Autori romani

Stăpânul lumilor (cartea a treia a seriei Stringent) – Dyana Pîslaru – recenzie

Stăpânul lumilor (cartea a treia a seriei Stringent) – Dyana Pîslaru – recenzie

Titlu: Stăpânul lumilor (cartea a treia a seriei Stringent)

Autor: Dyana Pîslaru

Editura: Celestium

Nr. pagini: 434

An apariție: 2024

Gen: dark fantasy, romance

   Întunericul a preluat frâiele, destinul Phiarei pare să se împlinească și singura salvare ar putea fi cea care a condamnat-o de la bun început: Agh’tara. Când micul demon alege întunericul în detrimentul iubirii, iar sufletul îi este corupt, îl are alături pe nimeni altul decât temutul lider al Ordinului. Încearcă s-o salveze, deși aceasta nu-și dorește eliberarea, ci se desfată în goliciunea pe care esența demonică i-o oferă. Vede magia prin ochii lui, descoperă secretele celor trei lumi și e forțată să se cunoască pe sine. Și cine i-ar putea dezvălui natura existenței lor dacă nu el, însuși Stăpânul lumilor?

  Sincer vă spun, nu există suficient de multe cuvinte pentru a descrie cât de mult mi-a plăcut această poveste. Dacă primele două volume din seria Stringent m-au încântat peste măsură, despre volumul al treilea, ,,Stăpânul lumilor”, pot spune că m-a luat prin surprindere și m-a cucerit pe deplin. Mi-a plăcut direcția în care a luat-o întreaga poveste și că mi-a arătat mai mult din lumea lui Thoran.

  Nu m-am așteptat ca textul să fie redat din perspectiva misteriosului lider al Ordinului Agh’tara, dar tocmai acest lucru a ridicat ștacheta și a făcut ca povestea să aibă un impact semnificativ pentru mine. Interesant e că această carte prezintă câteva evenimente care au avut loc în primele două volume ale seriei Stringent, dar narate de Thoran. În felul acesta, am primit răspunsul la diferite întrebări pe care mi le-am pus parcurgând precedentele volume. Am aflat amănunte despre Akar, Zeul Creator slăvit de toate creaturile din cele trei lumi, dar atât de urât de fiul său cel rebel, Thoran. Am văzut care era viziunea lui Thoran asupra lumii și cum a luat ființă Ordinul Agh’tara (forța superioară în fața căruia răspund toți liderii importanți, fie Mare Preoteasă, Demon Suprem sau vrăjitor). Am descoperit cele mai importante momente din trecutul lui. Am asistat la cele mai de seamă decizii luate de el, bune sau rele, și am înțeles de ce a recurs la minciuni și manipulare ca să se apropie de Aelis.

  ,,Voiam să-mi asum rolul de Mare Lider, să conduc într-un regim de teroare și să las orice ființă vie să mă vadă drept nemernicul, necruțătorul şi manipulatorul care eram, în aparență. Reușisem să conving – chiar şi pe mine – că nu aveam sentimente și că nu regretam nicio acţiune întreprinsă. Nu aveam reţineri, nu negociam, compasiunea îmi era la fel de străină, iar dacă aveai ghinionul de a-mi fi greşit cu ceva, sabia mea ajungea să vorbească în locul meu. Nu-mi păsa pe cine controlam, pe cine distrugeam, pentru a-mi atinge scopurile.

   O simplă fiinţă inferioară, firavă, uşor de manipulat şi naivă m-a făcut însă să mă îndoiesc de flecare convingere a mea. Această naivă a reuşit să scoată la lumină fărâma de suflet din interiorul meu, dacă era posibil să am aşa ceva. Şi continua că mă pună la încercare, cu fiecare clipă care trecea.” 

  În același timp, acest volum m-a solicitat intens emoțional, tocmai pentru că am reușit să văd trăirile, senzațiile și gândurile pe care le avea acest bărbat creat pentru a fi un lider dur, de temut, dar care a ajuns să manifeste sentimente puternice față de Aelis, tânăra pe care a încercat să o omoare cu ani în urmă. Dacă înainte ura contradicţiile pe care fiinţa ei le ridica în mintea lui, ura modul straniu în care această creatură firavă îl atrăgea, îi agita toate simţurile, îi întuneca judecata și îl făcea vulnerabil, lucrurile s-au schimbat din momentul în care a înțeles că intenţiile lui Aelis erau mereu în favoarea celor din jur şi se lupta cu toate forțele împotriva naturii sale de Phiara, încercând să-și controleze partea demonică.

  Având în vedere că ea era fiica a două dintre cele mai puternice, mârșave şi însetate de putere fiinţe, Zeena, Marea Preoteasă a Azraatului, și L’ewilh, Phiara, cel mai puternic demon din Infern, Thoran avea toate motivele să fie vigilent în prezența ei. A fost pe urmele lui Aelis la fiecare pas, i-a urmărit fiecare mișcare, i-a auzit fiecare gând, chiar și atunci când ea nu-i putea simţi prezenţa. Dar, urmărind-o pentru atât de mult timp, a ajuns să o vadă într-o altă lumină. Firește că era conştient de efectul negativ pe care-l avea asupra lui, dar dorinţa de a fi în preajma ei era mai puternică decât orice. Aelis era un spirit puternic, impunător și plin de energie. Prezenţa sa putea inspira și da putere tuturor celor din jur; făcea fiecare creatură inferioară a Infernului să se cutremure în fața ei.

  Autoarea a avut o idee foarte bună introducând, de această dată, perspectiva lui Thoran, având în vedere că Aelis s-a pierdut și tot ce a mai rămas din ea era un demon vicios și plin de venin. Tatăl ei, L’ewilh, cel mai puternic demon din Infern, a făcut-o să uite ultimii 50 de ani din viața ei și a transformat-o în Phiara. În același timp, i l-a şters din minte pe singurul care era capabil să ajungă la inima ei. Aelis a devenit greu de controlat pentru că mintea îi era coruptă de L’ewilh. Nu mai asculta de nimeni și acţiona sub impulsul furiei şi dezamăgirii.

  ,,Întunericul dezlănțuise natura sa de Phiara, iar puterea ce zăcea în interiorul său era inimaginabilă, reuşind s-o întreacă chiar şi pe a lui L’ewilh. Deţinea puterea Marii Preotese a Azraatului și pe a Demonului Suprem al Infernului. Acestea două, combinate, erau mai mult decât îşi putea închipui orice creatură de pe pământ. Dar dezlănţuirea acestei puteri o costase scump; își pierduse rațiunea în faţa propriului foc lăuntric.”

  Aelis de acum este malefică şi lipsită de scrupule. Demonul din ea caută răzbunare şi nu se va opri până când nu va omori fiecare ființă care i-a greşit. Este dispusă să omoare sute de oameni nevinovaţi pentru a-și atinge scopul.

  ,,Cu cât se afunda mai mult în întuneric, cu atât avea să îi fie mai greu să se întoarcă. Instinctul ei o îndemna spre cele mai atroce crime, o îndemna să se răzbune, iar asta îi provoca cea mai intensă plăcere. Natura Phiarei era mai puternică decât oricare alt demon existent. Tot ceea ce un demon Phiara îşi dorea era haos și nimic nu-i putea sta în cale. Nici chiar propria persoană. Iar acum ea era în totalitate sub controlul acelei puteri.”

  M-a impresionat să o văd pe Aelis prin ochii lui Thoran, tot așa cum m-a captivat legătura lor, faptul că timp de luni de zile el a trăit pe propria piele sentimentele ce-o încercau pe Aelis, i-a simțit durerea și deznădejdea, i-a simțit bătăile inimii sale în fiecare clipă, i-a putut auzi chiar şi sunetul respirației. Și mi s-a părut cu atât mai dureros să îl văd cum încearcă să o protejeze de proprii lui oameni și de ea însăși, chiar și atunci când nimic din fiinţa pe care o vedea nu semăna cu Aelis. Iar faptul că nu-şi amintea cine era el a fost lovitură sub centură. Iubirea ei era singurul mod prin care Thoran credea că ar fi putut-o aduce înapoi. Dar cum ar fi trebuit s-o facă să iubească din nou, când nici nu-şi amintea că a făcut-o vreodată?

  De asemenea, l-am apreciat pe Thoran pentru că a pus-o pe Aelis mai presus de planurile și obiectivele Ordinului pe care-l conducea și nu-l interesa dacă era nevoit să încalce codul pentru a o salva. Micul lui demon nesăbuit era undeva în întuneric, iar el căuta să găsească o cale să îl aducă înapoi. 

  ,,La dracu’ cu codul Ordinului şi regulile impuse de mine! Dacă într-adevăr se întâmplase ceva cu Aelis, aveam să devin cel mai mare coşmar al celor trei lumi, unul mai mare decât fusesem vreodată. Nicio creatură, fie ea om sau demon, nu avea să scape nepedepsită pentru soarta pe care Aelis o îndurase.

  Spuneau că liderul Ordinului era crud? Nu văzuseră nici pe jumătate!” 

  ,,Nu eram convins de nimic. Un lucru era cert: nu aveam să renunţ la ea fără luptă. N-o puteam lăsa să-şi condamne sufletul, prin comiterea unor crime ce aveau s-o bântuie pentru eternitate. Ştiam că încă era acolo. Speram asta. Ceea ce vedeam în fața mea era doar lucrarea lui L’ewilh. Dezlănţuirea puterii întunecate din interiorul ei a distrus-o, atât fizic, cât și la nivel spiritual. Vulnerabilitatea din acel moment i-a permis lui L’ewilh să-i inducă ideile lui, i-a permis să-i şteargă amintirile și s-o transforme în ceea ce a vrut el.”

  ,,Stăpânul lumilor”, cartea a treia a seriei Stringent, te poartă într-o lume fantastică, plină de intrigi, comploturi, secrete, trădări, iubiri potrivnice și un final răvășitor, care te face să aștepți următorul volum cu nerăbdare.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți

Alina

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

Recent Posts

Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie

Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…

3 ore ago

Afacerea Chateaubriand – Fred Vargas – recenzie

Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…

o zi ago

Medalionul domniței – K. J. Mecklenfeld – recenzie

Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…

4 zile ago

Fata și frica – Dănuț Ungureanu – Editura Tritonic – recenzie

Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…

5 zile ago

Urzică și oase – T. Kingfisher – recenzie

Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…

5 zile ago

Răul pe care îl fac oamenii – Sandrone Dazieri – recenzie

Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…

o săptămână ago