se zbat sub pleoape aşteptări de tine,
îmi dezveleşte noaptea nu ştiu cine
şi nu ştiu cum te tot respir în gând
iar „mai târziu” e fructul lui „curând”,
fruct când amar de tot şi când divin
şi plâng cu el şi-apoi la el mă-nchin,
îmi moţăie şi stelele pe drum,
nesomnu-mi te visează nu ştiu cum
şi ochii lui deschişi ca un răsfăţ
nasc ochii tăi de care mă agăţ
şi-aşa trăiesc murind fără să ştiu,
plutind între „curând” şi „prea târziu”,
iar pe-acest drum şi trudnic şi păgân
nici mie însămi nu îmi mai rămân
că mă duci tu cu tine şi nu ştii
ce freamăt creşte-n drumuri când nu vii,
cum cade timpul ăsta fără tine
buimac şi-nfometat s-ajungă „mâine”,
cum smulg din sânge chipul tău plecând,
scrâşnind din ore cercul unui gând
în care-nchid târziul şi te-aştept –
şi-n loc de inimă, doar tu îmi baţi în piept
şi înc-o seară-mi cade-n dor pe drum,
tu-mi baţi în piept dar n-am cui să o spun,
iar pe sub pietre-nmuguresc făclii
să nu te rătăceşti de-o fi să vii …Nina Tărchilă
Dacă-mi ești lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopțile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc
Și să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire și de bucurie
Când te țin în brațe și te am în gând.
Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îți voi fi-ncântare și te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin
Și-n cărări celeste-alături vom păși,
Înspre epilogul nostru în destin.
Taina gaițelor - Anthony Horowitz - blog tour Titlu: Taina gaițelor Autor: Anthony Horowitz Titlu…
Bloody Women - Femei sângeroase - Helen Fitzgerald - recenzie Titlu: Bloody Women / Femei…
Cimitirul mării - Aslak Nore - Crime Scene Press - blog tour Titlu: Cimitirul mării…
Spărgătorul de gheață - Seria Srindberg, vol.2 - Kristina Ohlsson - blog tour Titlu: Spărgătorul…
Ultimul Reich - Brian Klein - Editura Niculescu - recenzie Titlu: Ultimul Reich Autor: Brian…
Nepăsătorii - Sarah Wynn-Williams - Editura Alice Books - recenzie Titlu: Nepăsătorii Autor: Sarah Wynn-Williams …
View Comments
Frumos duel!
Frumoase poezii, le citesc, le înțeleg, dar nu pot spune că sunt fana lor. Felicitări!
Niste versuri fermecatoare :) Felicitari!
Superbe poezii!
Fiecare poezie este unică prin trăirile pe care le transmite cititorului. Sunt superbe ambele! Felicitări din suflet!
Multumim Nina Tarchila si Daniel Visan.
O placere sa va citim