Nu privi înapoi de, Tudor Călin Zarojanu – Editura Lebăda Neagră – recenzie

Nu privi înapoi

Autor:Tudor Călin Zarojanu

Editura Lebăda Neagră – 2023

  “TUDOR CĂLIN ZAROJANU este absolvent de Matematică-Informatică (1980). A lucrat 12 ani ca programator, apoi a devenit jurnalist (1992). A debutat literar în SLAST-ul anilor 1980 și în volum în 1992. A publicat până acum 16 cărți: „Viața ca troleibuz” (proză scurtă, Cartea Românească 1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), „Viața lui Corneliu Coposu” (biografie, Mașina de Scris 1996), „Reluare cu încetinitorul” (roman, Mașina de Scris 1997), „Sfîrșitul lumii” (roman, Polirom 2005), „Viața lui Corneliu Coposu” (ediţia a doua, revăzută și completată, Mașina de Scris 2005), „Copiii asfaltului” (proză scurtă, Editura Fundației PRO, 2006), „Cartea albă a porcului” (monografie, co-autor, Casa Editorială Ponte, 2011), „Mass Media Insider” (roman, Polirom, 2012), „Seniorul Corneliu Coposu” (antologie, co-editor, Humanitas 2014, include „Viața lui Corneliu Coposu”, ediția a treia), „Salutări de la unu” (roman, Vremea, 2016), „Plaja” (proză scurtă, Eikon, 2016), „Revoluție personală” (roman, Sedcom Libris, 2016), „Cartea ceaiurilor” (roman, Eikon, 2017), „O evadare în Vest” (roman, Eikon, 2018), „Romanul Teatrului Cib” (Eikon, 2019), „Bântuind prin Balcani” (roman, Integral, 2022). Ca jurnalist, a lucrat în toate mediile: cotidian, săptămânal, lunar, radio, agenție de știri, televiziune. A realizat, din 2011, rubrica TV „De ce-aș citi?”. În 2016 a fost invitat să conferențieze la Târgul de carte Librex de la Iași. A fost (1974-1981) actor în Teatrul Studențesc Cib, obținând mai multe premii, printre care Premiul I de interpretare pe țară (1979). Este căsătorit și are trei copii.”

“Un roman pe care îl veți îndrăgi din cel puțin trei motive: are firesc și naturalețe, pentru că este despre viață, despre iubire, despre căutări personale, fără nimic artificial; ne regăsim confidenți și martori oculari ai experiențelor și introspecțiilor personajului principal, Ștefan Munteanu; mesajul acestei povești de viață este înrudit cu cel al psihologiei și literaturii de dezvoltare personală: indiferent de experiențele de viață pe care le trăim, contează să le metabolizăm, să le asimilăm și să mergem mai departe fără să privim înapoi… Viața este frumoasă.” (Alina Hucai, redactor)

  Autorul spunea într-un interviu că nu revine niciodată asupra unei cărți scrise, chiar dacă manuscrisul a stat în sertar niște ani. Și asta pentru că nu vrea să altereze romanul modificând  modul cum vede acum viața și lucrurile. Manuscrisul captează viața din momentele când a fost scris, este ca o capsulă a timpului.

  Ștefan Munteanu, un tip calm, liniștit, cam introvertit, crescut cu valorile și tabuurile acelor vremuri (nu uitați că sunt anii ’70), a fost un student obișnuit, care trece prin școli ca printr-o vacanță, abia în ultimii ani străduindu-se pentru a rămâne în capitală. Și reușește…

  Lucrează la Centrul de Calcul al Metalurgiei, la desfințarea colectivului este trimis pe platforma Laromet, dar își găsește un post la COCC, care aparținea de Ministerul Construcțiilor, și rămâne în oraș. Conducerea de aici voia să implementeze programe pe calculator, începuse moda computerelor, ca să fie înaintea altora, chiar dacă până la urmă nu erau folosite.

  Ștefan ne povestește despre colegi, despre cum se lucra, sau mai degrabă nu, despre cum pierdeau timpul cu discuții la cafea, de dragul argumentațiilor până la finalul programului. În discuțiile pe diferite teme, pe care le stăpânea, era în vervă și în centrul atenției. Îi plăcea să fie portavoce, și să epateze în diferite ocazii. În rest viața lui era ternă, obișnuită.

  Se căsătorise din facultate, avea o fetiță, dar și el și soția mențineau căsnicia fiindcă așa “trebuia” pentru copil, nu fiindcă s-ar mai fi iubit. Erau două singurătăți, doi roboți, care executau mecanic pașii unei conviețuiri seci și aride. Singurul lucru bun era copilul, pe care-l iubea necondiționat și pentru care era în stare de orice sacrificiu. Mai avea uneori câte o tentativă, dar nu mergea niciodată mai departe decât în gând. Și parcă și soția lui, Olimpia, îi simțea ezitările, pentru că avea scurte momente, ca la începutul căsniciei, erau o vreme bine, apoi cădeau iar în starea obișnuită.

Sosirea  în colectiv a unor tinere este privită ca o boare de aer proaspăt.

  Este atras instantaneu de Laura,  și asistăm la zile și luni de frământări, pentru că și ea provenea dintr-o familie cu principii rigide.Toată legătură lor se petrece în câteva ieșiri, dar mai mult în plan mental sau relațional.

  Când își iau “inima în dinți” să facă pasul final, de fiecare dată,  parcă totul complotează împotriva lor.

  Cum se apropie de pragul de 40 de ani, prag greu de trecut, după spusele lumii, pentru un bărbat, ar vrea, dar nu are curaj să-și schimbe viața. Atât de puternic erau impregnate în ființa lui educația, tabuurile, părerile societății.

  Astea erau vremurile și decât să vâslești împotriva curentului, și să te supui oprobiului, era mai simplu să convietuiesti într-o viață, care mergea în virtutea inerției.

Și iată câteva gânduri ale autorului:

  “E o prostie să crezi că ar fi fost bine să ai la cincisprezece ani mintea de la treizeci.  Ar fi fost altfel, dar nu mai bine. Fiecare vârstă are, trebuie să aibă întrebările ei fără răspuns. Erorile și disperările ei.”

  “Nu privi înapoi! Ce vrei să vezi? Irecuperabila frumusețe a ceea ce-a fost sau ar fi putut să fie? Ori ai trufia de-a încerca să te convingi de superioritatea mândrelor tale posesiuni prezente și că ai avut inspirația divină să alegi cum e mai bine?”

  “Viața este fantastică, tot ce urmează să ți se întâmple va fi fermecător, oamenii sunt mai buni decât ești tentat să crezi, fiecare floare merită a fi mirosită, fiecare munte poate fi urcat, fiecare clipă trebuie trăită , dar nu privi înapoi! Nu vei deveni nici mai înțelept, nici mai prudent. Vei face exact aceleași greșeli, dar-în plus-le vei face fără plăcere, fără speranță, cu moartea în suflet.

Tot ce poate avea vreo importanță se află înainte. Următorul pas e singurul care contează. Următoarea carte e singura care merită a fi scrisă.”

Carte disponibilă pe site-ul Lebăda Neagră

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți