutare pe spiritul rătăcitor al lui Sutton, se constituie într-un deliciu special, nu numai cu aduceri aminte, dar şi cu  perspectivă nouă, trecută prin gândurile sale. Gânduri ce îşi analizează deosebirile de comportament faţă de sora sa, de exemplu: o discuţie mamă-fiică în miez de noapte, căreia Sutton pe când trăia nu i-a dat nicio şansă să se înfiripe, o încurajare de către Emma a unor fane ce o idolatrizau dar se şi temeau de ea în postura de Sutton-Miss Popularitate, genul de băieţi preferat de fiecare şi ce mai simte ea acum, chiar sub formă de fantomă, pentru Thayer.

     Când am luat în mâna acest volum trei eram singur că voi avea parte de un final, măcar parţial cum a fost cel pentru Micuţele Mincinoase. Fiindcă acolo s-au oprit traducerile în limba română, după rezolvarea cazurilor principale. Celelalte volume care mai tot apar în engleză reluând, probabil, alte fire ale epopeii grupului de micuțe amăgitoare amăgite. Iar cum din seria asta nu a mai fost publicat nimic la noi din 2012, mă gândeam că au abandonat-o tot aşa, după identificarea asasinului, chiar dacă alte linii de acţiune paralele vor continua… Ei bine, cu cât mă apropiam de sfârşitul romanului şi realizam cât de puţine pagini mai am, le răsfoiam pe cele rămase tot mai îngrijorat cu conștientizări exclamative de genul: Nuuuu! Nu mai sunt suficiente capitole ca să încheie totul satisfăcător, cu dezvăluri şi reacţii ale celorlalţi! Aaaa!!!! Mai există volume care nu au apărut în română! Iiiiii!!!

    Într-adevăr, ne rămâne speranţa că Editura Leda îşi va aminti de serie şi că vânzările exemplarelor rămase se vor accelera, astfel încât să dăm un semnal clar că fanii The Lying Game mai vor episoade din poveste. Poate e şi vina autoarei că o lungeşte atâta şi zăpăceşte editurile ce nu rezistă prea mult peste-o trilogie, dar nu sunt nici foarte multe motive ca s-o scurteze, pentru că acest al treilea volum, de pildă, este mai bun ca al doilea şi la acelaşi nivel de intensitate ca primul.

     Chiar dacă se deschide în mintea unei adolescente-fantomă, seria are foarte puţin supranatural, poate fi citită fără iritaţii şi de cei care nu suportă intervenţiile paranormale în cercetarea unei omucideri. Tot aşa cum povestea nu e deloc numai pentru adolescenți, deşi eroinele lui sunt încă la liceu. Dacă am înţeles bine în an terminal, dar nu se omoară nimeni de grija studiilor universitare, aşa că cerința: “Să se afle în ce clasă sunt protagonistele!”, ar putea fi o taină provocatoare de descifrat, în sine.

    Două vorbe comparative despre ecranizarea TV. Aproape că nu au nicio legătură, serialul și seria de cărți, în afară de numele personajelor, locaţii şi premise. Acolo Sutton trăieşte şi a pornit să îşi caute mama, substituirea cu geamăna Emma fiind o înţelegere frăţească. Ethan seamănă mai mult cu bad boy Thayer şi invers, fiind el iubitul secret al lui Sutton, nu viceversa. Gata, nu vă mai confuzez cu diferenţe şi asemănări, mai ales că nu am văzut serialul, ci doar am strâns mărturii feminine despre el. Ideea este că neavând mare legătură, pot fi savurate în mod individual şi fără teamă de spoilere reciproce. Acelaşi gen de gust, dar o altă reţetă.

     Nu ai cum să scapi fascinaţiei micuţelor mincinoase şi fetelor un pic mai măricele din Jocul minciunii. Pentru că, dacă ai continua progresiv, înseamnă că nu te-ai lăsa atras/ă nici de intrigile din Gossip Girl ori Cruel Intentions, şi că nu le-ai simpatiza nici pe tipele din Totul despre sex sau din Neveste Disperate. Ele sunt exact aceleaşi personaje, aflate la diferite stadii de evoluție. Ale Sarei Shepard într-o panoramă şi o perioadă a vieţii mai idilice, având parte şi de o doză zdravănă de mister criminogen în plus.

Cartea Două adevăruri şi o minciună (seria Jocul minciunii #3) de Sara Shepard poate fi comandată de pe site-ul Editura Leda

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Două adevăruri şi o minciună