Cadou surpriză sau gest premeditat? Ce vi se potrivește?

  În anumite perioade mă apucă melancolia și de multe ori îmi vine să dau iama în postările de sezon cu provocări de cărți, Secret Santa sau alte joculețe disponibile în online, numai ca să-mi aloce random un nume pentru a trimite un cadou surpriză. Așa ies din conul de umbră și retrăiesc iluzia trecătoare a tensiunii cumpărăturilor.

   Gestul în sine este tare frumos, febra căutărilor, datul cu presupusul și cel mai important împachetatul. Pentru foarte multe persoane miza este mare. Cadoul să fie arătos (cutie imensă) și să se vadă că te-ai străduit suficient. Nu se acceptă resturi de prin casă, obligatoriu aranjat în bule și inevitabil să ajungă la destinatar. Dacă se nimerește și îi place atunci este tare bine, dar problema este alta: ce faci dacă persoanei nu-i convine?
Cum ar fi dacă s-ar scrie un mesaj de la început „Acesta-i un cadou, tratează-l ca atare. „🤣 Ar fi un gest răutăcios, nu-i așa?

   Ei bine, pe când mă gândeam ce să fac și cum să nu ajung la spartul târgului pentru o astfel de provocare, am început să dau de postările standard cu nemulțumiri. Nu-i plăcut să citești reacții de la persoane supărate, pachete deteriorate/întârziate/nelivrate și alte sfaturi interminabile.

   Așa că mi-am zis: lasă-te de sporturile periculoase și cumpără-ți singură cadouri. Inventează zile, pretexte, răsfață-te singură și vezi că-ți iese.

Dacă cineva m-ar întreba, sigur aș alege un gest premeditat. Și veți înțelege cum am simplificat ecuația.

   Mi-am cumpărat multe cărți în română și engleză (dovada o regăsiți pe pagina de instagram). Mi se făcuse dor de niste achiziții și am dat iama în librării. Între timp m-am împrietenit și cu ebay.

   Dacă tot nu avem undă verde la călătorii în alte orașe/țări, am ales să mă bucur de plimbări lungi, să imortalizez copaci, noroaie și vegetație. Vremea a tot fost schimbătoare, însă asta nu m-a împiedicat să evadez. Am adunat amintiri și le-am împărtășit cu cei dragi.

  Niște ustensile pentru pictat pietre îmi lipseau, în rest parcă le încercasem pe toate. Efectiv kitul s-a lipit de mână și am zis – trebuie să-l iau. În ultimele luni găsisem pietre pictate prin parcuri, zone izolate și mi-au plăcut la nebunie.

  Și pentru că nu-s egoistă, prima pictură am dăruit-o unei împătimite a cadourilor surpriză. 😁 Era ultimul lucru la care se gândise că ar putea să-l primească în dar.

   … și am încheiat lista premeditărilor cu alte nimicuri de care nu știam că am nevoie.

   Dacă ar fi să evaluez emoțiile, probabil cadoul surpriză ar fi prioritar, însă astfel de provocări aduc față în față diferiți oameni. Decât să fiu un experiment pentru alții și să mă trezesc fericita posesoare a unor cărți deteriorate/cadouri neinspirate, mai bine aleg frumusețea gestului premeditat: să-mi ofer singură ceea ce merit.

   În cazul în care aveam alt scop, aș fi tânjit pentru atenție și alegeam să fiu în față pentru a mă declara extaziată și copleșită de fiecare cadou primit în dar. Nu aș fi ratat nici măcar o provocare pentru că aș fi ratat adrenalina. Din fericire, mereu am ales calitatea oamenilor, nu cantitatea celor ce pretind că mă apreciază cu adevărat.

   Și pentru că nu locuiesc în sălbăticie, în restul timpului mă bucur de celelalte gesturi mărunte, mici picanterii de la familie sau prieteni.

Voi ce provocare ați alege? Suspansul sau adevărul? Cadou surpriză sau gest premeditat?