Ultimul viking-de O. G. Arion-Editura Emotion Publishing House
Ultimul viking de O. G. Arion
Editura Emotion Publishing House
Format ebook
Editor: Bogdan Ghiurco
Fiecare dintre noi poate deveni protagonistul unei aventuri incredibile. Acesta se pare că este principiul de la care a pornit autoarea în momentul în care și-a construit personajele, făcându-le să trăiască și să evolueze în această fantezie urbană, prima dintr-o serie intitulată ”Nemuritor”, o lume fantastică și misterioasă, populată de creaturi magice.
Am fost plăcut surprinsă de această carte. Este o poveste frumoasă, în care realitatea cotidiană este ”invadată” de o realitate alternativă, a basmelor și legenelor nordice, cu personajele lor minunate și incredibile, care devin, în paginile acestei cărți, parte a vieții de zi cu zi, făcându-te să te întrebi dacă lumea e doar așa cum o știi. Ce-ar fi dacă…
Cartea e scrisă la persoana întâi într-un stil lejer, plin de un umor fin.
Victoria Grey, o tânără frumoasă, în vârstă de douăzeci și nouă de ani, renunță la cariera de medic veterinar, mutându-se de la Boston la Wind’Cross – un orășel tipic american de pe coasta de est – pentru a prelua o cafeneaua bunicului său, privind acest lucru ca pe o tradiție de familie, dar și ca o afacere de care îi făcea plăcere să se ocupe.
Facem cunoștință cu Victoria în seara de dinaintea deschiderii oficiale a micuței cafenele, în timp ce punea la punct ultimele detalii. Totul era bine, era firesc, era așa cum trebuia să fie, și așa ar fi rămas dacă nu ar fi ieșit în acea seară din casă. Dar a ieșit! Auzind un ușor geamăt în gangul din apropiere s-a dus să vadă despre ce e vorba: acolo era un bărbat grav rănit care i-a murit în brațe înainte să ajungă ambulanța pe care o chemase imediat. Înainte de a-și da sfârșitul, acesta i-a strecurat în palmă o monedă de argint, despre care va afla ulterior că era o veche monedă vikingă, parte a unei comori. Iar acea bucățică de metal a însemnat sfârșitul lumii ei așa cum o știa! ”Obosită am strâns moneda în palmă…și atunci s-a petrecut un lucru ciudat: am simțit ca o căldură stranie învăluindu-mi mâna și urcând în sus pe braț iar metalul a devenit fierbinte.”
În timpul anchetei care urmează îl cunoaște pe Liam O’Rilley – polițistul însărcinat cu acest caz, legând cu acesta o relație care evoluează de la suspiciune la prietenie, și chiar mai mult!
La petrecerea de inaugurare care a avut loc în seara următoare este abordată de un străin misterios, un bărbat foarte atrăgător: era înalt, cu păr negru, lung și ondulat și cu ochii având cea mai pură nuanță de bleu-argintiu. ”La naiba, arăta ca desprins de pe coperțile romanelor de dragoste despre nobili galanți și domnișoare neajutorate.” Se prezintă simplu: Arrio Raul.
La scurt timp, este victima unui atac în gangul întunecos de lângă locuința sa: ”Două brațe braţe puternice mă țintuiau de perete, imobilizându-mă. Am încercat să țip dar brusc gura mi s-a umplut cu apă, ca și cum cineva îndreptase spre mine un furtun invizibil. Am bolborosit îngrozită, luptându-mă cu senzația de înec și am auzit ca venind de foarte departe o voce de femeie: Unde este?”
Ea nu știa încă, dar tocmai avusese parte de prima întâlnire cu o selkie, un spirit al apei.
Când își revine după atac era culcată pe canapeaua din living, iar în casă se aflau sora ei, Liam și… Arrio, care, în primul moment când rămân singuri o întreabă precipitat dacă i-a dat cineva ceva în ultima vreme! Victoria și-a dat seama că niște forțe periculoase s-au pus în mișcare în căutarea monedei de argint pe care fără să vrea o deținea, și că ea se află în calea lor. A început să aibă coșmaruri noapte de noapte, iar urma monedei din palma i se întinsese, ajungând să arate ca o arsură.
Peste câteva zile, un cuplu ciudat își face apariția în cafenea, sub pretextul că vor să o închirieze pentru o petrecere, el întunecat, ea strălucitoare, cu un păr de un blond nordic, alb-argintiu. Ce bine ar fi fost să nu-i fi cunoscut niciodată! Cine sau ce erau aceștia, vă las să descoperiți. Nu vă spun mai mult, dar așteptați-vă să urâți aceste personaje!
Victoria are parte de un scurt moment de ”normalitate”, când este invitată de Liam să îl însoțească în vizită la părinții lui, dar la întoarcerea acasă are parte de șocul vieții ei: ”Arrio stătea aplecat asupra unei femei cu părul negru, pe jumătate întinsă pe covor, zbătându-se sălbatic și strigând ceva într-o limbă necunoscută. Chiar în acea secundă se auzi un pârâit înfricoșător și femeia amuți, capul atârnându-i într-un mod nefiresc, parcă desprins de restul corpului. Arrio s-a întors spre mine. Nu mai avea ochi albastru argintii, ci întunecați, și fața îi era schimonosită, ca o mască îngrozitoare și grotescă. Avea gura deschisă într-un rânjet înfiorător și doi canini lungi, ca de fiară, scânteiară alb.” Vă dați seama ce era Arrio! Spre norocul ei, acesta nu vroia să-i facă rău, ci să o apere. Cea pe care el tocmai o ucisese, venise în schimb s-o omoare!
Astfel, Victoria află de existența unei lumi neștiute, cea a vampirilor și a altor creaturi mitice, despre care oamenii nu aveau habar!
Pe măsură ce ne adâncim în poveste, aflăm amănunte despre miturile nordice, despre cele nouă lumi: Asgard – cetatea zeilor care au creat lumea, Vanaheim – tărâmul zeilor Vanir, zeii naturii și ai fertilității, lumea elfilor, lumea piticilor, lumea giganților, lumea focului etern, lumea morților, condusă de zeița Hel (fiica lui Loki, pe care îl întâlnim la un moment dat în carte), lumea de gheață și Midgard, lumea de mijloc, cea a oamenilor.
Titlul cărții vine de la unul din personaje, Ian Tomasson, prietenul lui Arrio, care era chiar ”ultimul viking, singurul din neamul său care reușise să învingă moartea.”
După titlu, am crezut că în carte va fi povestea vikingului, dar…n-a fost să fie! Poate o vom afla într-una din cărțile următoare ale seriei.
Ian nu era doar ultimul viking, ci era în același timp un berserker nemuritor. Bersekerii erau vârcolaci, dar care se puteau transforma atât în lupi, cât și în urși sau tauri! Acesta o însoțește pe Victoria într-o călătorie periculoasă, la capătul căreia trebuia să înapoieze periculoasa monedă de argint comorii din care făcea parte! ”Oare la sfârșitul drumului mă voi regăsi pe mine, cea de odinioară?”
”Și mai erau și ei, bărbații care au apărut treptat în viața mea, fiinţe care făceau parte din acea lume ascunsă oamenilor normali. Eu, care până mai ieri râsesem în gura mare la auzul poveștilor despre vampiri, vârcolaci și adolescenți supranaturali, găzduiam azi în micul meu apartament o „creatură a nopții”, pe Arrio cel frumos și întunecat, al cărui bun prieten era un berserker nemuritor. Ce ziceți de asta?”
Cartea are ca temă centrală clasica luptă dintre bine și rău. Avem parte și de un triunghi amoros ( Victoria, Liam și Arrio), dar vă las să descoperiți singuri dinamica acestuia și cine va forma până la urmă un cuplu.
După cum v-am spus, stilul cărții este unul lejer, amuzant. M-au făcut să zâmbesc exprimări ca: ”Am considerat că era timpul să leșin puțin. Și chiar am făcut-o, căzând ca un copac retezat”, sau ”În topul celor mai extraordinare zile din viața mea aceasta va rămâne cu siguranță pe locul întâi pentru multă vreme, am hotărât eu, cufundându-mă în somn, în timp ce un vampir adevărat îmi curăța podeaua în camera alăturată.”
Aventura pe care o trăiește Victoria este foarte captivantă, recunosc că am fost surprinsă la fiecare pagină! Abia așteptam să văd ce creatură va mai apărea și cum va reacționa pragmatica Victoria care nu credea în magie și supranatural până nu de mult!
La începutul cărții, Victoria avea ca animal de companie o pisică. La final, aceasta și-a făcut un prieten inedit: ”Am bătut ușor cu palma în coapsă așa cum faci când chemi un câine. Dragonul se mișca încet și se apropie de mine prudent, legănându-se pe picioarele sale cu solzi. Avea un mers ciudat, crăcănat, ca de rață și dintr-o dată nu mi se mai păru atât de înfricoșător. Îmi mirosi palma întinsă și cârâi, apoi își frecă botul de mâna mea. Avea pielea rece și aspră. Mă urmă cu mersul lui legănat până la baia de serviciu. Lăsând lumina aprinsă, am închis încetișor ușa în urma lui.” Mi-a plăcut foarte mult explicația pe care o are Victoria pentru că a ”adoptat” un dragon (care era de fapt un wyern, o altă ființă legendară): ”ce puteam să fac? am întrebat eu. Să dau afară o șopârlă orfană?” Nu, bineînțeles!
Vă invit să descoperiți lumea magică imaginată de autoare, alături de Victoria și noii săi prieteni (sau dușmani). Sunt cu toții personaje frumos conturate, pe care o să vă facă plăcere să-i descoperiți! Mi-aș fi dorit ca povestea să fie mai stufoasă, dar sper că aventura va continua în volumele următoare, pe care le aștept cu nerăbdare!
Autor: Oli
O recenzie foarte incitanta! Felicitari! Vreau sa citesc si eu cartea si sper ca autoarea sa continue seria.
Evident ca imi plac aceste carti cu teme mitologice si creaturi bizare. Depinde foarte mult insa cat de bine este folosit mitul si cum sunt dozate toate aspectele fantasy. Multumesc pentru recenzia frumoasa!
M bucur ca ti-a placut Tyna, si eu astept cu nerabdare chiar continuarea seriei. Am citit un fragment din volumul urmator si pare foarte interesant!
Ana, multumesc pentru apreciere! Ai facut o observatie foarte pertinenta: „Depinde foarte mult insa cat de bine este folosit mitul si cum sunt dozate toate aspectele fantasy”. Aici intervine talentul autorului!
Oli, ti-am savurat recenzia! Trebuie neaparat sa citesc si eu povestea. Iti multumesc pentru tentatie !!! Stii cat de mult imi place genul fantasy
oh! vreau cartea! . Multumesc , Oli pentru recenzie
Oliviana, m-ai convins. Trebuie sa trec si eu cartea urgent pe lista.
Ella, recenzia este ISPITITOARE !!! Acum vreau si eu sa o citesc! Felicitari draguta!
De unde pot sa cumpar cartea????Atat am de spus 😀
Lilah, o poti citi direct pe site-ul autoarei. Linkul este pus sub recenzie!
Multumim Oana Ariton! locco_smiley_21
O recenzie superba care incita la lectura si o carte extrem de ispititoare care a ajuns pe lista mea. Felicitari, Oli! <3
Multumesc Mara! Ti-o recomand in mod deosebit, pentru ca stiu ca esti iubitoare de fantasy, la fel ca si mine.
Pare super interesantă 🙂 Abia aștept s-o citesc!
Si bineinteles k am citit-o. Nu aveam cum sa ratez eu bunatate de poveste fantasy cu un vampir atat de sexy! 🙂
[…] Sursa: literaturapetocuri.ro/ultimul-viking-de-o-g-arion-editura-emotion-publishing-house.html […]