Răzbunarea de Arlette Geneve
Vineri, 05.02
Preț revistă + carte = 9.99 lei
Arlette Geneve este o autoare de origine spaniolă, care a cunoscut succesul mondial cu numeroase bestseller-uri, pentru care a fost distinsă cu numeroase premii internaționale de literatură. Pasionată de istorie, scriitoarea combină în romanele sale realitatea cu ficțiunea, reușind să ne ofere minunate romane de dragoste.
În ”Răzbunarea”, acțiunea se desfășoară în Imperiul roman al anului 27 î.H., când intrigile politice, trădările și crimele erau la ordinea zilei. Frumoasa Aradia, care făcea parte dintr-o familie nobilă, rămâne singură și fără speranță după noaptea fatidică în care viața liniștită a familiei ei este curmată de o crimă oribilă. Totuși, speranța Aradiei rămâne generalul Maximus, pe care îl poartă în inimă și gând încă din copilărie.
Generalul, unul dintre cei mai bravi centurioni ai Imperiului, se întoarce la Roma încununat de victorii, însă este nevoit să realizeze că, în absență, mama sa a decis pentru el, legându-l de o persoană pe care el până atunci o văzuse doar ca pe o copilă.
Acțiunea se complică atunci când sora lui Maximus pune la cale un ingenios plan de răzbunare. Rămâne să aflați, după lecturarea acestui roman pasionant, ce le-a hărăzit soarta celor doi eroi, Aradia și Maximus.
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
:) Bine! O cumpar! M-ai convins! :)
Si eu, si eu!
Nu imi scapă :)
Ratare, nuuuuuu! :-)
:D
Hmm, daca ar fi fost genul meu, cu siguranta nu as fi ratat-o. Insa, din pacate, nu e.
Imi place autoarea si cu siguranta nu voi rata cartea.
Nu am auzit nici de scriitoare, nici de carte pana n-am vazut pe la voi mentiuni pe grup :D multumim pentru prezentare!
ma bucur imi place scriitoarea!
Nici eu nu am citit nimic scris de ea, am auzit ca scrie foarte bine. Poate o voi cumpara, cine stie. Nu voi rata Ultimul Viking.
Si bineinteles, am cumparat cartea!