Șamanismul – Călătorie între două lumi- Octavian Simu – Editura Herald – recenzie

Șamanismul – Călătorie între două lumi

Autor: Octavian Simu

Editura: Herald

An apariție: 2018

   Șamanismul este una din pseudo-religiile precursoare marilor credințe moderne, cel care a stat la baza evoluției societății. Apărut încă din cele mai vechi timpuri, se estimează că primele manifestări șamanice ar fi apărut în urmă cu 40 000 de ani, unii antropologi mergând chiar până la afirmația că a apărut acum  100 000 de ani.

   Octavian Simu încearcă să sintetizeze în paginile acestei cărți istoria șamanismului și să continue lucrarea lui Mircea Eliade prin prisma expertizei sale în cultura și civilizația Extremului Orient. Șamanul este un mediator între două lumi, lumea pământeană și lumea spirituală. El are numeroase roluri în cadrul tribului, de la vindecător, prezicător, clarvăzător, până la mediator cu lumea de dincolo. El este responsabil cu aducerea pe lume a nou născuților și cu ușurarea trecerii decedaților în lumea de dincolo, jucând astfel și un rol psihopomp în cadrul societății tribale.

   Șamanismul se consideră că a apărut mai întâi în societatea matriarhală, unde responsabilitățile șamanice reveneau femeii, după care s-a trecut la societatea patriarhală, moment în care șamanismul a trecut în responsabilitatea bărbatului.

   În general, erau aleși ca șamani cei care dovedeau că puteau să între în transă. De cele mai multe ori aceste transe nu erau decât crize comițiale, schizofrenice sau cauzate de alte boli degenerative care la momentul respectiv erau puse pe seama unei superiorități spirituale ale celui asupra căruia se declanșau aceste crize.

   Rolul șamanului era unul foarte important. El era respectat de către toți membrii tribului și privit cu o oarecare teamă. Însă, pe de altă parte, șamanul trebuia să fie autentic, unele triburi mergând chiar până la uciderea unui șaman fals.

   Șamanismul a apărut cel mai probabil că urmare a temei față de necunoscut. De, fapt majoritatea religiilor au apărut din necesitatea unei forme de guvernare supranaturală. În lipsa unei explicații logice pentru niște evenimente de neînțeles la vremea respectivă, cum ar fi tunetele, fulgerele, furtunile, sau fenomenele extreme, oamenii le puneau pe seama unor ființe superioare, invizibile și mult mai puternice decât un om obișnuit. Astfel a apărut necesitatea existenței unei persoane care să poată să comunice cu aceste zeități, care să poată să le îmbuneze în caz de nevoie. Șamanul era astfel însărcinat cu aducerea ploii în caz de seceta sau cu diminuarea apei în caz de ploi abundente. Uneori se mergea până acolo unde se cerea șamanului învierea din morți a unui decedat.

   Pentru a putea trece din a fi om în a fi șaman, individul trebuia să treacă printr-o perioadă inițiatică, ce a variat în funcție de trib, regiune geografică și perioadă. Aceste perioade inițiatice variau de la post, izolare și chinuri până la inducerea transei în care se presupunea că un candidat era jupuit de piele, organele îi erau scoase și împărțite între demoni, după care acestea se regenerau într-un trup nou, puternic și superior celui anterior, un trup de șaman.

   În general, activitățile șamanice erau însoțite de diverse obiecte utile în inducerea transei, cele mai importante fiind toba, dansul și substanțele psihotrope, autorul punând accent în special pe ayahuasca, un stimulent psihedelic cu efect puternic asupra psihicului.

   Șamanismul era bazat în special pe comuniunea omului cu natura, motiv pentru care șamanii credeau că în timpul transei iau forma unui alt animal care le dă putere în atingerea obiectivului. Cu cât mai multe animale avea sub control, cu atât mai mare era puterea pe care șamanul o avea. Un rol important în șamanism îl au cervidele, aceștia de multe ori purtând pe cap coarne asemănătoare cerbilor în speranța că așa vor prelua parte din înțelepciunea lor. Alte animale importante pentru șaman sunt ursul, calul, porcul, șarpele, balena, delfinul și somonul pe care le personifica adeseori în transele sale. Important în activitatea șamanică era ca animalul să fie sălbatic, căci dacă era domesticit își pierdea din forță și respectiv din legătura cu sacralitatea.

   Cartea “Șamanismul – Călătorie între două lumi” este divizată astfel încât să se facă o sinteză cuprinzătoare asupra a ceea ce înseamnă noțiunea de șaman. Se vorbește despre șamanism ca obiect, șaman ca subiect, și ședința rituală ca acțiune. De asemenea s-a studiat subiectul credințelor triburilor șamanice și respectiv evoluția în timp a șamanismului. Putem observa astfel cum, de-a lungul timpului, diverse manifestări s-au schimbat, au evoluat, au trecut într-un alt registru pe măsură ce societatea a evoluat.

   Un alt aspect important, și care a cuprins mai mult de jumătate din acest tratat, este cel al spațiului geografic în care s-a desfășurat șamanismul.

   Putem observa că cel din Asia este foarte diferit de cel din Europa sau din America. Autorul definește ca și șamanism clasic cel din Siberia, discutând apoi problematica celorlalte șamanisme în comparație cu acesta. Șamanismul siberian este considerat cel apropiat de această noțiune și cel care este în concordanță cu ideea de comunicare spirituală. Numeroasele popoare din Asia, Buriații, Iakuții, Tungușii, Samoiezii, Mongolii sunt doar o extensie a Siberienilor din punctul de vedere al practicilor șamanice.

   Un caz particular este cel al șamanismului Japonez care a fost diferit ca manifestare de cel siberian clasic. Autorul spune despre șamanismul japonez că își are originea chiar în practicile coreene, lucru oarecum de înțeles având în vedere apropierea teritorială dintre cele două.

   În Europa, șamanismul, la fel ca și în celelalte teritorii, s-a aflat în strânsă legătură cu mitologia. Astfel, foarte mulți dintre zeii greci aveau îndeletniciri specifice șamanilor, în vreme ce în peninsula scandinavă centrul de interes era zeul Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta putea să prezică viitorul și să se cațăre pe Arborele Cosmic sau Arborele Înțelepciunii, numit și Yggdrasil, de unde acesta și-a luat înțelepciunea și unde a învățat runele.

   În istoria tracică, Zamolxis însuși ar fi fost un șaman, despre care se știe că s-a retras pentru multă vreme și s-a închis în lumea subterană pentru a se întoarce după un timp în lumea oamenilor. Această izolare de lumea vie a fost văzută ca un ritual de inițiere caracteristic practicilor șamanice și care i-ar fi dat mai multe puteri.

   Șamanismul, deși nu a fost acceptat de către marile religii, și deși au existat numeroase încercări de a-l elimina de-a lungul timpului, a rezistat testului timpului și, deși practicile șamanice actuale sunt departe de a fi asemănătoare cu cele ale trecutului îndepărtat, ele există în continuare, cu precădere în regiunile izolate din sate îndepărtate, neatinse de tumultul vieții cotidiene.

Cartea Șamanismul – Călătorie între două lumi- Octavian Simu – poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi