Și-a desenat în palmă palma ta
să i se pară că o ții de mână
chiar și atunci când n-o să mai rămână
din anotimpul vostru decât ea.
Ți-a spus „mi-e dor”, tu nu i-ai spus nimic –
atunci a început o toamnă mare
și frunzele s-au scuturat de soare
și s-a făcut pământul foarte mic.
Și-a pus pe suflet lacăt fără chei,
albastru ca o noapte pe zăpadă,
să nu mai poată timpul tău să vadă
că palma ta e tot în palma ei.
Erai atât de fericită
Pe malul mării, la apus!
Păreai o pasăre grăbită
Să se înalțe tot mai sus.
Îți urmăream plutirea lină
Ne-nțelegând cum pașii tăi
Creau ecouri de lumină
Și-n inimă-mi erau bătăi.
Privirea ta, pierdută-n zare,
Se înălțase și era
Mai fericită ca o mare
Când Soarele îmbrățișa.
În pieptul meu e-o flacără ce arde
Și-mprăștie lumină și căldură
Iar, uneori, din tainicele coarde,
chiar cânturi ce te-nalță și te fură,
Te duc în lumi ferice, de poveste,
Acolo unde îngerii, doar, cântă,
În lumi de vis în care totul este
Supus Luminii care te încântă.
Lumina mea, continuă,-nfierbântă,
În lumea inimilor înghețate,
Iubirea ce părea demult înfrântă
Și îi arată calea spre “Se poate”.
Eu mă consum de-acum, încet, spre tine,
Și îți ofer, din flacăra-mi arzândă,
Căldura din iubirea ce-o conține,
Iar tu … primește-i mângâierea blândă!
Dacă l-ai iubi cu verile din tine
timpul ar ploua cu ore fără chei,
s-ar întoarce-n matcă mierea de albine
și-ar fugi prin voi copiii-dumnezei.
Liniștea și-ar sparge măștile de gheață
și le-ar arunca într-un pahar cu ceai,
s-ar spăla cu cer fântânile pe față
și s-ar coace-n voi cireșele de mai.
N-ar mai ști corăbii cum să se scufunde
în oceane-n care moartea ar muri
când în răsărituri teama n-ar pătrunde
iar în voi tăcerea nu v-ar mai vorbi.
Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.
Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco
#creatieliterara #poetiromani #poeziicontemporane #literaturapetocuri #autoriromani
Baladă pentru Kaliopi - Cătălina Pană - Editura Petale Scrise - recenzie Titlu: Baladă pentru Kaliopi…
Povestea asta îți poate salva viața - Tiffany Crum - blog tour Titlu: Povestea asta…
Gălbenele - Troy James Weaver - Editura Alice Books - recenzie Titlu: Gălbenele Autor: Troy…
Sărutul morții – Maria Philip - recenzie Titlu: Sărutul morții Autor: Maria Philip Editura Petale…
Aniversarea - Andrea Bajani - Editura Humanitas - recenzie Titlu: Aniversarea Autor: Andrea Bajani Editura…
De ce urâm bărbații - Cristiana Todiresei - recenzie Titlu: De ce urâm bărbații Autor:…
View Comments
Ce poezii minunate! Felicitări autorilor pentru minunatul dar al cuvântului!
Mulțumim, Arci!
Frumoase versuri
Multumim Mihaela Hura si Daniel Visan!
Superbe! Felicitări autorilor pentru minunatele versuri!
Mulțumesc tare mult, Literatura pe tocuri, și tuturor pentru cuvintele de suflet! ❤️