Noaptea eclipsei – Federaţia Terra, aflată sub conducerea Cupolei, întreprinde călătorii temerare în spaţiul cosmic. Însă satelitul lui Jupiter, Europa, ascunde sub crusta sa de gheaţă pânze bogate de apă limpede, dar şi pericole nebănuite. Din voinţa acestei planete organice ia naştere Matca, o putere necunoscută, plănuind să transforme entităţile cu inteligenţă artificială de pe Terra într-o nouă civilizaţie, postumană. Dar neamul atlant al Înţelepţilor Haruni, cei care veghează de milenii toate formele de viaţă create din gândirea Marii Conştiinţe, trimite semne şi mesageri către pământeni, vestindu-i asupra primejdiei.
Al treilea volum al seriei LUMI LA RĂSPÂNTIE pune întrebări născute din realitatea prezentului: Există oare riscul ca inteligenţa artificială să se emancipeze de sub tutela umană? Ar putea ea să atingă complexitatea naturii biologice, devenind o nouă specie, cu o conştiinţa superioară civlizaţiei noastre?
Noaptea eclipsei ne îndeamnă să medităm la valorile umane fundamentale: încrederea, iubirea, dorinţa de cunoaştere, speranţa, puterea de sacrificiu. O carte despre forţa şi vulnerabilitatea omului şi a civilizaţiei căreia i-a dat naştere.
Sursa: Editura Nemira
Legături de sânge - Jo Nesbø - fragment Titlu: Legături de sânge Autor: Jo Nesbø Editura:…
Fără niciun regret - Mary Kubica - recenzie Titlu: Fără niciun regret Autor: Mary Kubica…
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
View Comments
Încă nu am reușit să încep această serie. Sper să mă revanșez curând :)
o sa zic pas la aceasta serie
Într-adevăr, valorile umane fundamentale sunt evaluate cel mai bine în condiții extreme. Voi citi și eu această serie. Titlurile mi se par foarte bine alese.