Muntele furtunii – Liza Marklund  – fragment

 

Titlu: Muntele furtunii

Al treilea Volum din seria Cercul Polar

Autor: Liza Marklund 

Titlu original: Stormberget

Limba originală: suedeză

Traducere: Florina Tufescu

Nr. pagini: 304

Colecția Fiction Connection Crime

Editura Trei

   Un final plin de forță pentru o trilogie impresionantă. Norrköpings Tidningar

  În toiul sărbătorii de midsommar din Stenträsk, iese la suprafață în mlaștină un cadavru și toată lumea presupune că ar fi soția dispărută a lui Wiking Stromberg. Dar se dovedește că e vorba de un bărbat, iar cauza morții nu este înecul: trupul lui fusese țintuit de fundul mlaștinii cu un țăruș înfipt în inimă, ca și cum ar fi fost vampir. 

  Pentru Wiking, această descoperire înseamnă o călătorie amețitoare în trecutul absolut tulburător al familiei sale.

  Muntele furtunii — o cronică despre violență și dor, secrete și crimă — este a treia și ultima parte a seriei despre Stenträsk și pădurile din Norrbotten.

  Suspansul se construiește fără grabă, dar constant, și este legat atât de cadavrul găsit, cât și de toate secretele pe care le poate ascunde o familie. Personajele acestei trilogii ți se bagă pe sub piele; și ele, și locul îți rămân în minte mult timp după ce ai citit ultima pagină. Skånska Dagbladet

   Enigmatic, surprinzător, aventuros, cu locuri fascinante și povești înfiorătoare din trecut. Arbetarbladet

  Marklund adoră nordul Suediei, invocând un peisaj și frumos, și torturat, unde oameni plini de dor și visuri de iubire sunt doborâți și sunt împinși la acte brutale. Cu personaje complexe și o intrigă elegantă, Marklund asigură suspans la nivel înalt. Femina

  Liza Marklund este jurnalistă și scriitoare suedeză. A publicat zece romane în seria Annika Bengtzon, care i-a adus faima internațională. Este, de asemenea, coproprietara Piratforlaget, a treia mare editură din Suedia, și scrie pentru ziarul Expressen. A fost reporter de investigații timp de zece ani și a realizat numeroase documentare TV, subiectele abordate fiind în special drepturile copiilor și ale femeilor. Din 2004 este ambasador UNICEF. Romanul Mlaștina Rece a fost nominalizat la premiile Storytel (Cel mai bun roman de suspans), Suedia, 2023; Mofibo (Cea mai bună operă de ficțiune tradusă a anului), Danemarca, 2022; Adlibris (Best Crime Fiction), Suedia, 2022. De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut: Explozii în Stockholm (recompensat cu Polonipriset și Debutantpriset), Fundația Paradis, Studio 69 (Swedish Union’s Award), Testamentul lui Nobel, Pe viață, Lupul Roșu, Un loc sub soare, Ferma de perle negre, Cercul polar și Mlaștina rece.

 

FRAGMENT

Muntele furtunii

TORD

Epoca de Aur. 

Așa erau timpurile. 

Vremea când bărbații cutreierau prin codri să transporte lemne pentru Administrația Pădurilor se terminase. Tord crescuse cu poveștile acelea. Cum plecau cu caii după Bobotează și nu se întorceau până după Paște. Micile adăposturi de nuiele pe meleagurile fără drumuri. Sacii cu palt înghețat bocnă. Clătitele cu carne de porc. Castroanele poreclite „ringul de dans al șobolanilor“ din cauza urmelor de rozătoare de pe fund. Munca istovitoare și frigul care intra în oase. 

Acum erau alte condiții. Nenumărate oportunități de lucru pentru bărbații capabili. Utilizarea din plin a resurselor naturii în beneficiul oamenilor. Un mod de a vitaliza întreaga țară. Lumină și căldură pentru toți, resurse pentru industrie. 

El însuși a beneficiat de o bună educație. Un curs avansat care exista doar în Skåne, cea mai sudică regiune. 

Plecă după revelion cu avionul, de la Bulltofta. Zăpada era înaltă de un metru când părăsi Långviken, iar noaptea polară era adâncă. În Bollerup găsi pământ uscat și soare. S-a gândit adesea cât era de ciudat ca oamenii din aceeași țară să aibă condiții atât de diferite. În timpul studiilor, a locuit deasupra oficiului poștal din localitate împreună cu un băiat din Gotland. Au învățat despre construirea și domeniile de utilizare ale tuturor utilajelor tipice din agricultură, despre cum să le repare și să le recondiționeze, ce unelte sunt necesare pentru diverse activități, precum și bazele sudurii și șlefuirii, strungăriei și lipitului. 

Tord Stormberg, obișnuit cu locurile și mecanic calificat, avea căutare. 

Compania Vattenfall i-a dat o cameră de nouă metri pătrați în Stornorrfors, împreună cu un tip din Säväst. Nu era nimic în neregulă cu camera, sau cu tipul, sau cu Säväst, dar Tord nu se străduia deloc să socializeze. Își făcea turele, își bea rachiul și își economisea salariul într-un portofel de piele pe care îl ascundea printre șosetele de lână. Tunelul hidrocentralei la a cărui construcție a participat a fost și rămâne cel mai mare din lume: cu o înălțime de peste 26 de metri, cât interiorul unei catedrale. 

După doar un an, a fost mutat la o baracă din Kilforsen pentru a lucra la construcția centralei din Lasele. Acolo a împărțit camera cu un băiat din Ramsele, un sudor, și a văzut pentru prima dată cum se ucide un râu. Râul se chema Fjällsjöälven, iar cursul lui a fost redirijat printr-un tunel și un canal direct în neant, unde s-a construit hidrocentrala. De la 99 de metri înălțime cădea apa ce-i fusese furată râului Fjällsjöälven direct în turbine, pentru a fi apoi dusă într-un tunel din râul Ångermanälven.

Odată cu venirea iernii, încălzirea din cameră nu a mai funcționat, așa că a mers la biroul companiei Vattenfall pentru a solicita un nou radiator. Un tip ursuz pe nume Olsson a notat „reclamația“ și a spus că se va rezolva. 

Nu s-a rezolvat. 

Zilele treceau, cu temperaturi mult sub –20 de grade în afara barăcii și chiciură pe interiorul ferestrei. 

Tord a mers din nou la biroul companiei Vattenfall, dar nu a fost primit de Olsson pe motiv că „reclamația“ fusese deja înregistrată. 

În aceeași noapte, băiatul din Ramsele s-a îmbolnăvit de pneumonie la ambii plămâni. A fost internat în centrul medical și nu s-a mai întors. Tord nu a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu el. Și-a folosit următorul salariu pentru a-și cumpăra radiator. L-a luat apoi cu el când s-a mutat la Näverede, ceea ce i-a atras o acuzație de furt de bunuri din patrimoniul companiei Vattenfall. I-a luat o zi întreagă și i s-a tăiat din salariu pentru ziua respectivă, ca să ajungă înapoi la biroul Vattenfall, să arate chitanța pentru radiatorul cumpărat și să demonstreze existența radiatorului defect care se afla în continuare în baracă. 

În Umluspen i s-a furat portofelul. Banii pe care îi strânsese pentru a-și începe propria afacere, pentru a fi propriul său șef și a nu mai trebui să înghită rahat se evaporaseră. Patru ani de muncă. 

A declarat furtul atât la poliție, cât și conducerii companiei Vattenfall. 

— Lucrurile trebuie păstrate cu grijă, a spus un funcționar pe care nu îl chema Olsson, dar care îndeplinea același rol.

Hoțul nu a fost prins niciodată și nici nu s-a plătit vreo compensație. 

Acesta a fost momentul când a fost recrutat pentru Messaure. Acolo a aranjat, cu ajutorul lui Gustav, să împartă camera cu fratele lui, Erling. 

Primul lucru pe care l-a făcut când s-a mutat în Messaure în baraca burlacilor, în martie 1958, a fost să demonteze placa de sub șifonier și să decupeze o deschidere cu fierăstrăul în planșeu. Mai întâi a scos plăcile groase de lemn, apoi materialul izolant și, în final, scândurile subțiri. Era un metru până la sol. Acolo și-a pus instalația de făcut rachiu, câteva lucruri de argint pe care le obținuse în mod ilegal și cutia cu cosița castanie pe care Hilma și-o tăiase când se logodiseră. L-a întrebat pe Erling dacă voia să pună și el ceva în ascunzătoare, dar a primit un răspuns negativ. Scândurile și materialul izolant au fost remontate, iar placa, pusă la loc. Pantofii și lăzile cu haine de rezervă și un covor de blană au fost așezate pe fundul șifonierului. Ascunzătoarea nu se vedea deloc. O dată pe lună, o deschidea și punea banii din salariu într-un borcan etanș. Cam în preajma lunii decembrie a scos aparatul de distilat pentru a-și prepara câteva sticle de tărie pentru Crăciun. 

Altfel, locul de depozitare era neatins și necunoscut de nimeni altcineva. 

Se poate spune fără umbră de îndoială că sentimentele lui Tord față de Vattenfall nu erau tocmai călduroase în această epocă. Iar după ce a asistat și la a doua ucidere de apă curgătoare, ele au devenit de-a dreptul glaciale. De data aceasta fusese afectată chiar cea care îl născuse, îl legănase și îl hrănise, precum și copilăria și locurile lui de joacă. O secaseră fără milă, până la ultima picătură. Zăcea goală și descoperită vederii tuturor, jefuită de vălurile ei dansante, cenușie și profanată. Nu dăduse niciodată vina pe apă pentru moartea Hilmei, așa cum nu dăduse vina pe iarbă sau nori, iar acum ea împărtășise destinul logodnicei. Era o adevărată rușine. 

Începu să dea raite prin localitate, în jurul birourilor și locuințelor șefilor. Pe lângă terenul de tenis unde muncitorii nu aveau voie pentru că nu erau destul de rafinați. Apoi de-a lungul Kaltisvägen, până la biroul administrației și jos până la sala turbinelor. 

Într-una dintre aceste ture, asistă la livrarea unor lăzi grele de lemn către contabilul-șef din Kaltis. Au fost aduse într-o camionetă albă în care se afla doar șoferul. Bărbatul și-a îndoit genunchii sub greutatea lăzilor când le-a dus în clădire. Când l-a văzut pe fratele lui, Gustav, ieșind din casă și făcându-i cu mâna șoferului, Tord a înțeles. 

Așa erau aduși banii de salariu la Messaure. 

S-a gândit intens la ce văzuse. 

Camioneta nu părea să fie blindată. Intrase adânc în noroi, dar numai la dus. După descărcarea lăzilor redevenise ușoară. 

Descărcarea lăzilor era supravegheată de poliție, probabil și încărcarea lor. 

Dar drumul dintre cele două puncte era nesupravegheat, într-un vehicul fără blindaj în care era doar șoferul. 

Ar fi putut fi oprit cu un pin căzut pe drum, asta era foarte ușor. Să îl oblige pe bărbat să iasă din mașină și să deschidă portbagajul.

Dar șoferul ar fi putut fi înarmat, iar mai târziu ar fi putut povesti despre jaf. Riscul de a fi prins era considerabil. În plus, banii nu erau ai șoferului. Nu el era cel care trebuia pedepsit. 

Oricum ar fi sucit și învârtit problema, Tord revenea la clădirea din Kaltis. Banii erau aduși în ziua dinaintea plății salariului. Asta însemna că 12 ore erau accesibili și nepăziți. 

— Sunt ținuți într-un seif, răspunse Gustav la întrebarea lui Tord. În biroul contabilului. Seiful e extrem de greu, cântărește peste o tonă, am ajutat la aducerea lui în birou. 

— Podeaua e întărită? întrebă Tord. Există o fundație dedesubt? 

— Ce vrei să spui? 

— Seiful este fixat de un soclu de beton? 

— Nu cred. L-am fixat de perete. De ce vrei să știi?