Chipurile întunericului – Patricia Lidia – recenzie

Titlul: Chipurile întunericului

Editura: LEBĂDĂ NEAGRĂ

Anul apariție: 2026

Nr. de pagini: 204

Categoria: Literatură Română

Colecția: Red Spot

Patricia Lidia este inginer de profesie și scriitoare dintr-o nevoie foarte concretă: aceea de a face loc umanului într-o lume care preferă diagramele. Lucrează în medii tehnice, cercetare și dezvoltare de soluții mobile autonome, unde lucrurile trebuie să fie clare, funcționale și dovedite – nu doar frumos spuse. Este mama, soție și femeie, și a învățat, pe cont propriu, că emoția și eficiența nu se exclud, chiar dacă ni se spune des contrariu. Scrisul nu este pentru ea un hobby exotic, ci un mod de a spune adevăruri incomode fără să ridice vocea. Nu scrie ca să placă. Scrie pentru că refuză să trăiască doar în proceduri, iar viața nu încape într-un proces.

O invitație la ascultare, astfel poate fi privită cartea despre care doresc să vă vorbesc astăzi și care este redată de autoare în termeni cunoscuți acelora dintre noi pentru care întunericul a poposit într-o etapă nefastă a vieții. De menționat că aceasta este inspirată din realitate și conține fragmente ale unor existențe care s-au confruntat cu puterea răului căruia i-au permis să pătrundă în viața lor sub chipul unui partener, prieten sau tovarăș de drum pentru o perioadă de timp.

Povestirile regăsite aici sunt scrise dintr-o perspectivă proprie, o încercare reușită a autoarei de a se conecta alături de cititor la aceste abuzuri învăluite într-o tăcere ce nu ar trebui să completeze această realitate tristă ce lasă în urmă doar durere, regrete și un gol în sufletele celor rămași.

Contract pentru viață – este o poveste care mi-a purtat pași într-o lume a renunțării de sine, o lume în care se depun mult prea devreme armele necesare în lupta pentru propria existența. După pierderea prematură a bunicii care o crescuse de la vârsta de șapte luni pentru că părinții erau prea ocupați de își dezvolte carierele profesionale, și după un viol de care familia este convinsă că vina o poartă doar ea, Anda, eroina acestor întâmplări. ajunge în situația de a se detașa total de ea însăși. Ajungând să se învinovățească singură de situația în care se află, a renunțat la respectul de sine și a găsit refulare în consumul de alcool și droguri.

Ca tabloul să fie complet, s-a ajuns și la o depresie cruntă urmată de un final timpuriu ce putea fi evitat cu puțin ajutor, cu puțin înțelegere și mai mult interes pentru cel ce cade și nu se poate ridică singur.

Tăcerea nu e consimțământ și Prin gaura din perete – sunt două povestiri ce conțin lecții de viață pentru cei care vor să înțeleagă mesajul autoarei din rândurile deloc ușor de asimilat ale acestora. O întâlnire transformată într-un viol și curiozitatea inocentă pentru lumea de dincolo de ușa unei persoane ce iese din tiparul cunoscut și admis, le regăsim în cele ce urmează.

Despre un internat văzut ca un loc al pierzaniei, o scrisoare de adio adresată mamei, ființă cea mai dragă, ceea pe care sufletul o îmbrățișează la începutul vieții, dar și la finalul ei, despre acceptarea că un final nu este lucrul cel mai greu de făcut într-o viață, uneori chiar ea, viața poate fi acel ceva greu de învins, dar și mai greu de suportat, sunt referințele unui capitol trist și care îți lasă sentimente amestecate și la final un gust amar. Această poveste se numește – Trecutul care nu moare – și recunosc mi-a fost destul de greu să o citesc integral.

Mă iartă, mama, și să nu trăiești cu asta pe suflet, acum sunt liber. Am trăit înainte să fi venit pe Pământ și vom continuă să trăim după ce vom muri, știm asta, căci Dumnezeu Și-a rezumat întregul plan pentru noi în Scripturi. Nu te îngrijora, simt alinare și pace în legătură cu moartea, cu decizia mea. Nu plânge pentru mine, nu m-ai pierdut, există speranța – moartea nu este sfârșitul.

Aceste confesiuni ce lasă loc adevărului să pătrundă în viața noastră se adresează celor ce vor să înțeleagă întunericul din spatele unor chipuri ce aleg tăcerea, uitați de cele mai multe ori, de cei din jur care preferă să se ascundă sub masca propriilor poveri, decât să ofere acel ajutor care poate face distincția dintre viață și moarte. De unde provine acest întuneric și cum se ajunge printr-o decizie de moment la treapta cea mai de jos a speciei umane, datorită unor conjuncturi nefaste sau datorită unei vârste aflate la început de drum unde discernământul întârzie să apară, vă las să aflați citind aceste pagini despre vieți irosite și lupte duse cu sinele pierdute prematur.

Traficul de persoane nu arată mereu așa cum ne imaginăm. Uneori nu are lanțuri vizibile. Alteori nu strigă. De cele mai multe ori, este ascuns la vedere.