Jurnal. Pagini regăsite 1959-1962 de Mircea Eliade-recenzie

Jurnal. Pagini regăsite 1959-1962, de Mircea Eliade-recenzie

Editura: Tracus Arte

Gen: Memorii, Jurnal

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 187

    Mircea Eliade a urmat cursurile Facultății de Filozofie din Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renașterii, și își desăvârșește educația la Calcutta, în India. Își susține doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii și practicilor yoga (1933). Între anii 1933 și 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică și publicistică, ține cursuri de filozofie și de istoria religiilor la Universitatea din București. În timpul războiului , este atașat cultural al Ambasadei române de la Lisabona (1941-1945). Din 1945 se stabilește la Paris unde predă istoria religiilor, întâi la Ecole Pratique des Hautes Etudes, apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ținute ca Visiting Profesor pentru „Haskell Lectures” acceptă postul de profesor titular și coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universității din Chicago, catedră care-i va purta numele post-mortem. (Sursă: Wikipedia)

     Mircea Eliade este unul din cei mai faimoși scriitori români, considerat (pe bună dreptate) un autor canonic. De formare profesională istoric al religiilor, a întreprins o activitate științifică și culturală demnă de toată admirația. Printre lucrările ce l-au consacrat se numără ,,De la Zamolxis la Genghis-Han”, ,,Sacrul și profanul”, ,,Tratat de istorie a religiilor”.  A cochetat și cu literatura, astfel luând naștere scrieri devenite celebre, precum ,,Maitreyi”, ,,Romanul adolescentului miop”, ,,La țigănci”, ,,Domnișoara Christina”, ,,Noaptea de Sânziene”, ,,Nuntă în cer”.

   Mircea Eliade a reprezentat o figură remarcabilă a exilului românesc, întruchipând una din vocile oamenilor de cultură fugiți din calea regimurilor politice care s-au succedat la București pe parcursul secolului trecut.

   Pentru mine, Mircea Eliade este un model, un exemplu de ambiție, de dedicare. El ne demonstrează că poți realiza orice, atât timp cât ești pasionat, atât timp cât ești dispus să depui oricâte eforturi sunt necesare. Cariera sa, roadele activității sale profesionale te îndeamnă să fii mândru cu naționalitatea ta, căci, sincer să fiu, românii și poporul român dețin capacități intelectuale deosebite și sunt capabili de reușită, oriunde s-ar afla, orice ar face, aproape în orice împrejurări.

   Apariția acestui jurnal și posibilitatea de a-l citi, de a-l parcurge m-au încântat peste măsură. Trebuie să recunosc că este prima oară când citesc din memoriile lui Mircea Eliade și nu pot să afirm decât că mi-au plăcut teribil de mult. Nu m-aș fi așteptat niciodată că un jurnal poate fi atât de fascinant (cel puțin pentru mine).

   Acest volum, apărut la Editura Tracus Arte, aduce laolaltă niște pagini regăsite din însemnările zilnice pe care Mircea Eliade le făcea cu regularitate și o deosebită religiozitate.  Acestea au fost găsite de domnul Cristian Bădiliță, pe când a făcut o vizită în casa din Paris a răposatului scriitor, înainte ca aceasta să fie vândută de Christinel Eliade.

 „După câteva zile am deschis și triat hârtiile din cei doi saci recuperați din holul apartamentului Eliade. Nu mică mi-a fost surpriza văzând că, printre ele, se aflau și numeroase pagini din Jurnal, pe care Eliade însuși le considera pierdute. După nesfârșite, românești peripeții, conținutul celor doi saci a ajuns la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prin implicarea directorului Lucian Dindirică. Prima exploatare a acestui fond o reprezintă chiar publicarea volumului de față, care, pentru prima dată, pune la dispoziția publicului Jurnalul lui Mircea Eliade dintre 9 octombrie 1959-3 mai 1962, în versiunea originală, editat științific și adnotat.”, mărturisește editorul acestui volum.

      Mi-am imaginat că aceste pagini de jurnal îmi vor oferi numai informații legate de viața de zi cu zi a autorului, o viața interesantă, fără doar și poate. În schimb, pe lângă sumara incursiune în rutină, avem șansa de a descoperi neprețuite gânduri, idei, pe care Eliade nu ezită să le aștearnă pe hârtie. E suficient să le citești ca să constați cât de profund a fost acest om, cât de inteligent, cât de genial.            Și nu trebuie să fii mare filosof ca să pricepi cât adevăr se ascunde în spatele cuvintelor sale, scrise din suflet, fără a fi cenzurate, fără a fi supuse unor reglementări, întrucât nu au avut scopul de a fi publicate.

   Voi reda câteva fragmente care, sper eu, vă vor face o idee despre omul din spatele lucrărilor științifice, din spatele romanelor și a nuvelelor scrise cu măiestrie:

 ,,26 ianuarie 1960

După o lungă epocă mitologică și o foarte scurtă epocă istorică – ne pregătim să intrăm într-o epocă biologică (economică). Omul va fi silit să devină termită, furnică. Mi-e peste putință să cred că va reuși. Dar câteva generații, sau poate mai multe mii de ani, oamenii vor trăi precum furnicile.”

,,26 ianuarie 1961

Interesul meu pentru filosofia și asceza indiană cred că-și are această explicație: India a fost obsedată de libertate, de absolută autonomie. Și asta nu într-un chip naiv, veleitar, ci ținând seama de infinitele condiționări ale omului, studiindu-le obiectiv, experimental (yoga) și forțându-se să găsească instrumentul prin care să le poată aboli sau transcende. Mai mult chiar decât creștinismul, spiritualitatea indiană are meritul de a fi introdus Libertatea în Cosmos. Modul de a fi al unui jivanmukta nu e dat în Cosmos; dimpotrivă, într-un Univers dominat de legi, libertatea absolută e impensabilă. India are acest merit de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: modul de a exista liber.”

,,19 noiembrie 1961

Aș vrea să scriu odată un lung articol dezvoltând această idee: atitudinea ,,istoriciștilor” de tot felul, ca și a marxiștilor și freudienilor, într-un cuvânt: toți cei care cred că nu poți înțelege cultura decât reducând-o la altceva, inferior (sexualitate, economie, ,,Istorie” etc.) – atitudinea aceasta e neurotică. Neuroticul pierde sensul realității. Adică: nu mai poate surprinde realitatea unei ordini a spiritului (să spunem, arta sau religia), și atunci i se pare o simplă construcție, o ,,mască”. Neuroticul demistifică viața, cultura, viața spirituală. Nu pentru că nevroza i-ar pune la dispoziție instrumente de cunoaștere mai perfecte decât ale omului normal – ci pur și simplu pentru că nevroza înseamnă tocmai asta: nu mai poți prinde sensul profund al lucrurilor și, deci, nu mai poți crede în realitatea lor.”

      Vă recomand să citiți acest jurnal fermecător! Paginile regăsite vă vor permite să-l înțelegeți mai bine pe Mircea Eliade, o personalitate de seamă a secolului al XX-lea, un om de cultură cum nu se va mai naște…

         Lectură plăcută!

Cartea Jurnal. Pagini regăsite 1959-1962, de Mircea Eliade poate fi comandata de pe site-ul Editura Tracus Arte

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti