Interviu cu autoarea O.G. Arion
Dacă ar fi să ne dai câteva repere despre tine, care ar fi acestea?
Oh, nu ştiu cu ce să încep. Cel mai bine ar fi să îţi spun ce sau cum NU sunt. Nu sunt modestă. Nu sunt prizoniera limitelor. Nu spun întotdeauna tot ceea ce cred sau simt, dar asta nu mă face ipocrită, ci diplomată. Nu îmi place să mi se spună ce să gândesc. Nu sunt adepta uniformelor, a tendinţelor sau a mentalităţii de masă. Să mai spun?
Ce te-a determinat să începi să scrii? Care îţi sunt sursele de inspiraţie?
Nu am început să scriu pentru că mi-am propus să fac asta, ştii, doar că să bifez ceva pe o listă. Cred că totul a început în copilărie, pe vremea când ascultam discuri cu poveşti şi visam cu ochii deschişi la lumi magice. Strângeam în mine „minuni”, cream în gând personaje şi tot felul de aventuri în care, evident, eu eram eroina şi salvam lumea. Treptat, am simţit că în mine este „prea îngust”. Vroiam mai mult, mai înalt, mai …altfel. În adolescenţă am început să scriu proză scurtă şi poezii, pe care însă nu le-am publicat niciodată. Le-am simţit întotdeauna mult prea personale pentru a fi cântărite şi analizate. Romanul „Ultimul Viking” a început ca o joacă. Am vrut să îmi spun mie însămi o poveste. Şi a funcţionat!
De ce fantasy? Care sunt preferinţele tale literare, ce îţi place să citeşti?
Vei râde probabil, dar nu prea citesc fantasy. Sunt îndrăgostită de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Umberto Eco. De asemenea sunt pasionată de mitologie şi legende, de aceea povestea care stă la baza cărţii a pornit de la un fapt real, şi anume viată şi aventurile războinicului viking Egill Skalagrimsson.
Cum ţi-a venit ideea acestei serii, ”Nemuritor”? Ai gândit-o de la început ca pe un tot unitar, bine definit, sau ideile îţi vin pe parcurs, pe măsură ce scrii? Cum îţi construieşti personajele, le identifici cu cineva cunoscut?
Oh, la început nici nu ştiam că ceea ce voi scrie va fi un roman, darămite o serie. Abia pe la jumătatea cărţii am început să mă gândesc serios la o continuare, pentru că m-am îndrăgostit de personajele mele, m-am ataşat de ele din ce în ce mai mult. Am simţit că au potenţial, un potenţial pe care nu l-aş fi putut „exploata” într-un singur volum. Câteva dintre personajele secundare au fost inspirate de persoane reale (dar nu spun care dintre ele).
Îţi place să interacţionezi cu cititorii, în sensul de a te lăsa influenţată de feed-backul pe care ţi-l transmit? Ai modifica sau dezvolta povestea unui personaj faţă de varianta gândită iniţial dacă ai simţi că cititorii ar dori acest lucru?
Da, îmi place să ştiu care sunt părerile cititorilor. Nu ştiu dacă aş schimba total traictoria unui personaj, dar, cu siguranţă aş şlefui anumite „asperităţi”, dacă acest lucru este cerut de către cititorii mei. Şi, ca să nu ţin chiar totul secret, îţi fac o mărturisire: seria va avea un final deschis, în sensul că voi publica pasaje din volumul cinci şi îmi voi îndemna cititorii să vină cu idei în legătură cu finalul acestuia şi, implicit, al seriei.
Am citit deja ”Ultimul viking”, volumul-pilot al seriei, care mi-a plăcut foarte mult, de altfel am făcut prima recenzie a acestuia, dar sunt curioasă dacă există o tema centrală a seriei, volumele sunt de sine-stătătoare sau fiecare e continuarea celui de dinainte?
În fiecare volum veţi întâlni o nouă provocare. Cu toate acestea personajele principale sunt aceleaşi, evoluează, interacţionează şi se schimbă pe fundalul unei lumi ascunse muritorilor de rând, lume în care se aplică alte reguli. Tema principală a seriei este exact aceasta: dacă noi nu suntem capabili să remarcăm anumite lucruri, asta nu înseamnă că ele nu există. Titlurile volumelor vor alcătui un întreg şi abia la final veţi descoperi cine a fost de fapt personajul central, povestea cui am încercat sa o spun pe parcursul seriei.
Câte volume va avea seria, ne poţi deconspira ceva despre următoarele? Ştiu că volumul doi e aproape gata…
Vor fi cinci volume, fiecare dintre ele aducând în prim-plan legende ale diferitelor culturi. Dar vin cu o noutate: volumul al doilea este gata. Din păcate nu am încă o dată certă în legătură cu apariţia acestuia. Vom vedea.
Da, aşa este. Am avut plăcerea de a fi contactată de către editura „Lider”- o echipa minunată, căreia îi mulţumesc. Lansarea primului volum va avea într-adevăr loc la Gaudeamus luna aceasta, mai precis sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 14.
Ce planuri ai pentru viitor în acest domeniu, al scrisului? Mai ai vreun proiect în lucru?
Ei, acum că s-a spart gheaţa, trebuie sa merg mai departe, nu? Timp să fie! După ce voi termina seria „Nemuritor” vreau să scriu o carte pentru copii. Cel puţin asta îmi doresc. Nu obişnuiesc să îmi fac planuri pe termen lung, dar intenţionez să continui să scriu atâta vreme cât voi avea cititori şi va exista cerere pentru cărţile mele.
Mulţumim şi Succes! Echipa Literatura pe tocuri!
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Superb interviu! Felicitări Oli! :*
Și felicitări Oana <3, pentru munca ta, și pentru ceea ce ne oferi! E de prisos să adaug cât de mult îmi place și mie cartea/ seria și cât de mult îți ador personajele! :)
Foarte, foarte frumos interviu. Abia astept sa cumpar cartea. De la voi am aflat de ea si m-a atras nespus de mult!
Multumim pentru interviu Ella!
Oana, mult succes cu aceasta serie! Inspiratie sa fie!
Am avut placerea sa citesc Ultimul viking si sincer, a fost ceva deosebit. Nu doar ca m-am atasat de personaje, dar modul cum ai combinat faptele reale cu imaginarul ... pur si simplu m-a captivat! Abia astept si cel de-al doilea volum al seriei!
Tocmai l-am citit. Stiti ce lipseste de acolo? Un video cu rasul ei sau cateva zicale marca Arion Felicitari Oana! Bravo Oli!
Felicitari Oana si succes la lansare!m-a captivat Cartea asa ca astept continuarea cu nerabdare.frumos interviu Oliviana!
Succes la lansare! Bravo fetelor!
Va multumesc mult si va astept cu drag la lansare. Multumesc Olivianei pentru rabdare si pentru intrebarile inspirate.
Felicitari pentru interviu Oliviana.
Mult succes la lansare Oana!
Foarte frumos interviul
Ella ineresante intrebari. Felicitari
Oana abia astept sa citesc Ultimul viking si binenteles toata seria.sincer nu am fost pasionata de genul fantasy, recenziile si opiniile fetelor care au citit-o m-au convins. Si dupa ce te-am cunoscut virtual mi-ai cazut la inimioara
Succes mult la Gaudeamus
Mi-a facut placere sa pun intrebarile interviului, dar cel mai mult mi-au placut raspunsurile!
Mult succes la lansare Oana si astept cu nerabdare sa ne intalnim la Gaudeamus!
Sper sa fie cat mai mare grupul celor care ne vom cunoaste in sfarsit si personal, nu doar virtual! locco_smiley_46