Mr. Mercedes, de Stephen King-Editura Nemira-recenzie

 Titlul original: Mr. Mercedes

Seria Bill Hodges: 1. Mr. Mercedes; 2. Ce-am găsit al meu să fie; 3. End of Watch

Editura: Nemira

Colecția Suspans

Anul aparitiei: 2014, 2015

Traducere din limba engleză de: Ruxandra Toma

Număr pagini: 485

Gen: Thriller, Polițist

Cotație Goodreads: 3,93

Câștigător al premiului Edgar Award 2015

   Când m-am apucat de această carte, nu mă așteptam la ceva atât de bun. Stephen King este un autor despre care am păreri împărțite. Unele cărți îmi plac foarte mult („Shining”, „Misery”, „JKF 11.22.63”), altele sunt OK, dar nu spectaculoase („Dolores Clairborne”, „Carrie”), altele m-au plictisit, dar am reușit să le duc la capăt („Lucruri prețioase”), iar altele nu mi-au plăcut absolut deloc, le-am abandonat din fașă („Blaze”, prima carte din seria „Turnul întunecat”, nici nu mai știu cum se numește, în ciuda popularității).

   Așa că am început „Mr. Mercedes” un pic sceptică, probabil de aceea mi s-a părut începutul cam poticnit. Înaintând cu lectura, a ajuns să-mi placă foarte mult, astfel încât la jumătate deja nu mai puteam lăsa cartea din mână. Stilul lui King are această caracteristică: te prinde și nu te mai lasă până la finalul cărții. Sau tu nu mai lași cartea din mână, cum vreți să-i spuneți. Deși unele guri spun că Stephen King nu mai scrie la fel de bine ca în așa-zisele „vremuri sale de glorie”, părerea mea este că acum scrie mai bine. Stilul lui este mai coerent, mai logic, iar cum eu apreciez aceste calități la orice operă…

Un Mercedes la târgul de joburi

   Să revenim la „Mr. Mercedes”. Romanul începe cu un târg de joburi, la care oamenii în căutarea unui loc de muncă vin din zori pentru a fi cât mai în față la deschiderea acestuia. Oameni disperați, cu saci de dormit și scaune pliante după ei, îmbrăcați gros, pentru a rezista frigului mușcător din timpul nopții. O imagine care m-a adus cu gândul, chiar dacă lipsește legătura, cu vremurile din comunism evocate de părinții mei, când oamenii se așezau la coadă încă din timpul nopții, pentru a fi siguri că vor apuca ceva când se va deschide magazinul.

   Printre șomerii de la târgul de joburi se numără o tânără cu un bebeluș în brațe. Aceasta începe o discuție cu un bărbat de lângă ea, spunându-i că nevoia unei slujbe e atât de mare, încât a fost nevoită să vină cu fetița la târg. Nu avea cu cine s-o lase, dar trebuia să-și găsească de lucru.

   Și eu am crezut inițial că ei sunt protagoniștii romanului, dar m-am înșelat. Vă dau un sfat: nu vă atașați de ei! De ce? Pentru că la scurt timp, pe când tânăra se afla împreună cu fetița în sacul de dormit al bărbatului, cedat de acesta, își face apariția o mașină Mercedes Benz. Cei de la coadă nu apucă să se întrebe prea mult ce caută cineva cu un Mercedes la un târg de joburi, că acesta intră intenționat în mulțime și o spulberă: 8 morți și mult mai mulți răniți. Panică, sânge, țipete, plânsete. Femeia și bebelușul mor pe loc, în timp ce alții sunt mutilați.

„Mulțimea s-a balansat încoace și încolo, formând valuri agitate. Cei mai bătrâni și mai mici de statură au fost călcați în picioare.”

 Bill Hodges și Ucigașul cu Mercedes

   Trece aproape un an, opinia publică începe să uite și „Ucigașul cu Mercedes” nu este prins. În alt plan, facem cunoștință cu Bill Hodges, polițistul pensionat care a anchetat cazul. Ca majorității oamenilor de acțiune, pensia nu-i priește deloc: se simte inutil, depresia îl paște și rutina riscă să-l omoare la propriu. Stă toată ziua în fotoliu, mănâncă și bea mai mult decât are nevoie, urmărind la televizor emisiuni de calitate îndoielnică. Are chiar gânduri de sinucidere, ținând pistolul mult prea aproape. Până când o scrisoare îl scoate din amorțeală. O scrisoare provocatoare, oribilă, al cărei autor este chiar „Ucigașul cu Mercedes”.

„Domnul Mercedes vrea ca el să se sinucidă. Hodges se întreabă ce ar zice dacă ar ști că tocmai ce i-a oferit acestui fost Cavaler al Insignei și Revolverului un motiv să trăiască. Cel puțin încă o vreme.”

   Tot în scrisoare, ucigașul îi sugerează ideea de a comunica prin intermediul unui site, „Sub Umbrela Albastră a lui Debbie”. Un lucru este clar: are de a face cu un psihopat periculos și cel mai tare îl intrigă deținerea unor informații privind aspecte destul de intime; știe că Hodges își petrece zilele în fața televizorului, că s-a îngrășat, că bea cam mult de când a ieșit la pensie, că are lângă el un revolver… În mod cert, ucigașul l-a urmărit și/sau este o persoană din apropiere.

  Într-adevăr, identitatea ucigașului ne este dezvăluită repede. Numai nouă, cititorilor. Hodges și cei care se luptă cu Ucigașul cu Mercedes nu au acest avantaj.

   La scurt timp după primirea scrisorii, Hodges intră în joc: cu ajutorul lui Jerome, un puști din vecini ce se pricepe la calculatoare, intră pe acel site și începe să comunice cu ucigașul. Răspunsurile sunt la fel de provocatoare de ambele părți, jocul devine din ce în ce mai intens și mai periculos.

   Hodges își amintește ancheta condusă de el și partenerul lui înainte de pensionare; cum pentru a comite masacrul de la târgul de joburi, ucigașul a furat Mercedesul Oliviei Trelawney. La vremea respectivă, s-a creat un adevărată discuție legată de modul în care Mercedesul a fost furat. S-a presupus că proprietara mașinii, Olivia Trelawney, ar fi uitat cheia în contact și astfel i-ar fi facilitat involuntar ucigașului „munca”. Cu toate acestea, femeia a susținut tot timpul că ea nu a uitat cheia, mai mult, că întotdeauna încuie mașina și ia cheia. Și totuși, la scurtă vreme, Olivia Trelawney s-a sinucis.

   Reluând pe cont propriu ancheta, Hodges descoperă că ucigașul o abordase și pe Olivia Trelawney, prin aceeași metodă: scrisori. Numai că în cazul ei, stilul diferă de la cer la pământ; nu mai răzbate atitudinea sfidătoare, provocatoare, ci victimizarea. Ucigașul cu Mercedes este un manipulator de cea mai înaltă speță, reușind s-o determine pe femeie să se identifice cu el și să-i sporească sentimentul de vinovăție.

Bill Hodges și Janey

  Pentru a afla mai multe, Hodges ia legătura cu sora doamnei Trelawney, Janey, o femeie încântătoare, de care se îndrăgostește. Atracția este reciprocă și în ciuda diferenței de vârstă, cei doi încep o frumoasă relație. Numai că fericirea le este umbrită de tot felul de pericole… Lucrurile se complică, iar ucigașul cu Mercedes nu le dă pace.

   Romanul este oarecum atipic, pentru că știm de la început identitatea ucigașului. Cu toate acestea, suspansul nu este știrbit cu nimic. Va reuși Hodges să-l prindă înainte de a comite alt masacru? Pentru că ucigașul cu Mercedes nu stă degeaba. Ia totul ca pe o provocare personală și la scurt timp, Hodges îi devine țintă principală.

Mr. Mercedes vs. Annie Wilkes

   Îmi place modul în care este descris profilul criminalului; îi aflăm povestea, aflăm de ce a ajuns să comită asemenea fapte. Încă din copilărie, prezenta o lipsă de empatie tipică psihopaților, pe care mediul nu a făcut decât să o accentueze: și-a pierdut tatăl de mic, a fost crescut de o mamă excesiv de iubitoare (și nu în sensul bun), iar un accident stupid suferit de fratele său a schimbat totul: nepermițându-și o bonă care să aibă grijă de copilul infirm, mama a fost nevoită să renunțe la slujbă și încet-încet, a căzut pradă alcoolismului. Copilul de atunci a trecut prin multe traume, dar nu detaliez aici. Personajul său mi-a trezit același amalgam de sentimente precum Annie Wilkes din „Misery”: ură, dispreț pentru ceea ce face, dar și milă, pentru circumstanțele care au favorizat această dezvoltare.

  Povestea criminalului este una dintre părțile cele mai interesante ale romanului, dacă mă întrebați pe mine. Cumva, Stephen King știe să îmbrace grotescul în ceva interesant; deși ne dezgustă, vrem să aflăm cât mai multe. Tipic King-ian, nu?

Mesajul cărții

   Romanul lui King are un subtext, regăsit și în alte scrieri de-ale sale: epoca în care trăim, sufocată de tehnologia omniprezentă, nostalgia după vremurile de demult, în care conversația nu era înlocuită de smartphone-uri și părinții se ocupau mai mult de proprii copii:

„Sunt mult prea ocupați să trăncănească între ei sau la telefoanele mobile pe care generația aceasta nu le consideră niște simple accesorii, ci obiecte din aceeași categorie cu hrana și aerul, fără de care viața nu poate fi concepută.”

„Doar câțiva – dintr-aceia care i-au spus „mulțumesc” – stau de vorbă cu părinții lor. Însă cei mai mulți se apucă de butonat telefoanele, în vreme ce Mami și Tati îndrugă vrute și nevrute despre cum le-a mers la serviciu, sau se uită la știri ca să afle ce se mai petrece prin lumea pe care potentații zilei o învârt după bunul lor plac.… Parcă i se face milă de ei. Oamenii ăștia nu au viziune și sunt proști ca furnicile îngrămădite în mușuroiul lor. Un asasin în masă le vinde înghețată și ei habar nu au.”

   Aveam o bănuială ce mi-a fost întărită de nota de la final: autorul se identifică cu Hodges, ce se simte „paralel” cu tehnologia din ziua de azi, aflată într-o continuă dezvoltare. La fel ca Janey din „Mr. Mercedes”, Tabitha, soția lui King, este mai pricepută decât el la gadgeturi. Nu o spun eu, ci chiar autorul: „De asemenea, îi mulțumesc și soției mele, Tabitha, care știe mult mai multe despre celulare decât știu eu; și fiului meu, Joe Hill, care m-a ajutat să soluționez problemele indicate de Tabby.”

„Odată ca niciodată, în vremurile mai simple când nu apăruseră nici aplicațiile Android, nici iPad-urile, nici smartphone-urile Samsung Galaxy și nici lumea cu viteză 4G, weekendurile erau cele mai aglomerate zile ale săptămânii la Discount Electronix. Copiii care veneau aici ca să-și cumpere CD-uri descarcă acum filme de pe iTunes, în vreme ce părinții lor navighează pe eBay sau se uită pe Hulu la emisiunile pe care le-au pierdut la TV.”

   În ceea ce privește calitatea slabă a programelor TV, autorul are un umor ce te dezarmează:

„Pentru că acum a aflat că sentimentul de vinovăție nu este singurul motiv care-i îndeamnă pe oameni la sinucidere.

Uneori pur și simplu se întâmplă să te plictisești de programul de la televizor.”

   Și apropo de umorul autorului, m-a pufnit râsul instant la următorul paragraf:

„Poartă o rochie maro, incredibil de urâtă, care-i ajunge până la jumătatea gambei. Părul și l-a strâns în părți în două gogoloaie incredibil de urâte. Lui Hodges i se pare că așa ar trebui să arate Prințesa Leia după un an de post negru.”

   Ce mesaj din carte mai îmi place? Acela care ne sugerează că problemele au rezolvare; că unele boli, chiar dacă sunt invalidante, pot fi ținute în frâu. Că te poți bucura de viață chiar dacă ești considerat ciudat. Un asemenea exemplu este Holly, nepoata lui Janey (sora Oliviei Trelawney și iubita lui Hodges). La 45 de ani, Holly este dependentă de mama sa, suferind de o tulburare nevrotică. Veți avea o revelație odată cu evoluția ei și veți înțelege că de fapt, dependența era a mamei, ceea ce mi-a amintit puțin de „Carrie”.

Aluzii la alte cărți ale autorului

Apropo de asemănări, nu pot să nu remarc aluziile la alte cărți ale autorului, cum ar fi „It” sau „Christine”:

„- Hidoasă mai e. Ai apucat să te uiți la filmul ăla cu clovnul din canalizare?

Hodges a clătinat din cap atunci. Abia mai târziu – doar cu câteva săptămâni înainte să iasă la pensie – a cumpărat DVD-ul. Și da, s-a văzut nevoit să-i dea dreptate lui Pete. Masca din Mercedes semăna foarte mult cu mutra lui Pennywise, clovnul din film.”

   Un detaliu relevant este faptul că ucigașul cu Mercedes purta în momentul impactului o mască de clovn. Astfel, martorii nu au reușit să-i observe semnalmentele.

  Traducerea romanului este foarte bună, aspect care cu siguranță a contribuit la lectura ușoară.

  Ecranizare

   După romanul „Mr. Mercedes”, s-a realizat un serial, dar cartea este mult mai bună. Deși la început m-am bucurat să constat că actorii au fost aleși exact cum mi-i imaginam, în comparație cu romanul, serialul pare plictisitor și plin de violență. Corect, nici cartea nu este o poezie cu floricele pe câmpii, dar impactul este mai puternic atunci când vezi scenele decât atunci când citești despre ele. Probabil pentru o viziune cinematografică, scrisoarea a fost înlocuită, în serial, cu un filmuleț grotesc.

   În anumite privințe, diferă mult de carte, iar profilul lui Mr. Mercedes chiar se schimbă un pic. Nu-mi place că au minimizat rolul lui Jerome si al lui Holly, personaje foarte importante în soluționarea cazului.

  Noroc cu Harry Treadaway, interpretul lui Mr. Mercedes, și mama lui Janey și a Oliviei, care mai salvează situația prin jocul lor actoricesc, în rest… Dacă aș fi văzut mai întâi serialul, nu cred că i-aș fi acordat șanse prea mari. Ceea ce înseamnă ceva, având în vedere că de regulă, îmi plac mai mult ecranizările după Stephen King decât cărțile în sine.

Citate:

„Să fie sănătos unchiul Henry dacă incinerarea i se pare un procedeu păgân, dar tâmpenia asta cu sicriul deschis este cu adevărat păgână.”

„Un revolver nu te lasă niciodată baltă.”

Despre autor:

   Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare, este unul dintre cei mai populari autori de romane și povestiri horror, thriller și fantasy.

   A urmat Liceul Lisbon Falls (cei care ați citit „ JFK: 11.22.63”, vă aduce aminte de ceva?) și cursurile Universității Maine din Orono. A lucrat la biblioteca facultății și și-a publicat primele povestiri în revista Maine Campus. Este licențiat în literatură și a obținut o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică (iar îmi aduce aminte de „JFK: 11.22.63”).

   A avut mai multe tipuri de joburi, lucrând atât într-o spălătorie industrială, cât și ca profesor de engleză la Hampden Academy. A învins alcoolismul și dependența de droguri, cu ajutorul soției sale, Tabitha, și ea scriitoare. Cuplul are 3 copii, dintre care 2 sunt scriitori (Joe Hill și Owen King).

   Cele mai cunoscute romane ale lui Stephen King sunt „The Shining”, „Misery”, „Cimitirul animalelor”, „Carrie”, „It”, iar aproape toate scrierile sale (peste 40 de romane și 200 de povestiri) au fost ecranizate.

Cartea Mr. Mercedes de Stephen King poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

Cărţi thriller

Cărţi poliţiste

Surse foto: arhivă personală, tumblr, twitter