Titlul original: As Valkirias
Traducere din limba portugheză: Gabriela Banu
Editura: Humanitas Fiction
Seria de autor Paulo Coelho
Anul apariției: 2016
Număr pagini: 204
PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 23 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 28 octombrie 2002. A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.
L-am cunoscut pe Coelho cu puțin timp în urmă, citind ,,Alchimistul”. M-am îndrăgostit iremediabil de scriitura sa, de modul în care își așterne gândurile pe hârtie. Mi-am promis că voi citi cât mai curând și altceva scris de el și, din fericire, iată că a venit timpul. Am deschis volumul de față nerăbdător și tare curios să aflu cine sunt walkiriile. Auzisem de aceste ființe fantastice întâlnite în mitologia nordică și deja îmi imaginam un roman fantasy, cu multă magie. Mi-ar fi plăcut tare mult, însă adevăratul conținut al cărții m-a încântat și mai tare.
Protagoniștii sunt Paulo și Chris, doi soți ce pleacă într-o călătorie prin deșertul Mojave. Paulo e un cunoscător al magiei, ucenic al maestrului J., iar cea mai mare aspirație a sa e aceea de a-și vedea propriul înger. Chris îl însoțește doar din dorința de a-i fi aproape. Trec prin orașe slab populate, cunosc deșertul cu al său nisip înșelător, se află la un pas de a-și pierde viețile.
„Și Paulo își închipuia îngerul. Se cufundase de multe ori în lumea invizibilă care îl înconjura, și asta nu mai era o noutate pentru el. Dar acum, după ce J. îi dăduse o sarcină, simțea că îngerul lui era mult mai prezent – ca și cum îngerii și-ar fi făcut simțită prezența doar acelora care credeau în existența lor. Cu toate astea, în pofida faptului că omul crede sau nu crede, ei sunt întotdeauna aici – soli ai vieții, ai morții, ai infernului și ai paradisului. Îi puse îngerului o mantie lungă brodată cu fir de aur și, de asemenea, aripi.”
Îl cunosc pe Took, un tânăr Maestru al Tradiției, cel care îi oferă o lecție lui Paulo, instruind-o pe Chris. Aceasta reușește să-și controleze cea de-a doua minte, ba chiar ajunge să-și audă propriul înger. Fără să vrea este trasă în acest joc desprins parcă din basme. Lumea lor, a lui Paulo și a lui Took, devine și lumea ei. Odată ce a cunoscut adevărata realitate, nu mai poate da înapoi. În plus e în stare să facă orice pentru a-și salva căsnicia.
Află că walkiriile sunt în apropiere și-și continuă drumul. Le întâlnesc pe aceste femei incredibile, care au renunțat la confort, la o viață monotonă pentru a se alătura Wahallei. Împreună străbat un traseu, împărtășind celor ce le ies în cale ceea ce este cu adevărat important în viață: dragostea, fericirea, îndeplinirea visurilor. Cei doi soți le însoțesc, iar Chris e uimită să descopere această „Conspirație”.
,, – Nu există nici un păcat în afară de lipsa dragostei, continuă Wahalla. Fiți curajoși, fiți capabili să iubiți, chiar dacă dragostea ar părea trădare sau ceva îngrozitor. Bucurați-vă de dragoste. Bucurați-vă de victorie. Urmați-vă inima.
– Imposibil! se auzi o voce din mulțime. Avem obligații.
– Îndepliniți-vă obligațiile. Dar ele nu vor împiedica niciodată pe cineva să-și urmeze visele. Amintiți-vă că visele sunt o manifestare a Absolutului, și faceți în viața asta numai lucruri care merită. Numai cei care vor acționa astfel vor înțelege marile transformări care vor veni.”
În cele din urmă, cu ajutorul Wahallei, Paulo își vede îngerul. Simte Universul în întreaga-i splendoare. Părăsește deșertul pentru a se întoarce acasă. Viața lui și a lui Chris nu va mai fi nicicând aceeași…
E uimitoare filosofia de viață pe care autorul reușește s-o pună pe tapet. El reușește să scrie o carte ce mângâie suflete, o carte capabilă să schimbe viața cititorilor ei. O poveste ce vi s-ar părea, la prima vedere, banală, e mai mult de atât. E o istorie inspirată din viața marelui Paulo Coelho. După cum mărturisește și el la începutul cărții, cu excepția câtorva elemente fictive totul este real. A apelat la ele pentru a-i fi mai ușor să transmită cititorilor o lecție importantă, o lecție despre frumos, despre iubire, despre vis și despre îngerii atotprezenți în viața noastră.
,,Nu suntem singuri. Lumea se transformă, iar noi suntem o parte din această transformare. Îngerii ne călăuzesc și ne apară. În ciuda tuturor nedreptăților, în ciuda faptului că ni se întâmplă lucruri pe care nu le merităm, în ciuda faptului că ne simțim incapabili să schimbăm ce este greșit la oameni și în lume, în ciuda strălucitelor argumente ale Marelui Inchizitor – Dragostea este mai puternică și ne va ajuta să creștem. Și doar atunci vom fi în stare să înțelegem stelele, îngerii și miracolele.”
Adevărurile cuprinse în această carte sunt cât se poate de realiste. Drumul inițiatic, acest bildungsroman, vă va fascina. Povestea lui Paulo și a lui Chris e povestea noastră, a tuturor. Cu toții suntem protagoniștii propriilor noastre aventuri, nelipsite de fantezie, de magie. În viața noastră totul este cât se poate de autentic, chiar dacă anumite fapte par de necrezut. Pentru a da la o parte voalul ce ne încețoșează orizontul trebuie să credem.
Din acest motiv, vă invit să faceți această incursiune, să vă cunoașteți pe voi înșivă. Citiți ,,Walkiriile”, comunicați cu propriul înger și, cine știe, poate veți ajunge să-l cunoașteți. Credeți, sperați, nu vă îndoiți și orice pare de domeniul fantasticului poate deveni realitate…
Mulțumesc Editurii Humanitas Fiction pentru șansa neprețuită de a citi această carte incredibilă! Mie mi-a plăcut extrem de mult și vă asigur că merită să-i oferiți o șansă.
LECTURĂ PLĂCUTĂ!
Cartea Walkiriile de Paulo Coelho, a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
imi plac cartile autorului!!!
felicitari pentru prezentare Cosmin
vreau si eu cartea!
Merci, Vero :) Merită citită!
Și mie îmi place Coelho. Foarte frumoasă recenzia! locco_smiley_10
Scrie superb tipul :D Merci!
Din pacate nu am reusit sa il citesc pe Coelho. Nu -i cunosc operele. Singura carte de care auzisesm era "Alchimistul" si nu stiu de ce am ocolit-o mereu. Acum imi pare rau ;)
De cartea aceasta chiar nu am auzit :)
Trebuie să recuperezi, căci Coelho scrie extraordinar. În orice caz, să începi cu ,,Alchimistul” :D
Sa ma ascund pe undeva de rusine? locco_smiley_15 Da, marturisesc ca pana acum nu am reusit sa citesc ceva scris de Coelho.
Faina recenzia ta, Cos!
Uuuu.. rușinică :))) Alina, dă-i o șansă! Merci mult pentru apreciere locco_smiley_37
Rusinos si pentru mine sa recunosc, dar nu am citit nimic de Coelho pana acum (stiu, stiu, cum ma mai pot numi cititoare pasionata?). Dar felicitari pentru recenzie, chiar mi-a atras atentia si mi-a crescut interesul pentru cartea prezentata. O sa incerc si eu sa pun mana pe ea, la un moment-dat.
Coelho e un must-read :D
Sincer, auzisem multe recomandari si multa lume care a citit doar carti scrise de el, insa am avut intotdeauna o impresie gresita despre genul de carti pe care il scrie. Dar recenzia ta m-a facut sa-mi schimb complet parerea. locco_smiley_10
:D
imi doresc de foarte mult timp sa apuc a citi o carte de-a lui Coelho. Sper ca voi incepe cu aceasta cat de curand .. recenzia m-a cam convins!
Mă bucur să aud asta! Lectură plăcută!
Am auzit si eu de "Alchimistul" de Paulo Coelho, am si in wishlist cartea, dar imi pare rau ca nu pot sa o am prea curand.. Cat despre "Walkiriile".. nu am mai auzit pana acum de ea.. Dar tare mi-ar placea sa o citesc si eu.
Prezentarea este super, felicitari! locco_smiley_10
Merci :)
Coelho are intr-adevar o scriitura remarcabila. Si mie imi plac operele literare ale acestui autor si, din punct de vedere personal, Alchimistul ramane cea mai buna carte a sa de pana acum. Ma bucur ca ai avut rabdare sa citesti Walkiriile si ca te-a impresionat.
,,răbdare”? :))) chiar mi-a plăcut, lectura a fost rapidă :D
Singura carte pe care am citit-o de la Paulo Coelho a fost: "Al cincilea munte". Dupa ce am terminat lectura cartii am trecut autorul pe lista preferatilor mei. Cel mai mult imi place la el cum se joaca cu realitate si fictiunea, ti-o recomand cu drag. (am vazut pe blog-ul tau ca ai mai primit o carte de Coelho, abia astept sa iti citesc parerea)
locco_smiley_20
Felicitări Coș,nu. Citit nimic de acest autor,si nu cred că am de gând!cu fantasme,precum .propriul înger.. oricum,o recenzie superbă,tentanta cât cuprinde!
merci locco_smiley_37