“A fost odata…”Povestea Inei

“A fost odată…” Povestea Inei

  Am să vă spun o poveste reală de pe vremuri, vremea bunicilor, aşa cum mi-a fost povestită de ei cam când aveam vreo 16 ani şi puteam să înţeleg toate nuanţele.

   Personajul principal: o fetişcană frumoasă, harnică, dar şi mândră şi încăpăţânată, dintr-un sat din zona Harghitei, sat cu vorbitori de limba maghiară, unde tatăl ei era primar. Şi pe vremea aia tinerii râdeau, glumeau şi se prosteau ca şi acum, doar că mentalitatea oamenilor era mai diferită.

   Inei (eroina noastră) îi făcea curte băiatul măcelarului din sat Vasi, persoană importantă că de…în ierarhia satului românesc de atunci: primarul, popa, dascălul, doctorul, miliţianul, măcelarul şi brutarul erau persoane importante. Împreună la horă, la plimbare, la poartă, Vasi îşi lua din ce în ce mai mult aere de stăpân sigur pe el, sigur de viitoarea lui mireasă (pe care nici nu se obosise încă să o ceară) lucru pe care Ina nu-l prea acceptă.

   Într-o duminică, după slujbă, fetele strânse în grup în curte se distrau comentând despre băieţi (vi se pare cunoscută faza?), râdeau, glumeau. Ina n-a ştiut niciodată ce a auzit Vasi sau i s-a părut că aude, dar a venit nervos la ea şi a certat-o ca pe un copil, iar când ea i-a ripostat i-a tras o palmă. Hm!!!gravă greşeală…Din momentul acela Ina a hotărât să se răzbune.

   A fost providenţială invitaţia mătuşii ei de a petrece ceva timp la ea la oraş. A stat acolo o lună, timp în care a cunoscut un băiat blând, cu ochi albaştri, sfios şi politicos, care făcea armata acolo. Şi de data asta Ina chiar s-a îndrăgostit. Când a plecat acasă acceptase cererea în căsătorie a lui Petru, acesta mai avea două luni de armată, urmând apoi să vină după ea. Ina era îndrăgostită, dar a tăcut, hotărâtă să–şi ducă la capăt răzbunarea. A fost mai rea, dar Vasi credea că e din cauza palmei şi încerca să-i între în voie. Singurul căruia îi spusese adevărul despre dragostea ei, despre Petru, despre hotărârea ei de a-l lua de soţ, a fost tatăl ei, care i-a dat binecuvântarea, supărat şi el pe Vasi, mai ales că Ina era copilul lui preferat. Hotărât s-o dea gata pe Ina, Vasi a plecat cu părinţii la oraş să cumpere lucruri care credea el că-i vor plăcea fetei în noua casă, foarte sigur că va fi a lui. Hm…n-o cunoştea deloc!

   Dar surpriză….în perioada de timp când el era plecat, Petru a venit, a cerut fata, s-au cununat (doar tatăl ei era primarul) şi au plecat în oraşul lui (în cealaltă parte a ţării), unde urmau să facă ceremonia la biserică şi nunta. Curând s-au mutat în oraşul lor şi părinţii Inei, aşa că veştile din satul lor n-au mai venit. Au avut copii, a trecut războiul şi viaţa s-a derulat cu bune şi cu rele ani buni, Ina devenind bunică.

   Fiica ei locuia într-un oraş mai mare la o ora distanţă şi nepoţica ei preferată Ana era tot timpul în vacanţă la bunici. La finalul vacanţei de vară Ina îşi ducea nepoţica acasă cu trenul. La un moment dat în compartiment au intrat un domn cam de vârstă Inei însoţit de altul ceva mai tânăr. Ana şi-a văzut bunica tresărind puternic, roşind dintr–odată şi făcându–şi de lucru cu mâinile. S-a mirat…n-o văzuse niciodată altfel decât sigură pe ea (de altfel toţi îi spuneau mai în glumă mai în serios-jandarmul cu suflet de aur). Privi spre domnul în vârstă care o fixa uluit pe bunica ei. Deodată acesta îi spuse colegului lui: ”Ţi-am povestit despre prostia pe care am făcut-o în tinereţe, nu? Şi despre fata pe care am iubit-o mai mult decât pot spune şi din cauza căreia am rămas singur?!”

   Se-ntoarse brusc către Ina întrebând cu duioşie şi regret în glas: ”Ce mai faci Ina? Eşti bine? Eşti fericită?!! ”Şi zăgazurile s-au rupt şi cei doi au povestit ca doi buni prieteni, cu maturitate, cu duioşie şi regrete din partea lui şi un pic şi din partea ei (sau poate ruşine pentru modul copilăresc cum procedase?!) Vasi ajunsese acasă, aflase ce-a făcut Ina, a încercat s-o caute, dar nimeni nu-i spunea nimic, apoi părinţii ei au plecat din sat, a venit războiul. La final era alt om, viaţa l-a purtat şi pe el departe de sat şi incredibil de aproape de orăşelul unde locuia Ina (dar nici unul n-a ştiut), nu s-a căsătorit niciodată, a ajuns directorul unei fabrici de mezeluri şi fiindcă i se stricase maşina a hotărât să ia trenul, fără a bănui măcar o clipă ce surpriză îi rezervă viaţă.

   Ana n-a înţeles atunci mare lucru, abia în vara când a împlinit 16 ani (pentru că şi ea iubea) Ina i-a spus povestea ei. A recunoscut că a fost şi o încăpăţânare dictată de orgoliu, sau poate pentru că nu-l iubise cu adevărat pe Vasi a fost mai multă infatuare. Singurul om pe care Ina l-a iubit necondiţionat, până la capăt, a fost Petru, care n-a dezamăgit-o niciodată.

  Ştiu că poate vă pare siropoasă povestea, dar este sută la sută reală. Protagoniştii au plecat de mult spre alte stele, dar nepoţii îşi amintesc şi acum cu drag povestea de iubire a bunicilor lor.

Această a fost povestea Inei, vă aşteptăm şi pe voi cu noi poveşti.