Noutati editoriale Romania

Negru ca abanosul, de Salla Simukka-aparitie Editura Trei

Negru ca abanosul, de Salla Simukka

Număr. de pagini: 160

Titlul original: Musta kuin eebenpuu

Limba originală: finlandeză
Traducere de: Ioana Filat
Anul apariţiei: 2016

    A fost odată o fată… care avea o umbră
                   Al treilea volum al trilogiei Albă-ca-zăpada

      Trupa de teatru a unui liceu de artă pune în scenă o versiune modernă a basmului Albă ca Zăpada, cu Lumikki Andersson în rolul principal. Repetiţiile merg bine, iar între Lumikki şi băiatul care-l interpretează pe vânător pare să existe o chimie palpabilă.
Oare Lumikki s-a îndrăgostit pentru prima oară?

     Cu puţin înainte de premieră, lui Lumikki îi parvine un şir de scrisori semnate de un admirator secret, a cărui pasiune pentru ea se preschimbă rapid într-o obsesie periculoasă.

    Încercând să afle adevărata identitate a hărţuitorului, Lumikki trebuie să aducă la lumină cele mai sumbre secrete din propriul trecut. Iar cum premiera spectacolului se apropie cu repeziciune, Lumikki trebuie să-l prindă în capcană pe hărţuitorul său, cu sufletul negru ca abanosul.

    „Motive din basme, intrigă polițistă, dileme ale lumii de azi – o lectură nu tocmai ușoară, care nu-i menajează nici pe cei mai tineri dintre cititori.” Kirkus Reviews

    „Fanii lui Nesbø și ai lui Larsson nu vor fi dezamăgiți.” Publishers Weekly

      Lumikki Andersson. O fată din Riihimäki.
Care are o opinie fermă despre fiecare lucru.
Care ia note maxime și la fizică, și la filosofie.
Care a jucat rolul Ofeliei atât de bine, încât vreo doi profesori s-au enervat, iar restul au fost emoționați.
Care nu ia parte la niciun eveniment al școlii.
Care mereu mănâncă de una singură, dar nu pare niciodată singuratică.
Nu e precum ceilalți.
Este exact ca ei.

    Salla Simukka (n. 1981) este autoarea celebrei trilogii Albă-ca-Zăpada, în curs de publicare în 46 de ţări, dar și o traducătoare experimentată.
Simukka semnează în mod regulat cronici literare şi este editor asociat la o publicaţie pentru tineri, Lukufiilis.
În ianuarie 2013, pentru romanele Jäljellä şi Toisaalla, Salla Simukka a fost recompensată cu Topelius Prize, cel mai prestigios premiu finlandez acordat autorilor de literatură pentru copii şi adolescenţi.
La Editura Trei au apărut Roşu ca sângele și Albă-ca-Zăpada, primele două volume ale trilogiei care a făcut-o faimoasă.

Sursa: Editura Trei

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

View Comments

Recent Posts

Chipurile întunericului – Patricia Lidia  – recenzie

Chipurile întunericului - Patricia Lidia  - recenzie Titlul: Chipurile întunericului Autor:Patricia Lidia Editura: LEBĂDĂ NEAGRĂ…

16 ore ago

Priveghiul – Yrsa Sigurðardóttir – fragment

Priveghiul - Yrsa Sigurðardóttir - fragment avanpremieră Titlu: Priveghiul Autor: Yrsa Sigurðardóttir Titlu original: GÆTTU ÞINNA…

2 zile ago

Librăria Les Chats Noirs – Piergiorgio Pulixi – blog tour

Librăria Les Chats Noirs - Piergiorgio Pulixi - blog tour Titlu: Librăria Les Chats Noirs…

3 zile ago

Veghetorii planetei. Păstrătorii grădinii –  Dolores Cannon – recenzie

Veghetorii planetei. Păstrătorii grădinii -  Dolores Cannon - recenzie Titlul : Veghetorii planetei. Păstrătorii grădinii.…

o săptămână ago

Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți – Dolores Cannon – recenzie

Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți - Dolores Cannon - recenzie Titlul : Enigmele reîncarnării.…

o săptămână ago

Taina gaițelor – Anthony Horowitz – blog tour

Taina gaițelor - Anthony Horowitz - blog tour Titlu: Taina gaițelor Autor: Anthony Horowitz Titlu…

2 săptămâni ago