Interviu altfel cu Simona Stoica

Interviu altfel cu Simona Stoica

S-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcții creative, decide să urmeze cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development.
Editor si redactor la palarisme.ro.

Împrăştiată, dar creativă, cu nasul în cărţi şi mereu pe fugă. Încăpăţânată şi cu un doctorat în Sarcasm. Duşmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu caştile în urechi oriunde merge, imaginaţia o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Simona acceptă „Provocarea” noastra şi cade în „Capcana” de-a ne raspunde la un mini interviu altfel.

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Îmi amintesc că atunci când aveam şapte ani ne-am mutat la casă şi nu voiam să mai plec din curte. Îmi plăcea libertatea, să ies noaptea în grădină, chiar dacă lipseau florile sau copacii: ştiam că în următorii ani acest loc se va transforma într-un paradis, în mica mea oază, iar acum a ajuns o junglă, un loc sălbatic şi exotic, în care pierd noţiunea timpului. O amintire care mă emoţionează foarte mult, surprinsă şi în fotografii, este momentul în care mi-am făcut un culcuş în curte: mi-am luat o pătură şi câteva perne, m-am echipat în „hainele mele pentru ieşit cu câinii”, apoi am adormit cu ei. Ca să fie totul clar, atunci aveam 13: doi adulţi, Tano şi Lady, alături de care am crescut, doi prieteni extraordinari, dar care din păcate au murit de bătrâneţe în urmă cu câţiva ani, şi 11 pui, care dormeau pe mine, pe picioare, pe braţe, pe orice loc liber pe care îl găseau. Îmi e tare dor de acea perioadă.

2. Cum s-a integrat adolescenta Simona în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
Primul an de liceu a fost foarte greu. Eram încă ataşată de grupul pe care l-am avut în 5-8, alături de care mergeam în continuare în vacanţe. Cu ei jucam canasta şi 12 ore fără pauză. Ne lăsai noaptea în bucătărie şi dimineaţa ne găseai tot acolo, cu mâncare improvizată şi niciun semn de oboseală. Pentru cei care au citit Provocarea, eram exact ca Desiree. Nervoasă, încăpăţânată, egoistă şi retrasă, de parcă nu voiam prieteni noi şi voiam doar să mă întorc la fosta mea clasă. Îmi era greu să mă concentrez, să învăţ şi abia când mi-am dat seama că media mea are probleme serioase, mi-am revenit. Am fost tocilara simpatică, dar ambiţioasă, care voia mereu 10 pe linie. La prima notă mică, m-am trezit.

Primul sărut a fost atât de imprevizibil şi de neaşteptat, încât nu am realizat prima oară că s-a întâmplat. Eram la o aniversare şi jucam „sticla” (aşa îi spuneam atunci, nu ştiu dacă are o denumire fancy acum). Porunci clasice, glume forţate şi timide (eram altă generaţie). Şi sticla s-a tot învârtit, până când am ajuns față în faţă cu băiatul de care eram îndrăgostită (fluturi în stomac şi toate cele). Noroc că stăteam toţi pe podea şi că el s-a ridicat, pentru că eu abia dacă mă puteam mişca. Sărutul a fost scurt şi intens şi m-am înroşit rău de tot (nici măcar nu eram roşcată atunci, aşa că efectul a fost şi mai puternic). Nu sunt sigură, nu vreau să mă uit în oglindă ca să verific, dar cred că m-am înroşit şi acum, amintindu-mi cât de vrăjită eram de el.

Cât despre prima întâlnire… ugh, limba ascuţită o am de mică. O să spun doar partea cea mai amuzantă:
El: Vrei să ieşim şi să bem o cafea?
Eu: Nu beau cafea.
Da, sunt fără cuvinte. Şi îmi plăcea de el, dar nu am putut opri cuvintele să fie rostite.

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?
Am vrut să fiu pictoriţă şi autoare. Mi-am dat seama că nu am răbdarea necesară pentru a exersa în fiecare zi, până când mâna mea avea să fie stabilă şi desenele să evolueze puţin câte puţin, aşa că am renunţat la pictură şi m-am mulţumit cu câteva schiţe făcute în grabă, caricaturi pe la spatele caietelor şi imagini abstracte, pe care doar eu le puteam desluşi. Nu credeam că avea să se întâmple vreodată, dar în 2014 mi-am publicat primul roman şi visul meu (ăla mare şi frumos şi greu de exprimat în cuvinte, care te face să te bâlbâi când pomeneşti de el) din copilărie a devenit realitate. Important de menţionat: la botez, printre lucrurile pe care le-am ales, a fost şi pixul (alături de bijuterii şi de bani). Sincer, eu credeam că am să ajung o infractoare, un hoţ invizibil, care avea să devină o legendă.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
Din relaţiile de până acum, mi-a lipsit libertatea. Nu pot să fiu cu o pesoană care vrea să ştie mereu unde sunt, cu cine mă întâlnesc, de ce fac un anumit lucru. Nu-mi place să dau explicaţii şi nu cred că este normal să îi ofer partenerului „programul” meu, ca să mă verifice sau să ştie totul despre mine. Unde mai este farmecul, misterul? Încrederea?

Văd o viaţă imprevizibilă, în care fiecare zi este o nouă aventură. Vreau libertate, energie, voie bună, suspans, înţelegere şi, cel mai important, comunicare şi sinceritate.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?
Fără limite, fără restricții. Tot ce e bun şi tot ce e rău. Fără minciuni sau adevăruri blânde. Totul sau nimic.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?
Aş vrea să călătoresc până când umbra mea o să dispară de pe pământ. Am vizitat peste zece țări şi aceste vacanţe m-au schimbat foarte mult, mi-au deschis ochii şi mi-au arătat o lume atât de diferită, de nouă şi de incitantă, încât eram mereu tristă când reveneam în ţară, pentru că aici ştiam ce aveam să găsesc, aici surprizele sunt rare şi există prea multă răutate. Nu spun că totul este perfect în străinătate: nici pe departe. Dar este altfel. Nu e un secret că sunt o bookaholică şi că iubesc să citesc şi că biblioteca este cea mai preţioasă comoară pe care o am. Sunt dependentă de canastă, seriale şi rentz. De discuţii în pijamale cu prietenii, până la 6 dimineaţa. De cocktail-uri şi de shot-uri (nu m-am îmbătat vreodată, îmi cunosc limita, dar nu voi spune vreodată „nu” unei sticle de vodkă sau de tequila, mai ales dacă am şi compania potrivită). Îmi place să scriu recenzii şi articole kilometrice, să mă uit la tenis, snooker şi la handbal (Djokovic, The Rocket şi Germania/Croaţia – băieţi, România – fete)… descoperiți singuri. Doar am spus că vreau mister, nu?

Mulțumesc mult de tot pentru interviu, dragă Arci!

Mulţumesc Simona că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări….. altfel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili & Iasmy!