Sinagoga țiganilor – Ben Pastor – recenzie

Titlu: Sinagoga țiganilor
Titlu original: La Sinagoga degli zingari
Autor: Ben Pastor
Editura Lebăda Neagră
Traducător: Gabriela E. Dima
Colecție Green Spot
Data apariției: Noiembrie 2023
Nr. pagini: 532

“Ben Pastor (născută la 4 martie 1950, Roma) este pseudonimul literar al Mariei Verbena Volpi. După ce a studiat arheologia la Universitatea La Sapienza din Roma, s-a mutat în Statele Unite, unde a predat la diferite universități din Ohio, Illinois și Vermont. Este cunoscută pentru romane istorice în care abordează subiecte legate de evenimente petrecute în Roma antică și Germania celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1999 a publicat Lumen, primul roman polițist din seria care îl are că personaj principal pe Martin Bora, un ofițer-investigator german. Alte romane polițiste: „Îl Signore delle cento ossa” (2011), „Îl cielo di stagno” (2013), „Luna bugiarda” (2013), „La strada per Itaca” (2014), „Kaputt Mundi” (2015), „I piccoli fuochi” (2016), „Îl morto in piazza” (2017), „La notte delle stelle cadenti” (2018), „La canzone del cavaliere” (2019), „La Venere di Șalò” (2022). Temele recurente în opera ei sunt dragostea pentru antichitatea clasică și explorarea dureroasă a condiției umane în timp de război. Opera ei se caracterizează printr-o puternică influență postmodernistă, unde regulile clasice ale misterului se amestecă cu cele ale romanului istoric și psihologic. Stilul literar al lui Pastor este sofisticat și complex, probabil rezultatul pasiunii sale pentru autori precum Herman Melville, Yukio Mishima, Joseph Roth, Toni Morrison, Nikos Kazantzakis și Georges Simenon, pe lângă influența lui Raymond Chandler și Hans Hellmut Kirst. În 2018, Ben Pastor a primit Premiul Internațional Special pentru Literatură acordat de Asociația culturală „Ennio Flaiano”. În 2021, „Sinagoga țiganilor” a fost publicată în limba engleză, fiind ulterior tradusă de Luigi Sanvito.”

“August 1942 – martie 1943. Martin von Bora, ofițer al Abwehrului, spirit aristocratic de artist închis în uniforma Wehrmachtului, om corect, dominat de simțul onoarei, forțat de un jurământ de credință, se află pe frontul de la Stalingrad. Primește ordin de la comandantul suprem, generalul Paulus, să investigheze, în calitate de agent de contrainformații, dispariția în stepă (accident, omor?) a soților români Nicolae Tincu și Bianca Costin. Evenimentele par să decurgă ciudat din toate punctele de vedere, mai ales într-un astfel de moment pentru Germania, iar suspiciunile se adună curând, când Bora descoperă că cei doi români nu sunt numai niște cetățeni banali, ci oameni de știință ce au colaborat cu Enrico Fermi și Ettore Majorana. În haosul infernal al asediului Stalingradului, anchetă se prelungește luni de zile. Bora găsește ajutor, și poate apropiere umană, din partea unui maior italian, Amerigo Galvani. Războiul, interesele private, spionajul aliaților și dușmanilor par să se confunde, înecate într-un teatru al ferocității care îi apare lui Martin mai catastrofal și mai revelator pe zi ce trece.”

  Am cam avut emoții citind descrierea, sincer m-am cam săturat de cărți despre război. Dar am găsit o altfel de poveste. Da… avem acțiune… dar avem și sentimente.

  Căutarea celor doi savanți români, apoi a ucigașului lor, se îmbină cu luptele pentru cucerirea Stalingradului, dar mai ales cu viața în tranșee a soldaților, cu gândurile, trăirile și sentimentele lor.

  În prim plan îl avem pe maiorul Martin von Bora, ofițer al Abwehrului, un spirit aristocratic, un adevărat artist, erudit, și-n același timp un om corect, dominat de ideea de onoare, dar forțat de un jurământ de credință încorsetat în uniforma Wehrmachtului.

  A scăpat de atâtea ori în lupte încât oamenii lui îl consideră o amuletă norocoasă și-l urmează cu încredere. E mai apropiat de sergentul Nagel, în care are o încredere nelimitată. E corect și cu rușii care au ajuns la ei, fie prizonieri, fie dezertori, care îi ajută cu munci gospodărești. Faptul că-i tratează ca pe proprii lui oameni, îi vor face și pe ei să-l ajute când vine momentul.

  Este pe frontul de la Stalingrad când primește ordin de la Paulus, comandantul suprem, prin superiorul lui din Abwehr, să investigheze, în calitatea lui de ofițer de contrainformații, dispariția soților Tincu, al căror avion se prăbușise în zonă.

  Soții Tincu, Nicolae și Bianca, nu erau doar doi cetățeni obișnuiți ci oameni de știință, care au colaborat cu somități ca Enrico Fremi și Ettore Majorana. Bianca Costin Tincu lucra la un combustibil sintetic, necesar tuturor armatelor, a cărui formulă voia s-o dea germanilor, convinsă că vor plăti mai mult, de aici și interesul lui Paulus. Dar erau interesați și implicați în “bătălie” prea mulți “jucători”: germanii, italienii, rușii, românii.

  Cu toate căutările, investigațiile, interacțiunile brutale sau cordiale, cei doi soți sunt găsiți morți, de fapt executați și între hârtiile din servieta lor nu se găsește formula.

  Asistăm nu numai la “lupte” între diferitele servicii dar și în sânul aceleiași armate. Aparent ajutat de italieni și români, Bora încearcă să rezolve problema și să găsească ucigașul. Asistăm la o goană prin satele din jur, la întâlniri cu cazacii din stepă și chiar cu un reprezentant al NKVD-ului.

  E bănuit locotenentul maghiar, care văzuse accidentul și-l semnalase italienilor, colonelul de la NKVD, spionajul român. Bora încearcă să-i găsească, dă de unele indicii, dar începe bătălia pentru Stalingrad și toată lumea e chemată la post. Rănit destul de grav, Bora ajunge în Praga la recuperare.

  Apoi, ca un bulldog care a prins un os, cercetează în continuare, hotărât să afle cine i-a ucis pe români.
Sigur că până la urmă “flerul” își va spune cuvântul și va vedea cum a fost “jucat” de cei pe care i-a crezut prieteni.

  Cine i-a ucis pe soții Tincu? De ce? Care a fost rolul fiecărui serviciu și al fiecărui spion implicat? Care a fost jocul lui Paulus?

  Și mai ales vom afla dacă formula era bună sau doar un mit.

  V-am spus că pe lângă povestea românilor vom vedea și soarta războiului.

  Din descrierile autoarei în paralel cu paginile din jurnalul lui Bora și scrisorile lui Galvani către iubita lui, vom asista la bătălia de la Stalingrad. Vom vedea bătăliile mici, hărțuielile, cucerirea sau pierderea fiecărui petec de pământ sau clădire. Asistăm la viața în tranșee, la interacțiunea ofițerilor cu trupele, cu colegii, cu superiorii, la trădări, la jocuri de culise. Dar și la prietenii ciudate, infiripate pe afinități, curaj și onoare.

  Totul este atât de viu descris încât parcă ești acolo cu personajele, uitându-te peste umărul lor când scriu scrisori sau jurnale, sau când primesc vești de acasă. Și ești acolo și când au timp sau nu să-și jelească tovarășii.

  Cartea este până la urmă pe lângă povestea interesantă și evenimentele pline de adrenalină, o frescă a istoriei acelor vremuri. Pentru că : “Ben Pastor reușește cu acuratețe să pună pe hârtie stările de spirit ale comandanților și grimasele lunetiștilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trăite dintr-un alt punct de vedere, extrem de solitar.”

  Și:

  “Capitol din saga lui Martin Bora, enigmaticul anchetator al Germaniei naziste, acest roman polițist expune într-o anchetă dramatică situația dintre Frontul de Est, Stalingrad și Praga, în timpul asediului care a pus în genunchi mașina de război a lui Hitler și reliefează contrastul dintre libertatea de alegere și supunere, anume nucleul cel mai profund al suferinței lui Martin Bora, rupt între loialitatea dureroasă față de țara sa și disprețul față de nazism.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărți