Noutati editoriale Romania

Noutăţi în seriile Witcher şi Războiul bătrânilor!

Noutăţi în seriile Witcher şi Războiul bătrânilor!

Iubitorii de SF & F au noi motive de bucurie: în colecţia Nautilus a apărut romanul Ultima colonie, al treilea volum din seria Războiul bătrânilor. La finalul lunii august, elfii, gnomii şi oamenii se pregătesc de război în Sângele elfilor, în timp ce Geralt din Rivia, vânătorul de monştri, încearcă să o protejeze pe Ciri, cea care va schimba lumea, fie în bine, fie în rău.

Ultima colonie de John Perry

John Perry, acum retras din serviciul militar, îşi trăieşte zilele pe îndepărtata colonie Huckleberry. Alături de soţia lui, Jane, se ocupă de ferma lor, judecă dispute locale şi se bucură să-şi vadă fetiţa adoptată crescând.

Însă trecutul lui Jane se întoarce să îi bântuie şi îi obligă să reintre în joc, de data aceasta ca lideri ai unei noi colonii ce urmează să fie populată cu oameni din toate lumile. Cei doi ajung iar în mijlocul unor dispute de politică interstelară, trădări şi războaie, între Uniunea Colonială umană şi confederaţia extraterestră numită Conclavul.

Despre autor: John Scalzi s-a născut pe 10 mai 1969 în California. A studiat la universitatea din Chicago, printre profesorii săi numărându-se celebrul scriitor Saul Bellow, şi a fost apoi redactor-şef al publicaţiei Chicago Maroon. A scris cronici de film şi editoriale umoristice, apoi a devenit editor la America Online şi s-a mutat la Sterling, Virginia, împreună cu soţia. Din 1998 îşi dedică tot timpul literaturii.

Serie: Războiul bătrânilor (Războiul bătrânilor #1), Brigăzile fantomă (Războiul bătrânilor #2)
Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski

De peste un secol, oamenii, gnomii şi elfii au trăit împreună într-o pace relativă. Dar timpurile s-au schimbat, pacea s-a încheiat, iar rasele sunt iar în război.

Geralt din Rivia, vânătorul de monştri, a aşteptat decenii întregi naşterea copilului din profeţie: Ciri, cea care va schimba lumea, fie în bine, fie în rău.

Într-un tărâm aflat sub ameninţarea războiului total, copilul este vânat pentru puterile lui extraordinare şi numai Geralt îi poate proteja pe toţi – aceasta este misiunea pentru care s-a născut.

După cele două volume de povestiri ce prezintă lumea magică a seriei Witcher, primul roman continuă explorarea universului plin de creaturi supranaturale inspirate din folclorul european şi din bestiarul fantasy contemporan, cu Geralt şi Yennifer în prim-plan luptând pentru supravieţuirea lui Ciri, care le poate aduce tuturor mântuirea.

Despre autor: Andrzej Sapkowski s-a născut pe 21 iunie 1948 în Lodz, Polonia. A studiat economia şi a lucrat ca agent de vânzări pentru o companie străină. A tradus literatură science fiction şi în 1986 a scris prima povestire în glumă, dar textul a fost publicat imediat în revista Fantastyka. A devenit apoi scriitor full time, cucerind şi publicul larg, şi criticii literari.

Serie: Ultima dorinţă (Witcher #1), Sabia destinului (Witcher #2)

   

Mili & Iasmy

Hello!! Adminii vă salută!

View Comments

Recent Posts

Baladă pentru Kaliopi – Cătălina Pană – Editura Petale Scrise – recenzie

Baladă pentru Kaliopi - Cătălina Pană - Editura Petale Scrise - recenzie Titlu: Baladă pentru Kaliopi…

9 ore ago

Povestea asta îți poate salva viața – Tiffany Crum – blog tour

Povestea asta îți poate salva viața - Tiffany Crum - blog tour Titlu: Povestea asta…

o săptămână ago

Gălbenele – Troy James Weaver – Editura Alice Books – recenzie

Gălbenele - Troy James Weaver - Editura Alice Books - recenzie Titlu: Gălbenele Autor: Troy…

o săptămână ago

Sărutul morții – Maria Philip – recenzie

Sărutul morții – Maria Philip - recenzie Titlu: Sărutul morții Autor: Maria Philip Editura Petale…

2 săptămâni ago

Aniversarea – Andrea Bajani – Editura Humanitas – recenzie

Aniversarea - Andrea Bajani - Editura Humanitas - recenzie Titlu: Aniversarea Autor: Andrea Bajani Editura…

2 săptămâni ago

De ce urâm bărbații – Cristiana Todiresei – recenzie

De ce urâm bărbații - Cristiana Todiresei - recenzie Titlu: De ce urâm bărbații Autor:…

3 săptămâni ago