Creatie

Măcar o viață – Maya Alma – Nu mai știu – Daniel Vișan-Dimitriu – Poezie naivă – Mihaela Hură – Fără explicații – Călin Lucian – poezii

Măcar o viață – Maya Alma – Nu mai știu – Daniel Vișan-Dimitriu – Poezie naivă – Mihaela Hură – Fără explicații – Călin Lucian – poezii

Măcar o viață…,de Maya Alma

Se-aduc spre pori zidirile de ceață,
Când nu ești tu, ‘ntunerecul-mprejură
Ce mai rămâne zorilor gălbui
Bolnavi de diabetul sorții.

Măcar un pas conjugă-l la prezent,
Potolitorul meu de zbucium, popor de păpădie,
Deschide-n fața mea lăcata porții,
Lumina, de cântat, coboară-o morții.

Lasă-mă să te iubesc măcar o viață,
Căci uite-njunghie decemvre aer,
Ca de-un șuvoi de false àripi
Se trage cerul înapoi,

Acela ce rămas-a-mi pe visare
Unică boare de alint.
Ne beau din Mâine păsările,
De-aiurea, ape de rezervă.

Nu mai știu, de Daniel Vișan-Dimitriu

Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele-n cort și nici cum am dormit.

Ce știu cu siguranță, e că eu
Te văd tot mai frumoasă-n visul meu
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.

POEZIE NAIVĂ, de Mihaela Hură

Și-a desenat în palmă palma ta
să i se pară că o ții de mână
chiar și atunci când n-o să mai rămână
din anotimpul vostru decât ea.

Ți-a spus „mi-e dor”, tu nu i-ai spus nimic –
atunci a început o toamnă mare
și frunzele s-au scuturat de soare
și s-a făcut pământul foarte mic.

Și-a pus pe suflet lacăt fără chei,
albastru ca o noapte pe zăpadă,
să nu mai poată timpul tău să vadă
că palma ta e tot în palma ei.

Fără explicații, de Călin Lucian

eu nu ți-am oferit iluzii,
nici nu mă cred vreun zeu,
nu sunt făuritor de stele,
sau nuș ce prometeu.

nu ți-am promis nicicând olimpul
( fițe de corifeu ! ),
nici nu-ți voi dărui – din vorbe –
eternul empireu.

dar pentru tine, hesperidă,
mă cert cu Dumnezeu,
căci nu e nimeni să te-adore
așa cum o fac eu.

Creaţie Literară

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco

Creaţie

Autori români

#creatieliterara #poetiromani #poeziicontemporane #literaturapetocuri #autoriromani

 

Arci

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

View Comments

Recent Posts

Profesoara de balet de la Auschwitz – Dani Zhihen – recenzie

Profesoara de balet de la Auschwitz - Dani Zhihen - recenzie Titlul: Profesoara de balet…

3 ore ago

Ramona Lee Soo-Jun – povestea din spatele Drive Me to the Moon

Ramona Lee Soo-Jun - povestea din spatele Drive Me to the Moon   Dragă Ramona,…

o săptămână ago

Nimeni nu moare la Longyearbyen – Morgan Audic – blog tour

Nimeni nu moare la Longyearbyen - Morgan Audic - blog tour Titlu: Nimeni nu moare…

o săptămână ago

Terapie senzuală –  Nadia A. Linette – recenzie

Terapie senzuală -  Nadia A. Linette - recenzie Titlu: Terapie senzuală Autor: Nadia A. Linette…

2 săptămâni ago

Nu te teme de întuneric – Per Moritz Stenborg – blog tour

Nu te teme de întuneric - Per Moritz Stenborg - blog tour Titlu: Nu te…

3 săptămâni ago

Și râul așteaptă – Wally Lamb – Editura Litera – recenzie

Și râul așteaptă - Wally Lamb - Editura Litera - recenzie Titlu: Și râul așteaptă Autor: Wally…

4 săptămâni ago