Retete culinare

Dovlecel pane, Gulaș de crab picant, Ruladă din cartofi cu ricotta și file de somon, Ștrudel cu dovleac

Dovlecel pane, Gulaș de crab picant, Ruladă din cartofi cu ricotta și file de somon, Ștrudel cu dovleac

1.Aperitiv: Dovlecel pane:

-se taie felii dovlecelul și se presară cu sare;
-se lasă la frigider 30 min;
-se scurge bine de apă și se trece prin făină, apoi prin ou;
-se prăjesc la foc mic pe ambele părți.

2. Gulaș de crab picant (Iliuţa):

-600 g crab tăiat rondele le condimentăm după gust și le sotăm pentru două minute pe fiecare parte;
-în uleiul în care am prăjit peștele sotăm 2 cepe tocate cubulețe și un ardei gras roșu tocat feliuțe;
-adăugăm 3 cartofi tăiați în cuburi, 2 morcovi tăiați rondele, sare, piper, cimbru și busuioc;
-punem 500 ml de apă sau supă, 150 ml pastă de roșii, un ardei iute tocat mărunt și 4-5 căței de usturoi;
-lăsăm la fiert pentru 20 minute;
-punem peștele și mai lăsăm 10 minute la fiert;
-la final adăugăm verdeață după gust.

3. Ruladă din cartofi cu ricotta și file de somon (Iliuţa):

-6 cartofi mari îi curățăm de coajă și îi tăiem feliuțe subțiri;
-într-o tavă pentru cuptor tapetată cu hârtie de copt presărăm 100 g parmezan răzuit și așezăm feliile de cartofi astfel încât fiecare dintre acestea să se suprapună parțial celei anterioare atât vertical cât și orizontal;
-condimentăm cu sare, piper, rozmarin și busuioc;
-presărăm 100 g parmezan răzuit lăsăm compoziția pentru 30-35 minute în cuptor la 180 de grade până capătă o nuanță aurie;
-între timp pregătim umplutură din 400 g ricotta o amestecăm cu 4 cepe verzi tocate mărunt;
-3 felii de somon condimentate cu sare, piper și rozmarin le prăjim pentru două minute pe fiecare parte după care le tamponăm pentru a elimina excesul de grăsime;
-așezăm uniform compoziția de ricotta și ceapă verde, așezăm feliile de somon peste cartofi și rulăm cu grijă pe lungime, obținând la final un rulou pe care îl vom lăsa pentru încă 15 minute la cuptor.

4. Ștrudel cu dovleac (Vero):

-Aluat- făină, sare, ulei, zahăr vanilat, bicarbonat, unt;
-cantitățile le alegeţi singuri, eu am făcut 32 de ștrudele;
-700 gr făină, puțină sare, 2 pliculețe zahăr vanilat, 100 ml ulei, 1 linguriță rasă de bicarbonat pe care-l stingem cu lămâie și apă călduță cât cuprinde;
-frământăm bine;
-împărțim în 2 și întindem;
-ungem cu unt moale fiecare bucată o împăturiţi în 2, mai ungem o dată și o mai împăturim;
-apoi o dăm la frigider 1 oră;
-pentru umplutură pregătim dovleacul ras, zahăr și griș;
-tăiem aluatul în felii și facem biluțe mai mici ca un ou de găină, întindem fiecare biluță foarte subțire;
-punem un rând de dovleac, apoi 1 lingură și jumătate de zahăr și deasupra presărăm puțin griș;
-rulăm și punem în tavă pe hârtie de copt;
-când băgăm la cuptor ungem fiecare ștrudel cu ou și presărăm puțin zahăr brun sau când sunt reci adăugăm zahăr pudră.

Reţete culinare

Culinar

Arci

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

4 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago