Noutati editoriale Romania

Percepţii inconştiente de Iulia Ioniţă-prezentare

Percepţii inconştiente, de Iulia Ioniţă-prezentare

Data aparitie: Aprilie 2017
Număr Pagini: 300
Percepții inconștiente este disponibil la precomandă. Livrările se vor efectua începând cu data de 5 mai 2017.

   Molly Harpens este o elevă de liceu ce duce o viață aparent obișnuită.  Crescută la orfelinat de mică, aceasta locuiește acum în casa mătușii ei, mereu plecată prin lume. După o întâmplare care îi face pe colegii ei să o urască şi care îi transformă prietenii în dușmani, Molly devine ținta unor fenomene pe care nu şi le poate explica. Primește cadouri dezgustătoare de la un anonim obsedat, devine singuratică şi ajunge să-şi petreacă întreaga zi pe deep web, acolo unde descoperă un loc ce are să-i schimbe viața.

 Ajunge într-o situație de viață şi de moarte, din care nu mai poate ieşi. Un Conte întunecat va renaşte, Justițiarii Întunericului iau vieți nevinovate, iar Molly se află într-un slalom de sentimente între urmașul unei familii regale şi un băiat misterios, ce sigur are ceva de ascuns.
 Alături de noii ei prieteni, aceasta trebuie să lupte sau să moară, aflând detalii din trecutul ei; ghidați de Guru, posedați de forme întunecate, vindecați de către cele bune, bântuiți de creaturi îngrozitoare cu intenții ascunse, aceştia hoinăresc prin celelalte lumi pentru a o salva pe cea temporară, de aici.
 În şapte Ere, protagonista noastră învață despre destin, energii, fenomene ciudate şi află răspunsuri la toate întrebările pe care le-a avut vreodată.
 Răul revine sub orice formă, atunci când te aştepți mai puțin.
Cartea poate fi comandată de pe Librex.ro

Sursa foto şi text: Librex Publishing

Iasmy - Literatura pe tocuri

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

View Comments

Recent Posts

Arse de soare – Chloe Michelle Howarth – recenzie

Arse de soare - Chloe Michelle Howarth - recenzie Titlu: Arse de soare Autor: Chloe…

o zi ago

Văd că vă interesează întunericul – Illarion Pavliuk – blog tour

Văd că vă interesează întunericul - Illarion Pavliuk - blog tour Autor: Illarion Parvliuk Editura:Trei…

5 zile ago

UNT – Asako Yuzuki – Editura Litera – recenzie

UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki  Editura Litera…

o săptămână ago

Cântec de leagăn – Sidonie Bonnec – blog tour

Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…

2 săptămâni ago

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Fiica din Spania - Lorena Hughes -  Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…

3 săptămâni ago

Întunericul de afară – Cormac McCarthy – Editura Polirom – recenzie

Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…

3 săptămâni ago