Ultima fotografie de Bogdan Hrib

Editura: Cartea Românească
An apariţie: 2012
Număr pagini: 296

PREZENTARE CARTE

   Citindu-i celelalte cărţi mă aşteptăm la ceva din seria Filiera Grecească sau ceva asemănător, dar autorul m-a surprins în mod plăcut cu această carte. Nu este o poveste de acţiune cu urmăriri, crime, spioni, dar totuşi ”te prinde” şi nu poţi s-o laşi din mână până la final.

   Nu pot să v-o povestesc pentru că acţiunea de bază este de fapt o călătorie cu vaporul, câteva incidente, întâmplări colaterale, puţin sex, totul cât să condimenteze povestea în sine. Importantă de fapt este întâlnirea celor doi foşti colegi de şcoală generală.

   Diana lucrează pe vapor şi-l recunoaşte pe Alex colegul ei de bancă din clasa a-doua. Diana a crescut într-o casă de intelectuali, cu mama evreică, care doreau să plece în Israel şi neputinţa de-a face acest lucru îi determina să se scufunde fiecare în viaţă lui, devin două singurătăţi în aceeaşi casă, lucru care se simte în evoluţia Dianei. Face o facultate la modă, o căsătorie proastă, divorţează şi pleacă să lucreze pe vapor, toate în încercarea de-a „scapă” de atmosfera casei.

  Alex are o copilărie şi o adolescenţă normală într-o familie unită şi iubitoare. Iniţial fotograf angajat, apoi urmând modelul celorlalţi intră în afaceri de publicitate, dar viaţă lui este oarecum haotică: două căsătorii eşuate, doi copii crescuţi de mama în Australia, moartea mamei care-l apasă deoarece nu a fost fiul atent care credea că este. Toate astea îl determina să facă o călătorie ca o încununare sau un sfârşit al vieţii.

   Aproape tot romanul este presărat cu întâlniri între cei doi protagonişti, în care fiecare spune pe rând o poveste din viaţa lui. Poveştile te plimbă şi te fac să înţelegi oarecum epoca dinainte de revoluţie, nebunia de la revoluţie şi de după, afaceri, furturi, învârteli.

 Cu toate acestea Alex îşi păstrează o doză sănătoasă de bun simţ deşi este scârbit de toate inclusiv de laşitatea sa din anumite momente ale vieţii. Ai impresia că asişti la nişte şedinţe din cabinetul unui psiholog, dar povestea devine o modalitate prin care amândoi îşi ”exorcizează” proprii demoni. Şi chiar ne putem recunoaşte uneori (dacă e să fim cinstiţi cu noi înşine) în sentimentele şi temerile lor. Am să vă mai spun doar că, finalul aduce totuşi puţină fericire, speranţă şi încredere într-o nouă şansă. In rest, vă las să citiţi cartea, credeţi-mă merită, eu sincer am făcut o noapte “albă”.

   Felicitări domnule Bogdan Hrib şi mulţumesc pentru orele de delectare şi da, de introspecţie. Sper să nu mă criticaţi, mi-am spus părerea ca un simplu cititor (nu critic) aşa cu am perceput eu cartea.