Fragment din volumul “Triunghiul de foc” de Nicoleta Tudor – Cadranul autorului

Fragment din volumul “Triunghiul de foc”, de Nicoleta Tudor – Cadranul autorului

Arșița amiezii

Natalia ajunse acasă, în arșița amiezii, după ce se despărți de Eliza, dar pe retina ei încă persista Sebastian, precum rămâne soarele, când priveșți direct spre el, și încă îl mai vezi când închizi ochii. Sebastian, ce nume frumos, își spuse Natalia. Era ferm convinsă că este bărbatul care le-a privit în acea noapte, îi simțea energia. Fără să își poată explica de ce, simțea un ghem puternic în stomac, la fel ca în acea noapte, când privind în întuneric, îl văzu stând în fața casei lor și privind spre ea. Închise ochii și văzu întunericul ochilor lui. Era ceva misterios la acest bărbat. La Sebastian. Era convinsă că se vor mai întâlni. Își dorea să se mai întâlnească. Și dintr-o dată, Ovidiu era, undeva, în spate. Și dintr-o dată se gândea la Ovidiu cu indiferență. Nu îi părea rău pentru ce îi făcuse. O merita omul. Nici cu el nu se mai putea întâlni, astăzi s-a convins de asta. Aproape că îi era milă de el. Aproape, căci gestul lui de la final, o făcu să se întrebe unde dispăruse tandrețea cu care o tratase timp de doi ani de zile. Parcă era alt om. Bun, dacă sexul era pentru el un fel de sport, îl lovise la temelie prin ceea ce îi făcuse. Dar, nu-i nimic, mai puțină mișcare, în acest caz, nu îi strica nici lui.

Când intră în casă, își aminti instantaneu de Claudia, sperând să o găsească acasă. În schimb, în bucătărie, mama ei împreună cu bunica și mătușile, erau foarte îngrijorate. Claudia nu apăruse. Nu reușeau să o localizeze, ceea ce era foarte grav.

Simt că nu este departe, este în zonă, și ce este mai grav, e că sigur are o vrajă se ascundere. Altfel o localizam, zise Eleonora, căzută pe gânduri.
Cât de diabolic poate fi un om, să o răpească pe Claudia? Întrebă Natalia, foarte îngrijorată.
Atât de diabolic încât să o răpească, răspunse Ioana, căzută pe gânduri. Atât de diabolic încât noi nu o găsim. Și nu a răpit-o din bunătate, deci, da, e diabolic. Nu știu cu cine avem de-a face, nu știu de ce a răpit-o, dar vom descoperi.
Trebuie să facem ceva, zise Natalia, cred că până la urmă va trebui să anunțăm poliția.
O găsim noi și fără poliție, îi spuse Eleonora. Vreau ca diseară să fiți acasă, voi, fetele. Avem treabă. Trebuie să o găsim. Vom folosi sursa. Vom folosi globul. Vom da de ea.

Când auziră ușa de la intrare, se uitară toate, cu speranța ca cea care întră pe ușă să fie Claudia. Dar nu era ea. Era Andrei, soțul Ioanei. Toate amuțiră. Nu știau cum să îi dea vestea.

Hei, ce fac fetele? Întrebă acesta vesel când întră în bucătărie, dar zâmbetul îi dispăru repede de pe buze când privi către ele, încercând să afle din priviri răspunsul, privirea lui plimbându-se de la una la cealaltă. Ce s-a întâmplat? Întrebă până la urmă.

Claudia a dispărut, îi răspunse Ioana direct.

Cum s-a întâmplat asta? Când?

Azi noapte, îi zise Natalia. Azi noapte mi-a trimis un mesaj, “Help”, și atât. Azi dimineață când am sunat-o, cică nu era în aria de acoperire.

Și ați anunțat poliția?

Ce s-a întâmplat, întrebă Marius, care tocmai intrase cu Angela pe ușă, auzind discuția.

Nu s-a întâmplat nimic, spuse și Eleonora și Sulfina în același timp.

Eu cred că ar trebui să îi spunem, le zise Angela, din spatele lui. Este prietenul meu, deci nu este cazul să avem secrete.

Cu condiția să nu implice poliția, deocamdată, îi răspunse Ioana, Angelei.

Toate privirile femeilor erau îndreptate către Marius. Din moment ce era prietenul Angelei, dintr-o privire se înțeleseră să îi spună și lui.

Claudia a dispărut azi noapte, îi spuse Angela, privindu-l în ochi.

Sunteți sigure că a dispărut? Adică, nu a rămas la cineva…., la vreo petrecere, spuse încurcat Matei, căci știa multă lume, inclusiv el, despre felul libertin de a fi al Claudiei.

Sigur a dispărut, răspunse tristă Natalia. Dacă rămânea undeva, până la prânz se întorcea sigur. Plus că azi noapte, mi-a trimis un mesaj. “Help”.

Și? Ce ați făcut? Aveți vreo bănuială cu cine s-a întâlnit? Îl cunoșteați? Știți ceva?

Marius își luase deja rolul de polițist în serios.

Tot ce știm, e că a dispărut. Și nu dăm de ea, îi răspunse Anastasia, care tăcuse până atunci, pierdută în gânduri.

Marius le privi pe femei, pe rând, fascinat fiind de această familie, și de poveștile pe care le aflase de la localnici în cei trei ani de zile, de când lucra în zonă. O plăcuse pe Angela de când o văzuse pentru prima oară, dar, niciodată nu avusese ocazia să se apropie de ea astfel încât să îl observe și aceasta. Ce-i drept, familia Brădulescu stătea departe de localnici, și nu era nimeni care să poată spune că îi cunoaște cu adevărat. Acum, gândea el, dacă din tot ce a auzit despre această familie, măcar un strop este adevărat, atunci o vor găsi cu siguranță, și fără ajutorul poliției. Asta nu înseamnă că el va sta deoparte la căutarea Claudiei. Intențiile lui erau dintre cele mai serioase cu Angela, așa că va face tot ce îi va sta în putere să ajute familia femeii pe care o admira.

Tinere, îi zise Eleonora, tu știi în ce familie ai intrat?

Marius roși instantaneu la această întrebare directă a bunicii Angelei.

Cred că știu câte ceva, spuse el, încât să îmi fac o idee.
Atunci înțelegi de ce nu avem noi nevoie de poliție. Și mai înțelegi și că Angela face parte din această famile, iar noi avem nevoie de discreție.
Înțeleg foarte bine, și vă asigur de toată discreția mea, răspunse Marius, înclinând capul cu respect în fața Eleonorei.
Este bine atunci, căci la noapte vom avea nevoie de energie masculină, și un bărbat în plus, nu cred că ne strică.

– Buni, eșți sigură, întrebă Angela, privind când la Marius, când la bunica ei. Încerca să descifreze dincolo de expresia serioasă a lui Marius. De mici s-au obișnuit ca ceilalți copii să le privească cu suspiciune, ca pe niște ciudățenii. Încă își mai amintea perioada din clasele primare când se lăsa liniștea pe holurile școlii când intrau ele. Se făcea loc în jurul lor de parcă ar fi fost speriați să nu îi contamineze cu vreun virus. Încet, încet, copii s-au obișnuit cu ele, dar nu a reușit niciodată să treacă de bariera suspiciunii, astfel încât, niciodată nu au reușit să se apropie sau să lege relații de prietenie cu colegii lor. Acum, privea curioasă către Marius, și încerca să găsească acea urmă de suspiciune pe chipul lui. Dar el o privea cu seriozitate, luând în serios ceea ce îi spusese bunica ei.

Vă stau la dispoziție, îi spuse foarte serios Marius, Eleonorei. Oricând aveți nevoie, sunt la dispoziția dumneavoastră.

– Atunci, până stai la dispoziția bunicii, te pot servi cu un ceai, îi zise Angela, recunoscătoare. Încă nu știa cum să reacționeze cu el, era primul bărbat pe care îl aducea acasă, și se simțea oarecum jenată față de familia ei.

– Atunci eu mă retrag, le zise și Andrei, în timp ce ieșea din bucătărie, îndreptându-se spre scări. El se obișnuise cu familia soției lui, pe care o iubea ca pe ochii din cap. Renunțase la familia lui pentru Ioana. Familie lui îl renegase, știind cât de cât cu ce se ocupa familia Ioanei. Renunțase la tot pentru Ioana, și deși avusese o situație materială foarte bună, o luase de la capăt cu Ioana, mutându-se la ea și pornind împreună afacerea pe care o aveau, și care, după mulți ani de muncă asiduă, începuse să prospere. În timp învățase să conviețuiască cu cele trei femei mai în vârstă, soacra lui și surorile acesteia, precum si surorile Ioanei, până s-au căsătorit. Ajunsese apoi să le îndrăgească foarte mult, acestea răsfățându-l, fiind singurul bărbat din casă. Tot ce își dorea el era să le ofere o viață liniștită, pentru liniștea pe care ele i-o ofereau. Viața lui a fost împlinită când au apărut și cele trei fiice ale lui, pentru care și-ar fi dat viața. Avea încredere în ele, cunoscându-le bine, și știind că nu ar fi făcut rău, voit, nimănui, niciodată, chiar dacă puterile lor le-o permiteau. Și după zilele lungi de muncă, era o binecuvântare pentru el să ajungă acasă la familia lui frumoasă.

Bem ceaiul la mine în cameră? Îl întrebă Angela pe Marius.
Cum vrei, îi spuse acesta, stânjenit, privind jenat către celelalte femei.
Haide atunci, îi zise ea, luându-l de mână cu mâna liberă, căci în cealaltă, ducea cu măiestrie tava cu ceai.
Hai să te ajut, îi zise el.
Nu-i nevoie. O pot trimite singură înainte, dar nu vreau să te sperii, așa, din prima.

Marius râse ca de o glumă bună.

Nu râde, îi zise ea serios. Chiar pot face asta.

El o privi neîncrezător, apoi râzând, îi zise:

Pe bune? Chiar poți face asta? Vreau să văd. Serios.

Cum vrei, îi zise Angela, și tava porni singură, înaintea lor în timp ce Marius o privea fascinat.

Nu pot să cred, a zis, neputându-și lua ochii de la tava care levita în fața lor.

Ba să crezi, îi zise Angela râzând. Așa că, ai grijă, asta pot face și cu tine, dacă mă superi.

Nu te voi supăra niciodată, îi promise Marius, solemn.

Eu ți-am zis, să nu zici că nu te-am avertizat.

Când intrară în cameră, Angela recuperă tava și o așeză pe măsuța dintre cele două fotolii comode de lângă geam. Camera era spațioasă, iar pe peretele de deasupra patului, Angela își organizase o mică bibliotecă, pentru a citi în cameră atunci când nu citea în living. Toate hainele ei erau într-un dressing, dormitorul fiind destul de aerisit, toată mobila constând în cele două fotolii cu măsuța dintre ele, patul mare și o noptieră, pe care erau stivuite cărți.

Și, încă nu te-ai pregătit să o iei la fugă? îl întrebă ea în timp ce îi făcu semn să ia loc pe unul dintre fotolii.

Nu am de gând să o iau la fugă, îi răspunse el serios.

Și cam de când nu ai de gând să faci asta?

Cam de acum trei ani, când în alimentară, i-ai pus înapoi în geantă portofelul doamnei, din buzunarul celui care i-l furase, îi zise el, privind-o cu un zâmbet în colțul buzelor.

Pfff, și eu care eram atât de mândră că nu a observat nimeni.

Păi, nu a observat nimeni…., în afară de mine.

Atunci chiar ești un polițist bun.

(Fragment din volumul “Triunghiul de foc”)