Carti thriller

G de Daniel Sánchez Pardos – Editura Rao – prezentare

G, de Daniel Sánchez Pardos – Editura Rao – prezentare

G

Daniel Sánchez Pardos

Editura Rao

Thriller istoric

Descoperă o mică parte din istoria Barcelonei

   Te invităm într-o călătorie plină de mistere, în care secretele sunt rareori dezvăluite. În care acțiunea te pune pe o pistă falsă, evenimentele te fac să te-ndoiești de prietenia lui Gaudí, cel care mai târziu avea să creeze Sagrada Familia, să fii uimit nu numai de cunoștințele, ci mai ales de puterea lui nemărginită. Îți propunem, pentru acest sfârșit de vară, să descoperi o mică parte din istoria Barcelonei, să rătăcești, cu personajele cărții, pe străduțele acestui oraș complex și fascinant.

   În octombrie 1874, Gabriel Camarasa, care tocmai s-a întors la Barcelona după mai mulți ani petrecuți, cu familia, în exil la Londra, se împrietenește cu un student în anul doi la Arhitectură pe nume Antoni Gaudí, înzestrat cu o inteligență deosebită. Cadavrul unui dușman declarat al tatălui lui Gabriel este găsit într-o pensiune lugubră. Toate indiciile duc spre capul familiei, posesor al unui ziar de senzație, unde lucrează atrăgătoarea Fiona Begg. Gaudí, Gabriel şi Fiona se transformă, pe neașteptate, într-un trio de detectivi, care va pătrunde, fără să bănuiască, într-o lume de pericole și amenințări. Gabriel își dă seama că nu știe care sunt adevăratele afaceri ale tatălui său și în ce mașinații politice este implicat acesta. În ceea ce îl privește, Gaudí se dovedește un student extrem de talentat, interesat de chestiunile ezoterice și care, în plus, are legături cu clasele de jos ale societății, alături de care pune la cale activități misterioase.

 Fragment:  ,,Tramvaiul se opri în colţul străzii Canuda, făcând să răsune de mai multe ori clopotul care anunţa capătul liniei. „Cauze care nu țin de controlul şi de voinţa companiei“, anunța controlorul, ale cărui
cuvinte împrumutaseră, brusc, un ton sobru. Acesta, un băiat imberb, cu un aer bolnăvicios, în ultima jumătate de oră, nu făcuse altceva decât să se învârtă cu o stângăcie înduioşătoare în jurul singurei domnişoare din vagon, dar acum, silit de împrejurări, strângea mânerul semnalului de alarmă cu siguranţa unui profesionist trecut prin tot felul de situaţii neprevăzute.
− Vă rugăm să părăsiţi vehiculul în ordine! repeta el, sprijinindu-se acrobatic de treapta uşii laterale şi rotindu-şi neîncetat mâna dreaptă. Nu vă apropiaţi de cai! Păstraţi biletele pentru reclamaţii ulterioare!
Patru vehicule de pompieri, ale căror cai fuseseră deshămaţi, ocupau aleea centrală a bulevardului La Rambla1, luptându-se cu flăcările unui incendiu care, după toate aparenţele, depăşea cu mult posibilităţile lor modeste. Unul dintre vehicule invadase, cu tot arsenalul său de tulumbe, strada care cobora spre mare, în timp ce, de jur împrejur, se adunaseră zeci de curioşi, fără să le pese că stăteau
chiar pe şinele de tramvai care treceau pe acolo….citeşte continuarea pe Editura Rao

Apariţii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

G de Daniel Sánchez Pardos

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

7 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

2 zile ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

5 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

6 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago