Lifestyle

Citim. Pictăm. Si nu numai! ProfiArt – pictura pe numere

Citim. Pictăm. Si nu numai! ProfiArt – pictura pe numere

  Trebuie să recunosc că în ultima perioadă mi-a fost destul de greu să îmi mai găsesc inspirație pentru a desena sau picta ceva, fapt care pentru o persoană pasionată de artă nu este tocmai cel mai bun lucru. Nici timpul, nici cheful nu prea au fost de partea mea în aceste zile.

  Dar zilele trecute am descoperit o nouă metodă de pictură foarte distractivă și, cel mai important, nu necesită cunostințe sau practică în desen. Este vorba despre pictura pe numere, un mod mișto de a crea propriile tale tablouri care să arate extrem de profesional.

  Ce este pictura pe numere, oare? Ei bine, această metodă presupune pictarea pe pânză a unui desen, care este deja schițat. Fiecare culoare din desen este numerotată și sunt indicate locurile unde trebuie pusă vospeaua. Numerele sunt puse în ordine de la cea mai deschisă nuanță dintr-o culoare și până la cea mai închisă. Culorile închise sunt mai greu de corectat în cazul unei greșeli și pentru că aici vorbim de colorarea propriu-zisă a zonelor de lumini și umbre – cele mai importante etape din orice desen/pictură.

  Acum că am aflat ce este, ne întrebăm ce conține un set de genul. În cutia respectivă se regăsesc, bineînțeles, pânza schițată în format A3 (de o calitate superioară), o poză model cu desenul complet, vopselurile speciale pentru pânză, mai exact acrilice și un set de trei pensule de dimensiuni diferite.

  Vopselurile sunt superbe, culorile sunt lucioase și extrem de consistente. Se usucă extrem de rapid și prind bine pe pânză, iar doar cu puțină vopsea pe vârful pensulei poți colora suficient. Setul de pensule conține două pensule extrem de subțiri perfecte pentru detaliile mici și foarte mici, iar a treia este una lată mică pentru suprafețele mai măricele. Eu am simțit nevoia să folosesc și alte două pensule pe care le aveam deja, dar erau de dimensiuni medii.

 Pictura pe care am ales-o, am realizat-o în decursul a câteva zile, când îmi rezervam în jur de 2 ore pentru a face doar asta. Ce-i drept, nu este o activitate pentru cei care nu au răbdare sau nu acordă atenție la detalii. Da, este frumos, iar efectul de final este genial, dar atenția la culori, grija pentru tablou și zonele extrem de mici de colorat necesită destulă răbdare și migală. Pentru mine acele două ore pe care le petreceam cu pensula în mână erau foarte relaxante și mă detașam de orice, în special de social media, și îmi concentram toată atenția pe fiecare bucățică din desen.

  În primele ore am folosit primul set de culori, luând pe rând fiecare nuanță, din nou, de la cea mai deschisă în sus. Asta nu este neapărat o regulă scrisă în artă, dar așa se recomandă ca lumina să fie prima realizată. Începutul arătând cam așa:

  Câteva ore mai târziu, ajunsesem aproape de jumătate, iar pictura începea să prindă formă și să arate din ce în ce mai bine. Mai exact așa:

  Iar, acum, bănuiesc că sunteți curioși de rezultatul final, unde am pus ultimele culori, am finisat totul și am umplut zonele care îmi scăpase din vedere. Într-o parte este poza model, iar lângă este pictură reală, care a ieșit așa:

 

  Dar poate vă întrebați unde se găsesc astfel de picturi, mai ales după ce ați văzut produsul final. Seturi complete de picturi pe numere cu fel de fel de modele găsiți pe ProfiArt, magazin de materiale speciale și profesionale pentru artă, handmade și craft.

Despre magazinele ProfiArt

  Vei găsi în magazinele ProfiArt tot ce îți dorești pentru proiecte handmade și craft, dar și materiale dedicate tehnicilor de pictură și grafică. Dacă vrei să încerci un nou hobby creativ, te poți inspira din oferta lor de pictura pe numere, seturi de macrame și string art, kituri de lumânări handmade, dar și broderie, pictura pe numere, culori pentru pouring art, pictura pe textile sau pe sticlă.
ProfiArt este o companie 100% românească și reprezintă cel mai mare lanț de magazine de artă & hobby din București, cu șase magazine fizice: ProfiArt Griviței, ProfiArt Mihai Bravu, ProfiArt Ion Mihalache, ProfiArt ParkLake, ProfiArt Sun și ProfiArt AFI Cotroceni. În plus, există și un magazin online de artă și hobby – ProfiArt cu livrare națională.

lifestyle

ProfiArt – pictura pe numere – Citim. Pictăm. Si nu numai!

Florentina Coman

View Comments

Recent Posts

Arse de soare – Chloe Michelle Howarth – recenzie

Arse de soare - Chloe Michelle Howarth - recenzie Titlu: Arse de soare Autor: Chloe…

5 ore ago

Văd că vă interesează întunericul – Illarion Pavliuk – blog tour

Văd că vă interesează întunericul - Illarion Pavliuk - blog tour Autor: Illarion Parvliuk Editura:Trei…

4 zile ago

UNT – Asako Yuzuki – Editura Litera – recenzie

UNT - Asako Yuzuki - Editura Litera - recenzie Titlu: UNT Autor: Asako Yuzuki  Editura Litera…

o săptămână ago

Cântec de leagăn – Sidonie Bonnec – blog tour

Cântec de leagăn - Sidonie Bonnec - blog tour Titlu: Cântec de leagăn Categorie: Psihologic…

2 săptămâni ago

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Fiica din Spania - Lorena Hughes -  Editura Litera - recenzie Titlu: Fiica din Spania Autor: Lorena…

2 săptămâni ago

Întunericul de afară – Cormac McCarthy – Editura Polirom – recenzie

Întunericul de afară - Cormac McCarthy - Editura Polirom - recenzie Titlu: Întunericul de afară Autor: Cormac…

3 săptămâni ago