Anul apariţiei: Noiembrie 2016
Număr pagini: 290
Gen: Romantic, Fantasy
Seria Cercurile mistice: 1. Cercurile mistice; 2. Oraşul de deasupra; 3.Toria
A doua carte din seria Cercurile Mistice dezvăluie pendularea tinerei Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, între două mari iubiri.O iubire pământeană poate străbate timpul și spațiul?
Două universuri paralele unite prin dragostea Mădălinei.
“Dacă mângâierea ta ar fi vânt,
Aș zbura până la cer.
Dacă sărutarea ta ar fi soare,
Aș avea căldură pentru șapte vieți.
Dacă tu ai fi a mea,
Aș fi înger . . . “
De două ori am citit cartea” Orașul de deasupra“ si de fiecare dată a avut același impact asupra mea. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, plin de duioșie, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia îmi puteam stăpânii lacrimile. Am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am râs, am plâns și am suferit alături de Mădălina. Iar la final, am simțit un gol în stomac pentru că trebuia să mă despart de personajele pe care ajunsesem să le îndrăgesc atât de mult. Și tare greu m-am desprins de acele fire invizibile care mă țineau legată de uluitoarea poveste scrisă de Nicoleta Tudor.
Dacă în primul volum al seriei Cercurile mistice m-a fascinat latura mistică (vrăjitorie, șatră de țigani, blesteme), în “Orașul de deasupra” m-a cucerit modul cum a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural/real și fantezie, trecerea de la niște momente tulburătoare, tensionate sau înduioșătoare, la anumite situații care aduc cititorului zâmbetul pe buze. În plus, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie: Maria, Matei, Iolanda, Iani, Garofița, bătrânul Bulibașa și șatra de țigani.
Personajul central al romanului este Mădălina, fiica Mariei și a lui Matei, protagoniștii primului volum al seriei Cercurile mistice. Având o fire boemă, tânăra preferă să picteze și să citească decât să își îndrepte atenția spre medicină, așa cum își dorește mama sa. Ea a moștenit harul părinților ei, acela de a citi și influența gândurile oamenilor, dar și de a-i vindeca, făcând să dispară durerea “numai fixându-și ochii ei negri, mari și lăcrimoși asupra zonei pe care dorea să o vindece”. Însă ea mai are un dar, acela de a vedea “orașul de deasupra “ – planeta Toria.
În urmă cu câțiva ani, Mădălina a găsit în podul casei o ladă veche în care erau ținute niște straie străveche, dar și un săculeț cu bănuți. Bănuțul cu o gaură perfectă în el i-a atras atenția, și în timp ce-l studia, a constatat că pe fațetele lui începea să se vadă orașul pe care ea îl vedea de când se știa. În timp ce-l strânge în mână, se trezește că este teleportată în Toria, la malul mării și vede cum un băiat cam de vârsta ei este împins de doi bărbați până la apă. Scena înspăimântătoare la care asistă în continuare o face să strângă și mai tare bănuțul și astfel se întoarce în camera sa.
“Și atunci a simțit amețeala care a cuprins-o brusc, tunelul pe care aluneca în rotocoale, țipătul ei fiind acoperit de un vuiet de lumină care o înconjura și o împingea tot înainte. Când și-a revenit, se afla în nisip, pe malul mării, iar în spatele ei se conturau clădirile elegante și strălucitoare pe care ea le zărea în miniatură.”
Ani au trecut, Mădălina ajunge să-l cunoască pe Sorin și pe zi ce trece simte că îl place tot mai mult. Tânărul pe cât era de frumos, pe atât era de sufletist și blând. O făcea să râdă tot timpul și îi dădea un sentimentul de stabilitate și încredere.
“ Era iubitul ei, iar ea se simțea liniștită alături de el. Se simțea în siguranță. Îl cunoștea doar de câteva luni dar știa că el va fi umărul de care ea se va sprijini. El va fi liniștea ei. “
În noaptea de după incidentul de la cinema, în urma căruia ea îl salvează pe Sorin, ajunge să vadă din nou orașul de deasupra și brusc ia decizia să scoată din nou bănuțul din noptieră și astfel ajunge din nou pe malul mării, în Toria. Curiozitatea o face să intre în oraș, tocmai când are loc o petrecere unde toată lumea poartă măști, precum cele venețiene. Și aici se împrietenește cu o fată care îi spune ceva ce o nedumerește pe Mădălina.
“-De unde știi tu cum se îmbracă pământenii? mă întreabă cu glasul scăzut. Pe aici nimeni nu mai știe nimic de pământeni de când a fost Căderea.
– Bănuiesc, i-a răspuns nesigură, întrebându-mă ce înseamnă Căderea.
– Interesant, spuse după ce mă mai studie o dată. Bunica mea îmi povestea adesea despre pământeni, străbunica ei a fost pe pământ. De fapt a și rămas acolo. De atunci nu mai avem voie. Nu se știe nici la cine este cheia. Dar ce vorbesc eu, știu că nu am voie.”
Revenind pe plaja din Toria, Mădălina zărește un un tânăr care stătea sprijinit de un bolovan, privind pierdut spre mare. Și îl recunoaște. Este băiatul pe care l-a văzut prima dată.
“Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochii care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată. Părul negru îi flutura în bătaia vântului, și atunci am știut. Și el mă recunoscuse. “
La următoarea vizită în orașul de deasupra, Mădălina descoperă că pe tânăr îl cheamă Naum și este descendentul direct al primei familii care a venit pe Toria. De asemenea, află mai multe lucruri despre această minusculă planetă, dar și că bănuțul este de fapt o cheie cu ajutorul căruia cei din Toria puteau părăsi planeta, iar Naum era însemnat ca purtător al cheii.
“Planeta se răzbunase pe locuitorii ei, pentru că nu o trataseră cum trebuie, și încet încet dispărea câte o porțiune din aceasta. Ei nu o mai puteau vedea sau percepe în nici un fel. Astfel că rămase vederii lor doar un oraș, cu malul mării în care nu se mai încumetau să intre sau să navigheze, întrucât nu știau cât mai puteau vedea sau percepe din acesta. Sau nu li se dădea voie. Doar cei care mureau erau însoțiți pe ultimul drum până la malul mării unde erau lăsați pe apă, și dispăreau în neant.”
Între cei doi apare o atracție instantanee, o pasiune mistuitoare care pe zi ce trece o distruge sufletește pe Mădălina. În viața ei exista deja Sorin, iar alături de Naum simțea o foarte mare nesiguranță.
“Dar ce mă făceam cu dragostea mea pentru Naum, care mă mistuia centimetru cu centimetru. Nu aveam aceeași siguranță nici în el, nici în mine. Câteodată mă privea cu atâta durere de îmi dădea impresia că îmi ascunde ceva.”
„ Prima oară când m-a sărutat, după nouă luni, am simțit cum dispare nisipul de sub picioarele mele. A fost atât de intens ce am trăit, golul pe care l-am simțit în stomac, foamea pe care o aveam de el. Am tânjit după acel sărut timp de nouă luni. Credeam că nu se va mai întâmpla niciodată. Şi mai târziu, stând în patul din camera mea, simțeam acel sărut. Simțeam gustul lui ușor sărat de la briza mării și buzele lui fierbinți care le striveau pe ale mele. Și apoi privirea lui pierdută. L-am întrebat dacă regretă că m-a sărutat. A dat din cap supărat și mi-a spus că nu regretă nici un moment decât că a așteptat atâta timp ca să o facă. Și că acum, că a făcut-o, nimic nu va mai fi la fel. M-a întors spre el, mi-a cuprins fața cu palme puternice și mi-a spus:
-Odată și odată noi vom fi împreună! „
Mădălina se tot gândește că trebuie să se distanțeze de misteriosul Naum, dar nu rezistă tentației. Tot ce conta pentru ea era să-l vadă. Nu-și putea controla iubirea pentru el. Incertitudinea, nesiguranța, necunoscutul, toate acestea o neliniștesc. Suferă în tăcere, refuză să discute cu cineva și încet încet intră în depresie. Sorin îi este alături când trece prin aceste moment grele, fără să bănuie ce se petrece în sufletul fetei.
“Oare e normal să iubești doi băieți în același timp,să simți că nu poți renunța la niciunul dintre ei?”
Cu toate că tânărul îi spune că într-o zi vor fi împreună, comportarea lui Naum îi aduce fetei numai suferință și dezamăgire. Iar ziua în care Aris, prietena pe care și-a făcut-o în Toria, le spune că Enola se apropie, duritatea cu care el îi cere Mădălinei să plece, o sperie cumplit. Dar cine era Enola și ce influență putea avea asupra lui, încât să se poarte cu ea cu atâta asprime?
Mădălina și-a interzis să mai privească spre cer, să mai caute orașul de deasupra. Luni de zile a refuzat să se mai ducă după Naum. Pentru ea nu mai exista decât Sorin și dulcea dragoste pe care i-o purta.
“M-am simțit vie la el în brațe, după atâta timp, îl simțeam și simțeam că îl iubesc. Și simțeam că trăiesc. Mă privea și mă săruta, mă săruta și iarăși mă privea .Îi simțeam pulsul accelerat, îmi simțeam inima bătând, simțeam legătura care se crea între noi, ne învăluia și ne făcea să plutim de plăcere, de bucurie și de iubire.”
Dar pe Mădălina o frământă multe gânduri. Vrea să-l mai vadă pe Naum pentru ultima oară, să primească niște explicații de la el, dar ajunge să cedeze în fața lui.
Însă ceea ce îi va pricinui cea mai mare suferință a fost acel moment în care îl vede pe Naum alături de o tânără frumoasă care îi spune acestuia:“Abia aștept să ne unim, pentru a nu ne mai despărți în fiecare zi”
“Am simțit cum îmi aluneca pământul de sub picioare și lacrimi grele au pornit să-mi curgă pe față. Deci asta era. Am atins bănuțul pentru a nu mă repezi cu pumnii asupra lui Naum și am ajuns în camera mea pentru a-mi linge rănile.”
Oare va scăpa Mădălina de fantoma acestei iubiri sfâșietoare? Ce alegere va face ea? Oare ce reprezentă Căderea? De ce nu aveau voie cei de pe Toria să vorbească despre pământeni?
“- Ai sufletul chinuit de o dragoste mare. O dragoste care te omoară pe picioare. Ai de făcut o alegere grea. Între un bărbat pe care îl iubești mistuitor și un bărbat pe care îl iubești la fel de mult dar care îți aduce liniștea în suflet.”
“Voi trăi toată viața cu amintirea unei iubiri fără seamăn, a unei iubiri care nu se va șterge din sufletul meu niciodată.”
Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să vă las vouă plăcerea de a descoperi ce se întâmplă mai departe cu Madalina, Sorin şi Naum.
Vă mărturisesc că pe mine m-a impresionat răbdarea lui Sorin, faptul că el nu-i cere Mădălinei nimic, ci o îndeamnă să facă ceea ce îi dictează sufletul. De aceea mi-a plăcut de el foarte mult. Dar și suferința lui Naum m-a răvășit profund!
“Orașul de deasupra “este un roman complex, fascinant, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Iubirea, magia și fantasticul își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic!
Nota 10 +
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Nu am citit nimic semnat de această autoare, dar de curând am descoperit autorii români cu mare plăcere!! Felicitări pentru recenzie!!
Multumesc mult, Anca! Ma bucur tare mult ca avem atatia autori buni
Frumoasa recenzia, felicitari. Inca nu am citit nimic scris de aceasta autoare, dar chiar trebuie sa o fac. Pare extrem de interesanta seria aceasta.
Sunt convinsa ca o sa-ti placa mult! Multumesc!
Felicitări pentru recenzie! Si eu tot cartea asta o citesc....
Multumesc! Lectura placuta!
Felicitări Alina. Ma tentează cartile Nicoletei. Sunt pe lista mea.
Ma bucur tare mult ca ti-ai propus sa le achizitionezi!Multumesc,Vero!
Nu am citit cartea Alina. Mersi de recomandare. Am auzit de ea dar nu stiu nici eu de ce nu prea am bagat-o in seama :( . Acum rectific :) . O trec pe lista.
Mirela, ti-o recomand cu mare mare drag!
Foarte frumos! Mi-ai amintit de propriile recenzii si de momentele cand am citit eu cele doua carti. si eu am avut aceeasi senzatie, imi parea rau ca se termina, voiam mai multe raspunsuri. povestea s-a terminat prea repede, am citit-o pe banda rulanta :)). Abia astept al treilea volum, am o gramada de intrebari la care caut raspuns: ce s-a intamplat cu Naum si Madalina, care era faza cu acel copil, as vrea sa stiu mai multe despre Cazuta.
Sorina , datorita tie am descoperit Cercurile mistice. Mor de curiozitate sa aflu care e chestia cu copilul si Cazuta. Din cauza asta, astept cu nerabdare volum 3!
Deci,eu stiu de carti de la Alina,le-am citit de ceva vreme si astept nerabdatoare vol 3,sper sa apara odata si odata!
Felicitari,o recenzie superba marca Alina.am retrait alaturi de recenzia ta,carte din nou,multumesc
Sunt tare bucuroasa ca ai vrut sa mergi pe mana mea! Apreciez! Multumesc mult!
Felicitări pentru recenzie,de abia aştept vol 3 ca si voi sa aflăm finalul ;)
Multumesc mult, Mary! Si eu sunt curioasa in privinta finalului!
Eu nu am citit nimic din aceasta serie. :) Dar ma atrage, din cate observ din descrierea ta. Felicitari! locco_smiley_10
N-am citit încă primul volum, dar povestea asta chiar sună bine :D
Felicitări pentru recenzie, Alina locco_smiley_10