Să ai curajul să îţi doreşti mai mult de Anca Moraru – Libris Editorial – recenzie

Să ai curajul să îţi doreşti mai mult

Anca Moraru

Editura: Libris Editorial

An aparitie: 2020

Nr. pagini: 220

Gen: romance

Să ai curajul să îţi doreşti mai mult de Anca Moraru – Libris Editorial – romance.

  Cartea autoarei Anca Moraru mi-a atras atenția din prima zi în care a apărut pe Libris. Titlul și coperta mi-au stârnit curiozitatea, dar am fost puțin sceptică în privința ei, pentru că aveam impresia că e vorba de o carte motivațională sau un fel de îndrumător pentru femeile trădate în dragoste. Totuși, atunci când un exemplar a ajuns la mine, mi-am spus că e cazul să-mi depășesc zona de confort, asta în cazul în care era ceea ce credeam că e. Dar cât de mult m-am înșelat!

    Nici nu vă puteți imagina cât de încântată am fost atunci când am descoperit că e vorba de o poveste de dragoste, cu o mică tentă de suspans spre final, în care am aflat ceea ce se ascunde în sufletul lui Celeste Northon – incertitudinile, temerile, dar mai ales, dorința ei de a-și clădi o familie alături de un bărbat care să o iubească cu adevărat, care să nu o folosească doar pe post de amantă. Am certitudinea că multe femei se vor regăsi în acest roman.

 

,,Cred că asta e menirea unui scriitor: să atingă suflete, să te regăsești citind paginile într-un gest, într-o vorbă, într-un sentiment trăit de personaje.”

    Mi-a plăcut mult povestea, stilul lejer, ușor de parcurs, intriga complexă și acțiunea alertă, de nici nu îți vine să crezi că se pot întâmpla atâtea evenimente în doar 220 de pagini,  la care s-a adăugat un final pe măsura așteptărilor mele. Însă, ceea ce am apreciat cel mai mult au fost frazele pline de înțelepciune, profunzimea gândirii acestei autoare.

 

,,Oare câți nu facem aşa, dăm cu piciorul la marea noastră iubire doar pentru că ne e teamă să încercăm? Ne plafonăm în relații în care nu ne mai răgăsim şi trăim mereu o viață monotonă, mereu în așteptarea a ceva. Ajungem la divort, ajungem să ne despărțim, realizând mult prea târziu că dacă am fi făcut asta la momentul oportun, viața noastră ar fi fost cu adevărat altfel. Poate am fi găsit iubirea, poate am fi fost fericiți la momentul potrivit, poate… Multe semne de întrebare, mulți de ,,poate” şi multe întrebări ale căror răspuns se aude slab ca un ecou.”

    Și totuși, autoarea Anca Moraru ne oferă un personaj feminin nesigur – față de care eu personal nu pot să zic c-am reușit să mă atașez -, care pendulează între bărbați, doar din dorința de a fi iubită, iar deciziile de moment pe care le ia, o azvârle într-o suferință a inimii parcă fară sfârșit. Nu reușește să vadă că în fața ei există un bărbat care o poate iubi cu adevărat. Un bărbat care a ajutat-o și i-a fost un bun prieten. Un bărbat care și-a pus sufletul pe tavă pentru ea.

 

,,Realitatea e alta, bărbații buni sunt deja luați, iar noi, cele ca mine, ne bucurăm la frânturi de relație, visând ce nu putem avea. Sunt la vârsta când nu mai pot spera la ceva ce nu se poate întâmpla niciodată. Vreau mai mult de la viață și sunt sigură că trebuie să pun punct acestei relații mai devreme sau mai târziu.”

    Singurul lucru pe care l-aș fi dorit de la romanul de față e ca finalul să nu fi fost atât de grăbit, abrupt. Mi-a plăcut enorm de mult că autoarea a introdus un pic de suspans (faza cu secta și răpirea), dar aș fi vrut ca subiectul să fie exploatat la maxim. Tocmai partea respectivă mi-a oferit cele mai multe emoții, agitație și adrenalină.

 

,,Să ai curajul să îţi doreşti mai mult” este o poveste de dragoste scrisă cu multă sensibilitate, presărată cu îndoieli, disperare, suferință, dezamăgire, iertare și curaj, al cărui final îți umple sufletul de speranță și bucurie.

     Încă de la prima pagină suntem introduși în tumultul de furtuni emoționale ale lui Celeste Northon, o scriitoare celebră care se trezește că, ajunsă la vârsta de 37 de ani, nu are soț, nu are copil, nimic. E o fată bătrână, jalnică, ce plânge după fostul ei iubit, Mark, un tip căsătorit, care  timp de cinci ani a dus-o cu vorba ca o să-și lase nevasta și o va lua pe ea de soție.

 

,,Eu nu mă mai regăsesc în nimic din ce am trăit noi, ca și cum o străină ar fi jucat pentru 5 ani rolul meu. Am ajuns să nu mă mai regăsesc în nimic, să deschid laptopul și să stau ca proasta fără a fi în stare să leg câteva vorbe. Scriitoarea din mine s-a ascuns şi nu mai vrea să iasă la suprafață. Eu m-am ascuns de mine, de tot și trăiesc într-o izolare continuă. Mi-ar plăcea ca seara să fii lângă mine, să te strâng în brațe, să îmi spui că totul va fi bine. Dar nu eşti, ca de obicei, lângă mine, nici nu ai cum să fii. Mă doare mai mult că am visat că vom fi bine, că vom fi o familie, m-am agățat prosteşte de visul unei iubiri. O iubire care a fost imposibilă de la bun început, dar eu, eu m-am încăpățânat de atâtea ori crezând că doar – doar o s-o părăsești pe ea pentru mine. Sunt atât de patetică, atât de dezamăgită de mine, încât îmi vine să urlu.”

    Pierdută, pustiită de viață, fără un scop, fără să mai poată crede în ceva sau cineva, s-a refugiat în alcool, pentru ca existența să-i pară mai suportabilă. Însă ea nu-și poate stopa toate amintirile, toate momentele petrecute alături de Mark – prima lor întălnire, prima lor escapadă amoroasă, toate acele clipe furate împreună. Iubirea lor neîmplinită. Îi revin în minte vorbele pe care el i le-a spus în prima zi: ,,o viață avem și dacă nu încercăm să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții o să ajungem nişte bătrânei hodorogiți cu multe regrete”. Până atunci, Celeste nu mai trăise niciodată viața la limită, avea destule regrete și refuzase să se arunce cu capul în orice. Dar Mark reușise să devină încet-încet centrul universului ei. Îi topise incertitudinile și fără să își dea seama, îi intrase sub piele mai tare decât își propusese. Îl iubise cu patimă, chiar dacă știuse că într-o zi avea să pună punct sau poate totul avea să se destrame la fel de repede pe cât începuse.

 

,,Dar cel mai tragic în toată povestea asta este că nu m-a iubit. Gândul acesta durea cel mai rău. Fusese orice, dar nu iubire. Poate se simțise bine şi doar atât. Poate se plictisise în căsnicia lui și avea nevoie de altceva, iar eu îi oferisem altceva şi totuşi nu suficient.”

     Până la urmă Celeste se decide să se retragă într-un sătuc aproape de Londra, ca să se regăsească, să încerce să scrie din nou, după o pauză de doi ani. Și aici ajunge să–l cunoască pe Tom, scriitor ca și ea, un bărbat care, în ciuda faptului că îi menționează în treacăt că s-a hotărât să lase agitația orașului pentru liniște, ca să lucreze, ascunde o imensă durere în suflet. De fapt, și el venise aici ca să-și vindece rănile, după ce logodnica îl părăsise cu o săptămână înainte de nuntă pentru altcineva.

 

,,- Încerc să caut fericirea, dar uneori fuge de mine, râse el. Fericirea e iluzorie, Celeste, e la fel de trecătoare ca o stea căzătoare de pe cer, ar trebui să ştii asta. Nu mai caut fericirea, încerc să iau lucrurile așa cum sunt, fără prea mari așteptări sau vise.”

     Tom a știut de la bun început că Celeste încă mai este îndrăgostită de fostul ei iubit, dar asta nu îl împiedică să se simtă tot mai atras de ea. La rândul ei, Celeste simte că nu e pregătită pentru o relație, dar îi place că Tom nu o forțează să îi spună tot ce avea pe suflet, că îi dădea spațiul de care avea nevoie pentru a se deschide. Îi inspira pace și siguranță. Puțin cate puțin s-au apropiat, dar Mark încă era între ei.

    Dar o prăpastie se va deschide intre ei din momentul în care Celeste va primi câteva mesaje de la Mark, în care îi mărturisește că e în spital, că a băgat divorțul și că e pregătit pentru o viață cu ea. Că o iubește. Că nu poate trai fară ea. Care va fi decizia ei? Îl vă părăsi pe Tom ca să revină la Mark? Va primi ce și-a dorit cu atâta ardoare, o familie?

 

,,Sunt conștientă că marile poveşti de iubire sunt doar în filme sau cărți, dar mi-aş dori o astfel de poveste. Am învățat însă că în iubire nimic nu e simplu, că uneori te mai pierzi pe drum, că uneori întâlnești mulți oameni nepotriviți până ajungi la iubirea ce îți e predestinată. Sau poate uneori nu o găsești niciodată, ca în cazul meu. Sau poate povestea mea încă nu s-a sfârșit, mai are încă multe şi încălcite căi de a-mi arăta că undeva, cândva îl voi găsi pe EL.”

Nota 9

Autori români – recenzii

Carte disponibilă pe site-ul Libris